A fost odată o ţara îndepărtată numită Zairon.
În Zairon, oamenii erau înalţi şi foarte puternici. Pe mealeagurile ţării, erau din belşug livezi de pomi fructiferi. Pădurile întinse adăposteau multe vietăţi, care mai de care mai frumoase şi mai colorate.
În ţara aceea, trăia o familie care avea un singur copil, pe Oscar.
El era un băiat cu părul scurt şi negru ca tăciunele. Părinţii îl iubeau ca pe lumina ochilor şi îl fereau de orice lucru rău.
Însă, ei aveau o supărare: fiul lor mânca numai şi numai pâine. Oricât ar fi încercat să îl înduplece, Oscar nu accepta să guste măcar din alte alimente. Încercaseră părinţii lui Oscar toate reţetele de salată, de budincă ori de cine ştie ce prăjituri aromate… însă degeaba: Oscar era de neclintit.
Părinţii băiatului se gândeau tot timpul:
– Ce mâncare gustoasă, păcat că Oscar nu vrea măcar să o guste!
După multe încercări, părinţii lui Oscar începură să îşi piardă speranţa. Ei se gândeau tot timpul:
– Dacă ne-ar putea ajuta cineva, atunci, Oscar ar înţelege cât de gustoase sunt toate!
În tot acest timp, un pitic bun şi mic, îi pândea de la fereastră.
– Asta este următoarea mea misiune! spuse el.
Într-o dimineaţă obişnuită, Oscar se aşeză la masă, ca în orice altă dimineaţă. Apoi, el întinse mâna să ia pâine să mănânce. Dar, să vezi şi să nu crezi: pâinea dispăruse! Atunci, Oscar şi părinţii lui au căutat în dulăpiorul pentru pâine. Dar, nici acolo nu era.
– Ce mă fac? se plângea Oscar. Voi rămâne flămând?
Atunci, părinţii i-au spus:
– Încearcă şi tu să guşti din ceea ce am gătit pentru micul dejun!
Dar, Oscar nu avea de gând să facă asta.
– Mă voi duce să cumpăr nişte pâine! spuse el. Apoi, porni să cumpere pâine.
Oricât a căutat, el nu găsi de cumpărat nici măcar o firimitură de pâine.
– Mă voi duce şi la vecini să le cer. Trebuie să mai fie puţină pâine undeva! spuse băiatul.
Oscar a mers peste tot, pe la toţi vecinii însă, fără noroc: nu era pâine la nimeni.
– A rămas o singură casă! Poate găsesc acolo puţină pâine, spuse băiatul. Apoi, el intră în casa aceea. Era o casă veche, unde nu locuia decât un bătrân ursuz. Oscar tocmai îl văzuse în grădină.
– Voi căuta repede, se gândi el şi se grăbi să ajungă în bucătărie. Dintr-o dată se auzi un zgomot ciudat. Oscar deschise repede uşa. Atunci, el văzu cum un pitic mic, scotocea peste tot: şi el căuta pâinea.
– Stai, dă pâinea încoace! strigă băiatul spre pitic.
Însă, de cum îl văzu, piticul luă pâinea în braţe şi se făcu nevăzut.
– Ce mă fac eu acum? spunea băiatul dezamăgit. Mi-e atât de foame…
Însă, nici acum, Oscar nu se gândea să renunţe la pâine.
– Voi porni să caut acel pitic rău şi hoţ! spuse el hotărât şi porni de îndată.
Mergând, el se gândi:
– Trebuie să fie pâine în oraşul următor!
Când ajunse în acel loc, află că nici acolo nu mai era pâine. Oscar întrebă pe toată lumea:
– Unde s-a dus pâinea?
Iar oamenii îi răspundeau:
– A venit un pitic foarte mic într-o seară prin oraş. Fără să prindem de veste, el a furat toată pâinea din oraş şi din lume! Acum, toată pâinea din lume este la piticul cel mic acasă. Însă, cine să se ducă tocmai până acolo?
Atunci, băiatul se hotărî:
– Eu voi fi acela! Eu voi aduce pâinea înapoi! Atunci, voi putea mânca oricâtă pâine voi vrea!
Spunând aceste cuvinte, el începu să întrebe în stânga şi în dreapta:
– Unde îl pot găsi pe acest pitic rău şi mic?
