Agar sau agar-agar este o substanţă gelatinoasă obţinută din alge, descoperită de acum mai mult de 350 de ani, în Japonia. De-a lungul timpului agar-agar a fost utilizat în diete bogate în fibre, în scopuri medicinale, având proprietăţi laxative, chiar şi în laboratoare, ca mediu pentru culturile microbiologice. Deşi folosit în domeniul culinar ca înlocuitor al gelatinei, se topeşte mai greu şi are o textură uşor diferită, mai fermă. De asemenea, agar-agar are o subtilă aroma dulce şi nu conţine calorii.
Ce substanțe nutritive conține agar-agar?
Agar-agar, extractul obtinut din pereții algelor roșii agarofite, este o sursă de calciu şi fier, cu un conţinut foarte ridicat de fibre (aproximativ 80%) fiind folosit în reglarea tranzitului intestinal. Nu conţine zahăr, grăsimi sau carbohidraţi şi este cunoscut pentru capacitatea de contribui la îmbunătăţirea digestiei şi ca adjuvant în curele de slăbire. Este considerat eficient în eliminarea toxinelor din corp şi este folosit uneori în tratarea hemoroizilor. Printre beneficiile asociate cu agar-agar se număra și capacitatea anti-inflamatoare sau efectul laxativ, nefiind recomandat in caz de diaree.
Când pot introduce agar-agar în alimentația copilului?
Consistenta gelatinoasă a produselor în care este folosit agar-agar prezintă un pericol de înec pentru copii mici, aşadar se recomandă introducerea acestuia în alimentația bebelușului după împlinirea vârstei de 1 an. Înainte de introducerea oricărui aliment nou, cereți părerea medicului pediatru și respectați regula celor 4 zile.
Cum aleg și cum ofer agar-agar copilului?
Agar-agar se găseşte în magazilnele naturiste sub formă de pudră sau fulgi. Spre deosebire de gelatina obişnuită care se înmoaie în apă, agar-agar necesita câteva minute de fierbere însă puterea de gelifiere este mai mare. Se poate folosi în preparea îngheţatei, cremelor, gemurilor sau jeleurilor de fructe. Compoziţiile mai acide pot necesita o cantitate mai mare de agar-agar.
Surse:
http://en.wikipedia.org/wiki/Agar
http://www.fitday.com/fitness-articles/nutrition/healthy-eating/the-nutrition-of-agar.html#b
http://www.webmd.com/vitamins-supplements/ingredientmono-80-agar.aspx?activeingredientid=80&activeingredientname=agar