Nuci românești, pentru un organism puternic

Când vorbim de nuci românești, ar trebui să ne gândim cel puțin la patru lucruri: energie, vitamine, minerale și acizi grași. Deci, o mulțime de beneficii nutriționale.

Ce substanțe nutritive conțin nucile românești și ce beneficii aduc?

100 g de nuci conține  aproximativ 654 kcal și asigură energia necesară pe zi. De asemenea, sunt o sursă importantă de minerale precum calciu, fier, magneziu, iod, fosfor, potasiu și zinc. Fiecare dintre acestea au un rol bine stabilit. Spre exemplu, calciul și magneziul sunt elemente necesare sistemului osos, fierul este responsabil cu producerea hemoglobinei, potasiul este cel mai bun electrolit alternativ sodiului, iodul este bun pentru afecțiunile asociate glandei tiroide, iar fosforul ajută la digestie, la repararea celulelor și a reacțiilor biochimice care au loc în organism.

În ce privește vitaminele, nucile sunt bogate în vitamina C (pentru imunitate), tiamină sau vitamina B1 (care transformă zaharurile în energie), niacină sau B3 (responsabilă pentru 50 de activități metabolice din organism), acid folic, vitamina E, K, B și A, atât de necesare dezvoltării optime a unui copil.

Conținutul bogat de Omega 3 ajută la menținerea sănătății inimii și a creierului, dar și la scăderea colesterolului rău, reduce inflamațiile, îmbunătățește fluxul sangvin și previne apariția cancerului la sân.

De asemenea, pe timpul iernii, se recomandă consumul de nuci pentru elasticitatea pielii, dar și persoanelor care suferă de diverse eczeme sau psoriasis.

Când pot introduce nucile românești în alimentația copilului?

Nucile intră în categoria alimentelor cu potențial alergen, de aceea, introducerea lor în alimentația celui mic este recomandată după vârsta de 1 an. Dacă există un istoric de intoleranță alimentară sau alergii în familie, este bine să asteptăm chiar și până la vârsta de 2 ani a copilului. Pentru alergii se pot face teste specifice, însă, oricum ar fi, cereți înainte sfatul pediatrului și nu uitați de regula celor 4 zile când introduceți ceva nou în alimentația celui mic.

Cum păstrez și cum utilizez nucile românești în alimentație?

Nucile pot fi consumate ca atare, ca și gustare, pot fi adăugate la salate, iaurt, cerealele, alături de fructe proaspete sau uscate, dar și în mâncăruri cu orez, quinoa sau paste integrale. Nucile trebuie păstrate în locuri uscate și răcoroase pentru că absorb umiditatea și devin râncede și iuți. Pentru depozitarea pe termen lung este recomandat să cumperi nuci întregi, cu coajă, pe care le poți păstra în frigider până la 3 luni, sau înghețate până la 1 an.

Miezul de nucă este recomandat diabeticilor, are efect vermifug, infuzia de frunze de nuc se folosește în hipogalactie (producerea insuficientă de lapte), contra diareelor, în hiperhidroza (transpirație excesivă), contra infecțiilor renale, iar decoctul din frunze de nuc se folosește ca gargară pentru tratarea stomatitelor.

Pentru o mai bună concentrare, consumă zilnic opt-zece nuci amestecate cu patru lingurițe de miere polifloră.

Pentru a scăpa de dureri de cap și stres, prepară și consumă timp de o lună o pastă de nuci făcută din miezul a zece nuci verzi amestecate cu o lingură de miere și un pahar de suc natural de fructe.

Coaja nucilor poate trata afecțiuni ale stomacului și infecții intestinale acute. Se adaugă cinci lingurițe de coji de nuci verzi mărunțite în 300 ml apă și se lasă la macerat zece ore. Se strecoară, iar amestecul rezultat se fierbe cu 300 ml apă timp de cinci minute. Concentratul obținut se consumă pe parcursul zilei.

Surse:

http://parentinghealthybabies.com/can-walnuts-be-given-to-babies/
http://www.superkidsnutrition.com/superfoods/mt_walnuts/
http://www.divahair.ro/diete_si_slabire/alimente_a-z/nucile_-_informatii_nutritionale_si_proprietati_terapeutice
http://blog.lef.org/2011/11/health-benefits-of-walnuts-true-super.html
http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/alimentatie-sanatoasa/nuca-iti-poate-salva-viata/
http://incomemagazine.ro/articole/beneficiile-surprinzatoare-ale-consumului-de-nuci-previne-cancerul-si-mentine-inima-sanatoasa

Sursa foto: https://flic.kr/p/gXrzAv