Clătita zburătoare

Andrei era un băiat cuminte. Lui îi plăceau clătitele foarte mult. Dar nu toate clătitele îi plăceau lui Andrei. El se dădea în vânt după clătitele cele dulci. Însă mama lui ştia că pe lume sunt multe feluri de clătite şi că toate sunt foarte gustoase. Într-o seară, înainte de somn, mama îi spuse:
– Mâine mergem la la pădure.
– Ce facem la pădure, mamă? întrebă Andrei.
– Vom căuta ascunzătoarea clătitei zburătoare, răspunse ea.
Atunci, băiatul nu mai spuse nimic. Se întreba totuşi, ce fel de clătită o fi aceea, dacă se numeşte clătită zburătoare?


Când au ajuns la pădure, băiatul o întrebă pe mama lui:
– Cum vom găsi noi clătita aceea?
– Aşteaptă şi ai să vezi! spuse mămica. Până o găsim, rupe câteva frunze din acelea! spuse ea şi îi arătă nişte frunze de leurdă.
Andrei ascultă şi se puse pe cules.
– Culege cât mai multe. Dacă vom avea multe frunze, clătita zburătoare va fi mare şi va avea şi surori!
– Va fi  mare de tot? întrebă Andrei.
– Da, va fi mare cât roata carului, spuse mama.
Când auzi una ca asta, Andrei se puse pe cules şi umplu o plasă întreagă cu frunze de leurdă.
– Ce harnic e băiatul mamei! Să mergem!
– Unde mergem? întrebă Andrei.
– Acasă! spuse mama.
– Dar ai spus că vom găsi o clătită zburătoare, îi aminti el.
– Ştiu, ştiu. Îţi promit că, până diseară, vei avea propria ta clătită zburătoare, spuse mama.
– Va fi cât roata carului?
– Va fi chiar cât roata carului.
Apoi, mama şi băiatul ei cel cuminte porniră înapoi spre casă.
Acasă, mama lui Andrei se puse pe treabă: scoase leurda şi o spălă foarte bine. Apoi, luă un cuţit şi începu să toace. Şi tocă, tocă, tocă totă leurda. După aceea, luă o ceapă şi o tocă şi pe aceea. Până ce sosi Andrei la bucătărie, compoziţia era gata:
– Când apare clătita zburătoare, mamă?
– Cât ai clipi e chiar aici! De aceea se numeşte clătită zburătoare! spuse ea veselă şi scoase cea mai mare tigaie. Puse tigaia pe foc la încins. Apoi, ca prin magie, apăru în tigaia cea mare, o clătită cât roata carului.
– Mamă.. chiar e mare! Dar, e şi zburătoare? întrebă Andrei.
– Să vezi cât de bine zboară! spuse mama. Apoi, cât ai zice peşte, clătita făcu un salt mare de tot şi ateriză urgent, fix în farfuria băiatului.
– Hei, ce clătită mare! se minuna el.
– Vezi că am găsit clătita zburătoare? spuse mama.
– Ştiam eu că o găsim, spuse Andrei. Mai mergem şi mâine să căutăm una?
– Mergem, spuse mama.
Apoi, au mers la culcare.
Când se trezi Andrei, în faţa patului îl aştepta o clătită mare de tot. Ea îi spuse:
– Sunt clătita zburătoare. Dacă vrei să vezi lumea, hai cu mine! Băiatul se urcă pe clătită şi porniră în zbor.
Clătita l-a dus prin văzduh pe deasupra norilor. I-a arătat păsările călătoare şi fulgerele puternice. L-a dus pe băiat oriunde a vrut el să meargă şi i-a arătat tot ce a vrut să vadă. La urmă, ea l-a întrebat:
– Unde vrei să te duc, ca să fii fericit? Pot să te las oriunde îţi doreşti.
Atunci, băiatul a spus:
– Du-ma acasă. Mâine dimineaţă când mă trezesc, merg cu mama la pădure. Vom căuta din nou o clătită zburătoare. Iar mâine noapte, să mă vizitezi din nou!
A doua zi, băiatul se trezi vesel. Se grăbi să îi povestească şi mamei lui despre clătita care tocmai îl vizitase, însă mama lui ştia totul.
– Ai văzut că ai găsit clătita zburătoare?

Apoi, băiatul râse fericit.

Sfârşit!

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]

Pentru copii puteţi descărca ilustraţia de colorat!

Clătita zburătoare