Chefir, probiotic natural

Print Friendly, PDF & Email

chefir Chefirul este o băutură lactat acidă ce se obţine din granule de chefir care fermentează lactoza din lapte (zahărul din lapte) cu formare de acid lactic, dioxid de carbon şi alcool.

Își are originea în regiunea Caucaz și este preparat prin introducerea granulelor de chefir  în lapte de vacă, capră sau oaie, sau chiar lapte de cocos, orez sau soia și lăsarea la fermentat pentru aproximativ 24h la temperatura camerei.
Granulele de chefir pot fi cumpărate sau donate de către alte persoane care cresc chefir.

Ce substanțe nutritive conține chefirul și ce beneficii aduce?

Pe lângă bacteriile benefice și drojdii, chefirul conține multe vitamine, minerale, amino acizi și enzime. În particular calciu, fosfor, magneziu, B2 și B12, vitamina K, vitamina A și vitamina D. Triptofanul, unul dintre aminoacizii esențiali care abundă în chefir, este bine cunoscut pentru efectul său calmant asupra sistemului nervos.

Chefirul lăsat prea mult la fermentat (acest lucru face ca gustul să-i fie mai acru) mărește în mod semnificativ conținutul de acid folic.

Chefirul are proprietăți antioxidante, anticancerigene şi bacteriostatice. De asemenea este un puternic probiotic care împiedică dezvoltarea microbilor în organism, repopulează tractul digestiv şi ajută la digestie. În plus, îmbunătăţeşte imunitatea la boli. Poate însă produce gaze intestinale și balonare datorită faptului că ajută la eliminarea bacteriilor din intestine.

Chefirul contribuie, de asemenea, la digerarea lactozei în calitate de catalizator, din acest motiv fiind mai potrivit decât alte lactate pentru persoanele care suferă de intoleranță la lactoză.

Când pot introduce chefirul în alimentația copilului meu?

Copiii mici asimilează mai bine proteinele din chefir decât din lapte. În afară de aceasta, el nu cauzează alergii, spre deosebire de lapte. Specialiştii recomandă consumul chefirului după vârsta de 8 luni, cu respectarea regulii celor 4 zile. Introducerea se va face treptat, o porție normală după cele 4 zile nedepășind 200 ml.

Cum aleg și ofer copilului meu chefirul?

Granulele de chefir sunt o combinație de bacterii și drojdii (ciuperci) într-un amestec de proteine, lipide și zaharuri. Această simbioză de substanțe formează granule care seamănă cu conopida și au o textură gelatinoasă. Ele au o nuanță între alb și galben și sunt de obicei de mărimea unei nuci, însă pot fi și mici cât un bob de orez.

Tipuri de chefir:
– chefir de lapte – este asemănător iaurtului la gust și aspect și este folosit ca băutură sau bază pt smoothie-uri
– chefir de apă – se dezvoltă în apă cu zahăr (uneori se adaugă fructe uscate cum ar fi smochinele și zeama de lămâie),

Grăunțele de chefir nu trebuie ținute la frigider decât dacă nu mai doriți să faceți chefir o perioadă, dar nu mai mult de 2-3 săptămâni. Nu se depozitează în recipienți de metal datorită nivelului scăzut de ph. Trebuie folosiți recipienți de sticlă, ceramică, plastic sau lemn.

Surse (en)
http://en.wikipedia.org/wiki/Kefir
http://www.youtube.com/watch?v=g8inJzX-6yE
http://șimplykefir.com/storing-kefir-grains/
http://www.growyouthful.com/recipes/kefir.php
http://www.homemademommy.net/2012/09/why-i-love-kefir-and-what-are-kefir-grains.html

Surse (ro)
http://www.chefir-bio.com/tipuri-de-chefir.php
http://lecturidemamica.wordpress.com/2012/08/03/chefirul-probioticul-miraculos-partea-ii/
http://ungrauntedenișip.blogspot.ro/2012/06/kefir-și-kombucha.html
http://www.seedsofhealth.co.uk/fermenting/kefir.shtml

Sursă foto: http://flic.kr/p/9wauii

Author: Stefania

Sunt mamica lui Horia, un grăsunel fălcos și haios, care ne ajută în fiecare zi să trăim mai sănătos și mai frumos. Locuim în Abu Dhabi, printre curmale și mango delicioase, unde produsele bio sunt rare și scumpe fiind chiar o adevarată provocare. Însă, cu imaginație și perseverență reușim să ne hrănim sănătos.

Share This Post On