Trandafirul de Dulceaţă

În Orăşelul Colorat fiecare căsuţă avea la ferestre sau lângă uşă, câteva floricele. Oamenii de acolo le iubeau şi le îngrijeau cu drag pe toate. Ca prin magie, toţi puteau înţelege graiul florilor. Cum oamenii le înţelegeau limba, ştiau cum să se îngrijească de ele. Astfel, floricelele de tot felul creşteau frumoase şi fericite.
În mijlocul Orăşelului Colorat era un parc frumos. Parcul era plin cu trandafiri şi se numea Grădina cu Flori. Acolo, oamenii din orăşel plantaseră cu grijă toate soiurile de trandafiri. La intrarea în parc erau cei roşii, apoi urmau cei galbeni şi cei albi. Tocmai în spate la gardul cel mai îndepărtat, se rezema necăjit de un castan înalt, Trandafirul de Dulceaţă. Dar oamenii din oraş nu ştiau ce era în sufletul lui. Ei se bucurau în fiecare zi de frumuseţea florilor şi de parfumul din Grădina cu flori. Pe aleile din parc, copiii se jucau şi culegeau flori de trandafir sau alergau pe iarbă.
El era singur singurel şi nu avea niciun prieten. Odată, el era cel mai iubit dintre toate florile. Dar acum, trandafirii cei noi râdeau de el. Cât era ziua de mare, ei îi spuneau lucruri rele ca să îl rănească:
– Tu eşti un urât! Uită-te la tine! Ce flori mici şi scofâlcite! strigau la el ceilalţi, plini de mândrie…
– Când bate vântul noi nici nu ne clintim, dar pe tine te plimbă în toate părţile orice adiere… mai spuneau ei ca să îl supere. Tu nu eşti colorat, eşti mâzgâlit, strigau după el ceilalţi… Iar Trandafirul de Dulceaţă plângea şi suferea pentru fiecare vorbă rea.
Dar oamenii auzeau toate vorbele acelea răutăcioase. Văzând cât de nedreptăţit era, ei se întrebau cum să îi facă un bine şi Trandafirului de Dulceaţă.

Şi iată că într-o bună zi, pe gardurile parcului au apărut sute de afişe frumos colorate. Ele anunţau marele concurs de frumuseţe: “Cel Mai Bun Trandafir”. Cu acel concurs, oamenii plănuiau să afle care era cel mai frumos şi mai virtuos Trandafir.
Aflând de concursul de frumuseţe, toţi trandafirii de soi începură să se umfle în pene ca nişte păuni ţanţoşi:
– Cu siguranţă că eu sunt cel mai bun trandafir din toată Grădina! îşi spuneau toţi.
Când sosi ziua de concurs, lumea din orăşel se adună în centrul Grădinii cu Flori. Fiecare trandafir era concurent, vrând-nevrând, căci aşa era regulamentul. Aflând asta, Trandafirului de Dulceaţă îi venea să se bage în pământ de ruşine sau… să fugă departe. El credea că era atât de urât şi de lipsit de calităţi! Ştiind câte spuneau ceilalţi despre frumuseţea lui… se întreba cum să iasă în faţa lumii. Dar tulpina lui era bine prinsă de castan, rădăcina lui era mare şi viguroasă şi îi fu cu neputinţă să o ia din loc. Aşa că, se gândea cu frică la momentul ruşinii, când toţi vor râde de el.
Concursul a fost foarte bine plănuit, cu regulament, juriu şi etape. Din juriu făceau parte un domn, un băieţel, o fetiţă şi o gospodină bătrână. Fiecare trebuia să îşi spună părerea despre fiecare trandafir. Apoi, lumea adunată urma să îşi dea votul pentru acel trandafir care i se părea că ar fi cel mai cel dintre toţi.
Rând pe rând, florile tuturor trandafirilor au fost privite, mirosite şi pipăite de membrii juriului. Tulpinile lor au fost atent studiate, spinii au fost măsuraţi iar frunzuliţele au fost studiate cu atenţie. Trandafirii erau cu toţii frumoşi iar juriul era de părere că absolut toţi aveau cam aceleaşi calităţi. Toate tulpnile erau sănătoase, toate florile erau colorate şi nici o frunză nu era altfel decât verde. Toţi trandafirii puteau să fie încoronat ca Cel mai Bun Trandafir. Rând pe rând , toţi cei din juriu au trebuit să îşi exprime părerea în faţa mulţimii de oameni şi flori.

