7 beneficii ale trainerului dentar, primul aparat ortodontic al copilului

Trainerul dentar este soluţia de tratament ortodontic timpuriu, care îmbină redobândirea funcţiilor musculaturii orale cu proprietăţile unui aparat ortodontic, acţionând asupra obiceiurilor vicioase ale copiilor. Are un triplu rol: efect mio-funcţional, îmbunătăţeşte alinierea dinţilor şi dezvoltă osul maxilar în direcţia potrivită.

Copilul tău are nevoie de trainer dentar dacă:

  • Respiră pe gură în timpul somnului
  • Are dinţii înghesuiţi, strâmbi sau prezintă spaţii interdentare
  • Așază limba între arcadele dentare atunci când înghite
  • Scrâşneşte dinţii (prezintă bruxism)
  • Obișnuiește să roadă obiecte sau își suge degetul
  • Are cearcăne, semn că organismul nu se odihneşte corespunzător

Tratamentul cu trainer poate fi realizat chiar de la vârsta de 3 ani, fiind specific copiilor cu dinţi de lapte şi poate fi indicat şi coordonat doar de către un medic stomatolog pediatru sau un medic ortodont.

Trainer dentar - primul aparat ortodontic al copilului tău

7 beneficii ale purtării trainerelor dentare

  • Corectează anumite anomalii ale poziţiei dinţilor şi arcadelor, uneori complet, chiar şi fără un tratament ulterior cu aparat ortodontic
  • Permit copilului să se acomodeze cu un aparat dentar, făcând astfel mult mai uşoară purtarea aparatelor mobile sau a celor fixe
  • Corectează obiceiurile vicioase, precum: împinsul dinţilor cu limba, respiraţia pe gură în timpul somnului, bruxismul (scrâşnitul dinţilor) etc.
  • Corectează şi antrenează dezvoltarea corectă a musculaturii orale şi în special a limbii
  • Ghidează creşterea maxilarelor (mandibula în general)
  • Reduc riscul apariţiei cariilor
  • Previn tratamentele ortodontice complexe din adolescenţă

Succesul tratamentului cu trainer dentar este dat atât de aportul medicului stomatolog şi de exerciţiile indicate, cât şi de implicarea părintelui în motivarea copilului.

Care sunt beneficiile tratamentului ortodontic început la vârsta potrivită?

  • Reduce considerabil riscul apariţiei cariilor
  • Elimină necesitatea tratamentelor ulterioare complexe şi costisitoare
  • Reduce sau elimină numărul intervenţiilor chirurgicale/al extracţiilor dentare
  • Diminuează timpul de tratament şi costul acestuia
  • Îmbunătăţeşte simetria facială
  • Asigură un aspect estetic al arcadelor dentare
  • Crează spaţii pentru dinţii permanenţi, în cazul maxilarelor insuficient dezvoltate
  • Corectează poziţia limbii şi asigură dezvoltarea corectă a dinţilor şi a feţei

Dinţii strâmbi, distanţaţi sau înghesuiţi reprezintă una dintre principalele afecţiuni de sănătate şi estetică dentară în rândul copiilor. Netratate la timpul potrivit, acestea conduc la tratamente complexe şi îndelungate.

Netratarea poziției dentare defectuoase provoacă:

  • afecţiuni digestive cauzate de o masticaţie defectuoasă
  • complexe emoţional-afective din cauza esteticii deficitare
  • apariţia cariilor dentare pe dinţii înghesuiţi
  • imperfecţiuni ale pronunţiei
  • dezvoltarea anomaliilor precum dinţii malpoziţionaţi sau supranumerari
  • durere la nivelul arcadelor dentare

Purtarea unui aparat dentar este mai mult decât o necesitate estetică, este o necesitate medicală, care ajută la dezvoltarea sănătoasă a copilului. Utilizarea unui aparat dentar fix, cu brackeţi, în lipsa unui tratament timpuriu cu trainer dentar, va rezolva doar o parte din problemele funcţionale şi estetice ale zâmbetului.

Articol realizat de echipa DE4KIDS

Author: Guest

Share This Post On