Unul dinte locuitorii oraşului îi spuse cum se poate ajunge până acolo.
– Este drum lung… Îmi vor lua cinci zile şi cinci nopţi să ajung acolo, îşi spuse Oscar dezamăgit. Iar mie îmi este deja foarte, foarte foame.
Cu toate acestea el nu se opri, ci porni de îndată spre casa piticului.
În drumul lui, băiatul avea de mers peste câmpii. Apoi, mai avea de trecut prin nişte livezi întinse.
Mergând, el începu să privească în jur. Primul lucru pe care îl observă era un arbust de coacăze. Oscar se opri fără să vrea. Privea cu toată atenţia ciorchinii de coacăze şi întinse mâna să guste. Dar, tot gustând, Oscar se pomeni că mâncase toate coacăzele pe nerăsuflate…
– Ce bune sunt! spuse el. Dacă ştiam cât sunt de bune, mâncam în fiecare zi coacăze. Apoi, porni mai departe.
Mai merse Oscar preţ de o jumătate de zi şi i se făcu din nou foame.
– Aş mânca ceva… se gândea el. Apoi, văzu o tufă de zmeură roşie şi coaptă. Fără să stea pe gânduri, se năpusti asupra fructelor şi le termină într-o clipită.
– Delicios! spuse el şi porni mai departe.
Spre seară, deja ajunse într-o livadă de peri. Acolo, se puse pe cules pere. Oscar mâncă pere până îi trecu foamea. Apoi, porni mai departe.
Rând pe rând, băiatul trecu prin mai multe livezi pline de rod: prune, mere, gutui, cireşe… Iar în fiecare livadă, el culese şi mâncase din toate fructele.
– Toate au fost bune! se gândi Oscar.
Într-un final, sosi şi la casa piticului. Însă, acolo nu găsi nici urmă de pâine iar piticul, parcă intrase în pământ…
Dezamăgit, băiatul se tot plimbă în jurul casei, doar-doar va apărea piticul de pe undeva.
– Nici urmă de piticul cel rău şi mic! spuse Oscar.
Acum Oscar nu ştia ce să facă: să mai stea ori să se îndrepte spre casă?
– Mă întorc, ce pot să fac? spuse el şi porni din nou la drum.
După alte cinci zile şi cinci nopţi, băiatul era din nou acasă. Părinţii lui îl aşteptau cu nerăbdare:
– Oscar! Poftim! Mănâncă şi tu nişte pâine! spuse tatăl său şi îi oferi o bucată. Dar Oscar era prea surprins ca să poată mânca ceva.
Nu îi venea să creadă: toată pâinea era la locul ei.
– A venit pâinea înapoi? se mira băiatul.
Atunci, părinţii săi i-au spus:
– După ce ai plecat să aduci pâinea înapoi, un pitic bun a adus-o pe toată. Nici noi nu ştim de unde a apărut piticul şi nici de ce a adus toată pâinea înapoi.
El a promis să nu mai fure niciodată pâine. Acum, poţi să stai la masă şi tu!
Oscar se aşeză bucuros alături de părinţii săi. Pe masă erau aşezate mai multe feluri de mâncare: salată, supă de dovlecel, mere coapte şi lapte de migdale. Ca întotdeauna, totul era pentru Oscar.
El, luă ca de obicei, o bucată mare de pâine şi muşcă din ea. Înainte, pâinea i se părea incredibil de bună. Dar acum, când gustă din pâine, se gândi:
– Oare ce gust au merele coapte? Dar salata sau laptele de migdale? Ce bine arată supa…
Fără să mai stea pe gânduri, băiatul luă o lingură şi gustă din toate, câte puţin.
– Ce gust bun au toate! spuse el. Oare de ce nu m-am gândit să gust până acum, din toate?
De atunci, Oscar a decis să guste din toate. Însă, cum gusta, cum îi plăcea mâncarea. Iar dacă îi plăcea gustul mâncării, mânca pe săturate.
De la fereastră, piticul cel mic îi privea mulţumit:
– Am reuşit! se bucura el. Băieţelul acesta mănâncă de toate şi va creşte perfect sănătos! După ce spuse aceste cuvinte, el porni liniştit spre următoarea sa misiune.
Sfârşit.
Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.
Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]
Pentru copii, puteţi descărca ilustraţia de colorat, aici:
