Povestea unui cuişor

Era odată un negustor bătrân şi bogat. El călătorea peste tot şi vindea mărfuri de tot soiul. Drumul îl purta oriunde işi dorea să ajungă; caravanele sale erau singura casă pe care o ştia.

Între mărfurile negustorului erau multe feluri de obiecte, unul mai special decât celălalt: fie că erau de-ale gurii ori unelte sau ţesături, toate erau deosebite şi frumoase. Dintre toate acestea, un cuişor era cel mai singuratic obiect al caravanei. Chiar dacă era înconjurat de alte lucruri asemănătoare, el era tot timpul singur.

De fapt, el era aşezat într-o cutie cu cuie. Însă, cuiele din cutie nu vorbeau cu el. Ba mai mult, îl certau cât era ziua de mare şi râdeau de el. Tot timpul îi spuneau că el era mai mic, şi mai strâmb şi câte alte lucruri răutăcioase. Foarte trist, cuişorul nu îşi găsea locul.

Într-o dimineaţă, negustorul opri caravana. Ajunsese în cel mai mare târg de mărfuri.

– Aici voi vinde absolut toată marfa! se bucura negustorul, frecându-şi mâinile bucuros.

Hamalii săi au început să întindă tarabele cu mărfuri. Când totul era pregătit, negustorul a început să cheme oamenii lăudându-şi marfa.

Lume era destulă iar omul vindea totul foarte repede. Spre amiază, pe tarabele lui mai erau doar uneltele de tâmplărie şi câteva suluri cu mătase.

Atunci, negustorul se gândea că îi mergea destul de bine.

– Încă puţin şi dau toată marfa.

Apoi, la taraba lui se opri un meşter şi familia lui. Omul cumpără uneltele, iar pentru soţie, luă toate mătăsurile de pe taraba negustorului. De acum, treaba negustorului era gata.

Meşterul îşi luă uneltele şi tot ce mai cumpărase din târg. Apoi porni spre casă. Toate cutiile cu unelte şi restul de lucruri luate din targ erau îngrămădite într-o trăsură mică. Totul era bine legat cu sfoară.

Drumul spre casa lui nu era lung, dar era plin cu pietre şi gropi. De aceea, trăsura se zdruncina şi scârţâia din toate încheieturile. Când au intrat pe poarta casei, meşterul şi soţia lui au coborât grăbiţi din trăsură. Când să înceapă să dezlege sforile, toate mărfurile au căzut pe jos, unele peste atele. Cutiile cu cuie s-au desfăcut, iar cuiele au ajuns risipite în ţărâna uscată…

– Vai, ce dezastru! strigă femeia. Să strângem toate cuiele! Apoi, ea şi negustorul s-au apucat să strângă toate cuiele de pe jos; plătiseră bani destui pentru atâta marfă şi nu aveau de gând să risipească nimic.

După ce au strâns totul, au dus în casă ceea ce cumpăraseră din târg. Însă, rătăcit în ţărână rămăsese singur, cuişorul.

– Ce mă fac eu acum, singur? se întreba cuişorul.

Afară adia un vânt slab care îl acoperea uşor-uşor cu ţărână…

– Vai! Mă va acoperi pământul de tot! spuse cuişorul. Să fac ceva, sa scap de aici!

Însă, pentru un cuişor, era cam greu să se ridice de unul singur de pe jos: nu avea decât un picior şi două mâini scurte, ca orice cuişor. Totuşi, la următoarea adiere a vântului, cuişorul a sarit în sus. Noroc că vântul a fost destul de puternic ca să îl ridice. Acum, cuişorul stătea drept, înfipt în ţărână:

– Am reusit! Poate asa voi rezista încă puţin; poate mă va găsi cineva şi pe mine…

Trecu puţin timp și din casă ieşi bucătăreasa. Avea treabă la grădină. Chiar în drumul ei stătea drept, cuişorul.

– Ce e aici? spuse bucătăreasa, un cuişor! Îl voi păstra cu grijă până când vom mai face vin fiert sau dacă vom avea dureri de dinţi la toamnă. Va fi tare bun cuişorul ăsta atunci…  Greu se mai găsesc cuişoarele! aşa spuse ea şi luă cuişorul de îndată.

Cuişorul nu pricepea mare lucru din asta:

– Cum să fie greu de găsit, dacă era o cutie plină de cuie în trăsura meşterului? se intreba el.

Însă, femeia ştia mai multe despre acel cuişor decât oricine; chiar mai multe decât ştia chiar el însuşi.

Bucătăreasa puse cuişorul în buzunar şi merse la grădină. Când termină de cules tot ce avea nevoie, se întoarse la bucătărie. Acolo scoase cuişorul cu grijă, apoi îl aşeză într-o cutiuţă mică de tot, într-un dulăpior cocoţat pe un perete.

Privind în jur, cuişorul rămase surprins peste măsură: în jurul lui, în cutiuţa aceea mică, erau sute de cuişoare mici şi strâmbe ca şi el.

– Bine ai venit! spuseră cuişoarele din cutiuţă.

– … bine v-am găsit! răspunse cuişorul, surprins.

Era pentru prima oară când cineva îi ura “Bun venit!” De obicei, toţi îl îmbrânceau şi îi spuneau că era fie prea mic, fie strâmb sau cine ştie cum…

Dar acum, se afla printre prieteni.

Până să îl găsească bucătăreasa, cuişorul fusese tare supărat. Acum însă, afla şi el câte lucruri extraordinare putea să facă un biet cuişor aromat.

Sfârşit!

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]

un cuisor contur