Rinkashi, un măr leneș

Print Friendly, PDF & Email

rinkashi marul lenes Livada Împăratului era o livadă imensă. Atât era de mare încât nu i se vedea capătul. Când intra cineva acolo putea să vadă numai rânduri nesfârșite de pomi. Toți pomii erau foarte harnici și se străduiau să dea cele mai bune fructe. Căci pomii aveau o singură și mare bucurie: ca roadele lor să ajungă pe masa împăratului sau măcar a împărătesei.

Încă de pe atunci se știa că fructele ajută oamenii să fie sănătoși. Ba chiar, medicii imperiali le foloseau în aproape toate leacurile. Dar, mai mult decât oricare alte fructe, merele erau cele mai folosite. Ele au cele mai multe vitamine  și un gust foarte bun. La masa împăratului se foloseau mere întregi sau tăiate bucăți. Dar, medicii foloseau și coaja și sâmburii pentru că acestea conțin cele mai multe substanțe bune pentru sănătate.

Cele mai bune fructe trebuia să fie coapte, fără pete, gustoase și aromate. Pe lângă asta mai trebuia să fie văzute de slujnicele palatului. De aceea, toți pomii din livadă aveau grijă să arate bine și se trezeau cât mai devreme.

Rinkashi era un măr din acea livadă. El era un pom mai tinerel. Și, cum era tânăr, era cam neștiutor. De exemplu, el nu știa cât de important era să dea roade bogate. Și nu știa că trebuia să fie treaz dis de dimineață. Nici prin gând nu îi trecea că lenea era ceva de neiertat la curtea împăratului Chinei. Dar Rinkashi avea să afle aceste lucruri foarte curând, chiar pe pielea lui.

În livadă, zilele erau toate cam la fel. Soarele răsarea și se plimba pe cer. Apoi se ducea la culcare spre apus. El era foarte punctual și harnic. Nici nu se putea altfel căci soarele ajută fructele să se coacă.
Mai erau și zilele cu ploaie. Fără ploaie toți pomii s-ar fi uscat de sete. Ea era bună cu livada și aducea apă bună ca să ajute pomii să muncească la roadele lor.
Dar, pentru Rinkashi toate zilele erau la fel de plictisitoare și monotone. Cum se trezea, se culca la loc. Și asta pentru că el nu găsea nimic de făcut. Însă, toți ceilalți pomi aveau ce să facă și niciunul nu era plictisit. De la prima rază de lumină, livada se umplea de foșnetul frunzelor și de glasul slujnicelor. Toți pomii aveau roade care mai de care mai frumoase și mai bune.

Ele soseau cu noaptea în cap să culeagă câte un fruct din fiecare pom. Apoi, la jumătatea zilei, veneau din nou. Toți ceilalți copaci încercau să se facă observați. Pentru asta, pomii se aplecau spre pământ sau frunzele lor foșneau tare de tot.
O dată pe an însă, toată livada era curățată temeinic. Iarba dintre copaci era tunsă iar fructele și frunzele căzute pe jos erau strânse. După aceea, împăratul însuși mergea în inspecție. Totul trebuia să fie perfect curat pentru ca împăratul să plece bucuros.
Cu emoție, pomii din livadă așteptau să apară împăratul, soția și copiii lui.
Fiecare își lăsă ramurile până aproape de pământ. Cum treceau copiii împăratului pe lângă vreun copac lua câte un fruct copt. Ei știau că fructele proaspete îi vor ajuta să crească mari și pini de energie. Mai aflaseră Împăratul era foarte mulțumit de servitorii lui. Iarăși găsise totul curat și se pregătea să se întoarcă la palat. Când se îndreptă spre poartă însă, îi sări în ochi un copac diferit. Se pare că Rinkashi, leneș cum era, nici nu se obosise să se trezească, și era tocmai amiază. Acum, când se dezmeticea și el, o mulțime de vreo 10 oameni se uita la el.
– Ce e cu pomul ăsta? E bolnav? îi întrebă împăratul pe servitorii săi.
Servitorii se apropiară de copac și se uitară la el cu atenție. Rinkashi avea crengile lipsite de mere. Pe lângă asta, el stătea complet nemișcat și nici măcar o frunzuliță nu se clintea din loc. Văzând acestea, oamenii au crezut că era un măr uscat.
– Să îl tăiați pentru foc dacă nu face mere!!! spuse împăratul.
– Prea bine… răspunseră slujitorii supuși.
Auzind aceste vorbe, Rinkashi se sperie foarte tare.
– Dar nu sunt uscat!!! striga el disperat. Nu sunt uscat!! striga el și spera că îl va auzi cineva.

În acea noapte, mărul cel leneș nu mai adormi de loc. Nici nu avea cum să se odihnească, bietul de el. Doar știa ce soartă îl aștepta.
– Ajutor! Ajutați-mă fraților! stiga el la ceilalți pomi. Dar, nimeni nu îl băga în seamă.

