Alimente pentru dinţi sănătoşi

Dinţii de lapte apar de regulă în jurul vârstei de 6 luni, dar îngrijirea dinţilor copiilor începe încă de la naştere, printr-o bună igienă a gingiilor şi respectarea unor reguli esenţiale privind folosirea suzetei şi a biberonului.
Deşi periajul regulat din momentul apariţiei primului dinte este cea mai importantă metoda de prevenţie a afecţiunilor dentare la copii, dieta joacă de asemenea un rol esenţial pentru sănătatea dinţilor. Aşadar, dezvoltarea unor obiceiuri alimentare sănătoase încă din copilăria timpurie vor ajuta la crearea unei fundaţii puternice pentru sănătatea dentară de la vârsta adultă.
Un proiect de cercetare în privinţa sănătăţii dentare, iniţiat în 1992 şi realizat în 8 ţări europene, a arătat că în România 62-70% dintre copii cu vârste între 3 şi 7 ani prezintă carii dentare, valoarea crescând spre vârsta de 6 ani. Căderea dinţilor în rândul copiilor mici este de asemenea un fenomen în creştere, iar acesta este un efect al obiceiurilor alimentare defectuoase.

Deşi alimentaţia este doar o parte din procesul îngrijirii dinţilor, iată câteva sfaturi practice pentru prevenirea afecţiunilor dentare ale copiilor:

Alimente bogate în calciu
Cele mai importante surse de calciu sunt: legume verzi și alte plante cu frunze de culoare verde închis (năsturel, broccoli, salată, măcriş, spanac, varză, varză verde creață kale, pătrunjel, frunze de păpădie), lactate (brânză, unt, chefir, iaurt), pește (ton, somon), ouă, soia (lapte de soia, brânză tofu, mâncare de soia), leguminoase (fasole albă, fasole roșie, mazăre), quinoa, tapioca, susan integral crud, alune, nuci, migdale , semințe de floarea soarelui, citrice. Totuşi, calciul ingerat este absorbit de organism în procent de numai 20-40% cantitate care depinde de prezența altor compuși proveniți din alimentație. Printre factorii care favorizează absorbția de calciu se numără: vitamina D, vitamina A, vitamina C, magneziu, proteine.

Alimente crocante
Alimentele crocante, bogate în fibre şi legumele cu frunze sunt benefice pentru sanatatatea dinţilor pentru că presupun o mestecare intensă. Masticaţia generează saliva, iar mâncarea joacă rolul unui burete care curăţă dintii. Morcovii, merele sau castraveţii, nucile sau migdalele, salatele şi cerealele integrale fac minuni pentru dinţii noştri şi ai copiilor.

Apa
Apa are o importanță majoră în bună funcționare a organismului indiferent de vârstă. Ca şi saliva, are efect de curăţare, aşadar nu uitaţi să oferiţi copilului un pahar cu apă la 30 de minute după masă.

Alimente bogate în polifenoli
Polifenolii, la fel ca antioxidanţii, au un rol important în combaterea radicalilor liberi. În plus, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Caries Research previn apariţia plăcii dentare, scăzând astfel riscul de apariţie a cariilor.
Alimente bogate în polifenoli sunt: merişoarele (consumate proaspete, cele uscate fiind îmbogăţite cu zahăr), dar şi alte fructe de pădure, toate tipurile de ceai, precum şi o largă varietate de legumele, fructe şi nuci.

Alimente bogate în acid malic
Acidul malic este un înălbitor natural al smaltului şi se regăseşte în alimente precum: broccoli, căpşune, fasole, morcovi, mazăre, cartofi, roşii şi rubarbă.

Surse:
http://www.babyteeth.com.au/static/pdfs/healthyEating-fs-web.pdf
http://www.webmd.com/oral-health/diet-oral-health
http://www.livescience.com/40569-foods-healthy-teeth-bad-breath.html
http://www.health.com/health/gallery/thumbnails/0,,20687551,00.html
http://www.sfatulmedicului.ro/Caria-dentara/stop-cariilor-dentare_449
http://www.livestrong.com/article/32796-foods-high-malic-acid/
Sursa foto:
https://flic.kr/p/6KhDS2

Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.Learn moreGot it