Oul de prepeliță, un super aliment pentru copii sănătoși

Oul este un aliment esențial, fiind o sursă de proteine, vitamine și minerale importante pentru buna dezvoltare și funcționare a organismului. În continuare vom vorbi despre oul de prepeliță, cunoscut pentru efectele lor benefice asupra sănătății.

Ce substanțe nutritive conţine oul de prepeliță?

În ciuda dimensiunilor, oul de prepeliță conține de 5 ori mai mult fosfor, de 8 ori mai mult fier, de 6 ori mai multă vitamina B1 şi de 15 ori mai multă vitamina B2 decât cel de găină.
Conţine, de asemenea, un întreg complex de vitamine: A, B, D3, E, alături de minerale esenţiale, precum calciu, zinc, potasiu şi sulf și amino-acizi.

Când pot introduce oul de prepeliță în alimentaţia copilului meu?

Majoritatea pediatrilor recomandă introducerea gălbenușului de ou după vârsta de 6 luni, iar a albușului după vârsta de 1 an. Oul de prepeliță are un potențial alergen mult mai scăzut decât oul de găină, dar cu toate aceastea, înainte de a introduce acest aliment în dieta bebelușului, cereți sfatul medicului curant și respectați regula celor 4 zile.

Ce beneficii aduce oul de prepeliță organismului?

Cura cu ouă de prepeliță este cunoscută încă din antichitate. Aceasta dă rezultate miraculoase în tratarea mai multor afecțiuni, cum ar fi: ulcer, gastrită, tuberculoză, astm, diabet, anemie. Consumul regulat de ouă de prepeliță:
– îmbunătățește funcționarea sistemului imunitar
– ajută refacerea organismului în covalescență în urma intervențiilor chirurgicale sau a atacurilor de cord/cerebrale
– reduce dezvoltarea celulelor canceroase
– ajută la eliminarea pietrelor de la rinichi, ficat sau bilăs
– stimulează activitatea intelectuală.

Copiii care consumă ouă de prepeliță au mai puține șanse de a contacta boli infecțioase.
Ouăle de prepeliță se găsesc ca și ingrediente în anumite produse cosmetice, deoarece au proprietatea de a întări părul (se face și un tratament special pentru calviție) și de a îmbunătăți culoarea și aspectul pielii.

Cum aleg şi cum păstrez ouăle de prepeliță?

În primul rând, coaja trebuie să fie intactă: fără crăpături, zgârieturi.
O modalitate de a deosebi un ou crud alterat de unul bun, este de a introduce ouăle într-un vas cu apă rece. Ouăle alterate se vor ridica la suprafață (valabil și pentru ouăle de găină).
Ouăle din comerț au data de expirare înscrisă pe ambalaj și până atunci trebuie ținute la frigider. Ouăle procurate de la producătorii locali trebuie consumate în maxim 7-10 zile din ziua în care au fost ouate, și de asemenea, refrigerate.

Cum se prepară?

Cura cu ouă de prepeliță se ține de obicei cu ouă crude, însă acest lucru nu este recomandat copiilor. Deși prepelițele sunt rezistente la salmonella, atunci când vă decideți să țineți o asemenea cură, verificați cu atenție proveniența ouălelor.
Ouăle de prepeliță se pot prepara ca și ouăle de găină: fierte, omletă, ochiuri. Însă ultimele două variante pot fi mai dificile din cauza dimensiunilor mici, însă merită efortul!

Surse (ro):
http://www.ouadeprepelita.net/
http://www.turismbaile1mai.com/totuldespreouadeprepelita.html
http://adevarul.ro/sanatate/medicina/ouale-prepelita-nu-contraindicatii-1_50abcb0b7c42d5a663804946/index.html
http://www.qbebe.ro/bebelusul/alimentatie/totul_despre_oul_in_alimentatia_copilului

(en)
http://www.ehow.com/list_6671158_benefits-quail-eggs_.html
http://tribune.com.ng/index.php/natural-health/49777-quail-egg-the-wonder-food

Sursă foto: http://flic.kr/p/9zLaGB