A doua zi veniră servitorii pregătiți de tăiat. Ei s-au uitat cu mare atenție la Rinkashi.
– Hmm, nu pare să fie uscat… are totuși frunze verzi…spuneau oamenii. Ar trebui să anunțăm. Poate se răzgândește împăratul nostru. Nu putem tăia un pom dacă nu e uscat.
Servitorii au pornit înspre palatul Împăratului. Acolo, ei i-au spus marelui Împărat că totuși, pomul acela avea frunzele verzi.
– Ce să facem mărite împărat? întrebară ei.
Auzind că pomul cu pricina nu era uscat, împăratul a întrebat:
– De ce nu avea pomul fructe dacă nu e uscat?
Unul dintre slujitori a răspuns:
– Poate că este un pom mai tânăr. Se știe că pomii tineri dau roade dupa câțiva ani, nu de la început.
După ce s-a mai gândit puțin, împăratul dădu poruncă:
– Să fie cruțat pomul anul acesta, dar, dacă nici anul viitor nu va da roade trebuie tăiat fără milă! Aveți grijă să îl îngrijiți bine până atunci! le ordonă el slujitorilor.

De atunci nu trecea zi fără ca cineva să mearga până la Rinkashi cel leneș. Dar el era tot fără roade. Pentru el era destul de târziu. Ca să aibă roade el trebuia să înceapă munca tocmai din primăvară, insă acum era deja sfârșitul verii… Disperat, Rinkashi asculta ce vorbeau oamenii. Spera să audă ce mai poruncise Împăratul. Când află că mai avea încă un an de răgaz, parcă îi veni inima la loc. Dar, pentru un pom neștiutor și leneș ca el, și un an întreg era timp puțin. Avea timp o toamnă și o iarnă să afle cum se fac fructele. Dar el trebuia să facă cele mai frumoase și mai gustoase dintre fructe ca să fie salvat.
Zilele treceau acum cu mare repeziciune. Rinkashi nu mai avea timp de somn sau de plictiseală. Singura lui grijă era să învețe și să muncească. Sosi toamna, iar pomul cel leneș se uita la ceilalți copaci plini de roade:
– Câte fructe…. Ce n-aș da să am și eu măcar trei mere pe crengile mele… spunea el cu tristețe.
Auzind aceste vorbe, un păr înalt și plin de roade îi zise:
– Hei! Am văzut că nu ai muncit deloc tot anul. Cum să ai roade acum? Nu ai făcut altceva decât să dormi tot timpul!
– Așa este… Acum, împăratul vrea să ma facă lemn de foc.. spuse Rinkashi amărât. Iar eu nu știu cum să fac fructe deloc…
Părul, mai milos din fire se uită la el și se întristă.

– Te voi ajuta eu, spuse el. Dar, numai dacă promiți că nu te lenevești! Să nu spună nimeni că am ajutat un leneș.
Rinkashi era foarte ușurat. Nici nu ar fi crezut să aibă așa un noroc. Nu credea că îl putea ajuta nimeni. Dar, iată că Părul cel înalt a vorbit cu el. Toată toamna și toată iarna ei au vorbit despre cum se fac fructele.  Când se făcu primăvară din nou, Rinkashi deja știa tot ce avea de făcut.

Zilele de lenevit erau uitate. Acum, și el se trezea odată cu ceilalți pomi și se punea pe muncă. Rădăcinile lui trăgeau din pământ apă și hrană. Așa, când a sosit vremea, bobocii lui se transformară în multe, multe flori. Florile s-au transformat apoi în fructe mici iar fiecare fruct era însoțit de câteva frunzulițe verzi. Când venea noaptea, Rinkashi se bucura de răcoare și aștepta nerăbdător următoarea dimineață. Apoi, o lua de la capăt cu munca. Zilele lui erau pline iar timpul trecea ușor. Nici nu și-a dat seama când trecu vremea. Deja sosea sfârșitul verii.

Sujnicele veneau din nou să curețe livada. Împăratul și familia lui se pregăteau de vizita obișnuită. Rinkashi era foarte agitat. Avea acum ramurile pline pline de mere roșii. Avusese mare grijă ca fiecare fruct al lui să fie perfect. Merele lui erau toate la fel de coapte și de gustoase.
– Iată, ce pom bogat! spuse împăratul. Merele acestea sunt perfecte pentru masa mea. Să fie cruțat pomul acesta! Se pare că totuși nu era uscat.

Spunând aceste vorbe, împăratul întinse mâna și luă câte un măr pentru fiecare dintre copiii săi.
Rinkashi, fericit că scăpase cu viață, își jură că va lăsa lenea deoparte și va face întotdeauna cele mai frumoase mere din toată livada.

 

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: oanacatalina@diversificare.ro

Author: Alexandra

Datorită fiului meu am început să încerc tot felul de reţete care trebuie să fie pe cât de arătoase pe atât de gustoase şi în primul rând sănătoase.

Share This Post On