Bobul este o plantă leguminoasă, agățătoare, asemănătoare fasolei. Bobul se cultivă aproximativ peste tot în lume și este foarte apreciat în bucătărie. Originar este din zona mediteraneană sau din Asia Centrală.
Deși se aseamănă mult cu fasolea, sămânța bobului este mai mare decât a rudei sale. Cultivat încă din cele mai vechi timpuri, bobul era o mâncare de bază în Grecia Antică și la Roma.
Ce substanțe nutritive conține și ce beneficii are?
Bobul este bogat în proteine, fibre, săruri minerale și vitamine. Conține vitamina A, vitamina B1, B2, vitamina C, vitamina K. Are cantități considerabile de calciu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, seleniu, mangan și fier. Datorită cantității reduse de carbohidrați, bobul este recomandat și în alimentația persoanelor supraponderale sau aflate la cură de slăbire.
Semințele verzi de bob sunt ușor de digerat și au proprietăți astringente reprezentând un remediu pentru problemele la stomac. Bobul este un foarte bun diuretic, previne constipația, are efect calmant și tonic. Este recomandat pentru tratarea colicilor renale, a cistitelor și chiar a problemelor de prostată. Totuși consumul pe perioade lungi și în cantități excesive nu este recomandat deoarece poate provoca „favism”, o boală a sângelui.
Când pot introduce bobul în alimentația copilului?
Bobul face parte din leguminoasele cu risc crescut de alergii, de aceea este indicat să fie introdus în alimentația copilului după împlinirea vârstei de 1 an. Ca în cazul oricărei legume nou introduse în alimentația copilului, este indicat să consultați medicul pediatru și să urmați regula celor 4 zile.
Cum aleg și cum ofer bobul copilului?
Bobul arată similar fasolei, sub formă de boabe ce se dezvoltă într-o păstaie. Se găsesc aproximativ 3 sau 4 boabe într-o păstaie și sunt cam de patru ori mai mari decât bobul de fasole. Planta este înaltă ajungând până la 1,20 metri cu o structură solidă, iar florile sunt colorate în nuanțe de alb, roz sau violet și negru.
Boabe de bob se găsesc de cumpărat în stare proaspătă din luna iunie până în august, însă se pot consuma și uscate pe perioada iernii, întocmai ca fasolea.
Bobul este foarte gustos fiert, servit sub formă de salată cu ulei de măsline, sare și lămâie. Mai poate fi folosit în supe sau făcut sub formă de piure, creme sau soteuri. Se pot utiliza chiar și frunzele bobului ce pot fi gătite foarte ușor precum frunzele de spanac.
Surse (ro):
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bob_%28leguminoas%C4%83%29
http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=print&sid=487
Surse (en):
http://www.wisegeek.org/what-are-fava-beans.htm
http://wholesomebabyfood.momtastic.com/allergy.htm
http://www.cpmc.org/advanced/pediatrics/patients/topics/food-allergies.html
Sursa foto: https://flic.kr/p/6gSDQL