“Finger food” sau îmbucături pentru cei mici

Chiar dacă pe diversificare.ro postăm informații în limba română, unele cuvinte/sintagme le vom păstra în limba engleză. Asta pentru a evita traducerile penibile sau aberante și în plus trebuie să recunoaștem că unele cuvinte sunt mult mai folosite și cunoscute în limba engleză. “Finger food” este o astfel de sintagmă, despre care am să vă vorbesc în continuare.

Acest concept se referă, în principal, la alimentele mâncate cu mâna. În unele culturi, obiceiul de a mânca cu mâna este foarte bine înrădăcinat, în timp ce în altele este arareori întâlnit. De exemplu, etiopienii mănâncă majoritatea alimentelor rulându-le în pâinea locală, numită injera.

Pentru copii, interesul de a mânca cu mâna apare la vârste diferite, depinzând de evoluția fiecăruia. De obicei, se întâmplă undeva între 6 și 9 luni, dar majoritatea încep realmente să mănânce cu mâna pe la 8 luni. Atunci, copiii încep să capete dexteritate în a apuca lucrurile cu degetele arătător și cel mare. Mâncatul cu mâna îi ajută să exerseze și să capete finețe în mișcări.

La 8 luni, majoritatea copiilor nu au dinți sau au puțini. Totuși, asta nu îi împiedică să mănânce cu mâna. Va fi nevoie ca mâncărurile oferite să fie ușor consumabile și cel mai important:

COPILUL SĂ FIE SUPRAVEGHEAT TOT TIMPUL!

În cazul în care copilul se va îneca cu mâncare, fiind lângă el, veți putea interveni imediat.

Treaba asta cu “finger food” sau cu micile îmbucături, cum îmi place să le numesc, este distractivă atât pentru copil, cât și pentru mamă. Pentru cea din urmă, datorită imaginației de care va fi nevoie să dea dovadă în pregătirea mesei. Cu cât îi veți da mai mult frâu liber, cu atât mai mult vă veți distra.

Un lucru important în “prezentarea” mâncării este să etalați o serie de alimente de culori și texturi diferite.

În cazul bananei sau fructului avocado textura este cu două tăișuri. Pe de o parte, sunt moi și pot fi ușor mestecate de copil, pe de altă parte, sunt foarte alunecoase și le va scăpa foarte ușor din mână. Pentru a evita acest lucru, puteți tăvăli bucățile de fruct prin cereale râșnite.

Învățând să mănânce cu mâna, un copil începe să capete independență, iar asta oferă părinților un motiv de bucurie și de încredere că micuțul se bucură de o masă sănătoasă.

Ce se vede mai sus, i-am oferit eu fetiței mele la masa de prânz de azi. Voi ce mâncăruri i-ați dat copilului vostru și au fost un succes real?

Foto: diversificare.ro