Domnul din juriu a spus că lui îi place un trandafir galben şi înalt. El avea tulpina tare şi groasă şi din ea se poate face mobilă sau alte obiecte.
Băiatul a spus că lui îi plac toţi trandafirii în egală măsură, dar mai mult îi plac trandafirii cu frunziş bogat. Lui îi plăceau trandafirii aceia fiindcă se putea ascunde mai bine în spatele lor când se juca cu ceilalţi copii.
Fetiţa a spus că ei îi plac toate florile colorate, dar mai mult îi plac trandafirii cu flori roşii de tot, căci aceea era culoarea ei preferată.
Când veni rândul gospodinei bătrâne, ea s-a ridicat în picioare şi a spus:
– Toţi trandafirii sunt preferaţii mei! Cei roşii au o culoare foarte frumoasă; cei cu frunziş bogat, sunt foarte buni pentru joacă şi pentru umbra pe care o fac în zilele prea calde; cei galbeni şi înalţi au lemnul tare şi potrivit pentru a face tot felul de lucruri din el; dar eu ştiu un trandafir care are toate aceste calităţi la un loc, şi pe deasupra, mai are o încă calitate foarte importantă!
Auzind acestea, toţi trandafirii şi toţi oamenii ascultau curioşi, întrebându-se care o fi acel trandafir. Ea continuă:
– Am adus astăzi ceva gustos şi aromat, pentru ca lumea să se convingă că spun adevărul. Spunând asta, ea a scos dintr-un buzunar încăpător, un borcan cu capac auriu. Borcanul avea lipită o hârtiuţă pe care era scris: “dulceaţă de trandafir”.

Din alt buzunar, ea a scos un cozonac rumenit bine, pe care l-a tăiat felii şi l-a oferit oamenilor să guste. După ce toată lumea a gustat câte o bucăţică din cozonac şi a servit o linguriţă de dulceaţă, ea a mai spus:

– Să ştiţi că niciunul dintre trandafirii aceia de soi, cu flori bogate, nu mi-a servit la această dulceaţă sau la cozonac. Trandafirul despre care vorbesc eu acum este altul. Oamenii erau foarte curioşi să vadă despre care dintre trandafiri era vorba. Cu siguranţă trebuia să fie unul deosebit şi au decis să îi ofere lui coroniţa de câştigător chiar şi fără să îl vadă înainte.
Atunci, gospodina bătrână i-a dus pe toţi tocmai până la trandafirul acela din spatele parcului, care stătea singur rezemat de castanul lui înalt. Toată lumea îl felicită pentru calităţile lui. Nu mică i-a fost mirarea Trandafiruui de Dulceaţă când a primit coroniţa. El era acum cel mai bun trandafir şi le putea dovedi asta tuturor.

Când totul se încheie şi lumea se duse la culcare, Trandafirul de Dulceaţă îşi privi coroniţa în lumina lunii, zâmbind. A doua zi de dimineaţă, toţi ceilalţi trandafiri îl priveau ruşinaţi. Până la urmă au înţeles şi ei: nu frumuseţea e cel mai important lucru, ci calităţile pe care le are fiecare. Acum era sigur: poate nu era cel mai frumos dintre toţi trandafirii, dar cu siguranţă că era Cel mai Bun Trandafir pentru dulceaţă.

 

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: oanacatalina@diversificare.ro

Comentarii