Alimentația copilului în caz de răceală

În sezonul răcelilor e bine să știm că o alimentație echilibrată, bogată în antioxidanți joacă un rol foarte important în prevenirea îmbolnăvirilor. Copiii răcesc și mai des decât adulții pentru că sistemul lor imunitar este încă imatur. Anumite alimente sau condimente îi ajută pe micuții noștri să treacă mai repede și fără complicații peste o simplă răceală sau chiar gripă. Iată câteva dintre acestea cât și idei despre cum să le introduceți în meniul zilnic al copilului dumneavoastră.
Recomandările noastre NU înlocuiesc vizita la medicul pediatru, căruia vă sfătuim să vă adresați încă de la primele semne de boală!

Lapte matern (de la naștere)

În primele 6 luni de viață, bebelușul alăptat primește anticorpi de la mamă, iar aceștia îl ajută să lupte foarte eficient împotriva răcelilor. Chiar și după începerea diversificării, laptele matern furnizează substanțele nutritive și anticorpii de care copilul are nevoie, dar și hidratarea atât de importantă în perioada de răceală și gripă. Multe mame observă că în caz de boală, copilul refuză de multe ori mâncarea solidă, dar preferă să sugă mai des, iar recuperarea este mai rapidă.

Plante aromatice (după 7 luni)

Busuiocul și cimbrul sunt printre cele mai benefice plante aromatice pe care probabil le și aveți deja în bucătărie. Sunt indicate în diverse afecțiuni ale aparatului respirator: bronșită, laringită, faringită, au proprietăți anti-microbiene și expectorante.

Încercați să adaugați cimbru și busuioc în mâncare sau să le oferiți copiilor un ceai. Cimbrul merge foarte bine în rizotto cu ciupercisupă cremă de dovleacpește la cuptor, iar cu busuioc proaspăt puteți face un sos pesto sau să aromatizați salata de roșii proaspete.

Usturoi și Ceapă (după 7 luni)

Poate cele mai întâlnite ingrediente în preparatele culinare, ceapa și usturoiul nu trebuie să lipsească din dietă atunci când micuții sunt răciți. Usturoiul este considerat un puternic antibiotic natural și conține peste 20 de substanțe antivirale și antibacteriene. Ceapa are proprietăți similare cu usturoiul, datorită substanțelor antivirale pe care le conține, având în același timp proprietăți expectorante și de combatere a tusei.

Se consumă de preferat în stare crudă, pentru ca efectul să fie puternic, dar și în cazul acesta, nu uitați să efectuați întâi testul toleranței atunci când oferiți pentru prima dată un aliment nou. Usturoiul îl puteți folosi la hummussos pesto, supă cremă de cartofi sau chiar făcut pastă pe pâine prăjită, cu puțin ulei de măsline. Puteți include ceapă verde sau roșie în buritto cu legume, guacamole, pateu de cajupateu de măsline sau în diverse preparate potrivite vârstei copilului.

Supă de pui de casă (după 7 luni)

Supa caldă de pui, cu multe legume este considerată, de secole, ca aliment-remediu în răceală. Studiile recente arată că, pe lângă hidratare, are și efect antiinflamator și decongestionant nazal. Foarte important este ca supa făcută în casă să conțină multe legume: morcov, țelină, pătrunjel, păstârnac, cartof, ceapă, usturoi și e de preferat ca puiul să vină dintr-o sursă sigură (crescut fără hormoni, antibiotice și aditivi alimentari).

Mirodenii (după 7 luni sau 1 an)

Scorțișoara o puteți introduce în alimentația copilului relativ devreme și este foarte eficientă în lupta contra răcelilor, datorită proprietăților ei antivirale, antimicrobiene și antifungice. Pentru ghimbir e bine să așteptați până după vârsta de 1 an (sau chiar 2, după unii medici), însă chiar și atunci unii copii s-ar putea să nu-l accepte datorită aromei sale intense. Ghimbirul are întrebuințări multiple și este folosit de secole în tratamentul natural al diverselor afecțiuni, iar efectul său antiinflamator îl face foarte util în inflamațiile căilor respiratorii.

Majoritatea copiilor adoră scorțișoara și puteți să o adăugați cu succes în preparatele dulci, peste oatmeal, la piure de măr sau dovleac copt, deserturi cu cartof dulce și lista poate continua la nesfârșit, iar pe site găsiți multe rețete cu scorțișoară. Ghimbirul, în schimb, merge adăugat atât la gustări dulci: pâine cu dovleac, turtă dulce, cât și la mâncăruri cu arome exotice: linte, supă cremă de păstrânac.

Alimente bogate în vitamina C

Portocală, lămâie, pomelo, grapefruit le asociem deja cu vitamina C și știm că e bine să le consumăm când suntem răciți ca atare sau ca și suc proaspăt stors. Atenție însă: majoritatea pediatrilor recomandă introducerea citricelor în alimentația bebelușului abia după vârsta de 1 an, pentru că aciditatea lor poate fi iritantă pentru unii copii. Un articol aprofundat despre surse de vitamina C  și importanța ei în alimentație a fost scris deja, așa că vă invit să-l citiți.

Iată și câteva idei despre cum să introduceți în meniul zilnic alimente bogate în vitamina C: limonadă cu cătină, salată de fructe de sezon (portocale, kiwi, grapefruit, papaya, lychee, căpșune, zmeură, afine), pateu de avocado și broccoli , supă cremă de avocado, piure de brocoli și cartof , tartine cu usturoi și pătrunjel, salsa.

Miere de albine (după 1 an)

Mierea are o contraindicație strictă până la vârsta de 1 an, dar pentru copiii mai mari are o mulțime de beneficii și se recomandă să fie consumată zilnic în cantități mici. Mierea de brad și cea de tei este în special recomandată în afecțiuni ale  plămânilor și sistemului respirator, având proprietăți antiinfecțioase, expectorante, antitusive.

Copiii vor aprecia mierea ca topping peste pancakes cu morcovi, pancakes cu banane, salată de fructe de sezon, în limonadă sau milkshake.

Ce alimente trebuie evitate în caz de răceală?

Firește că alimentele rafinate, cele ultra-procesate de tip fast food și junk food sunt în capul listei negre și mulți părinți știu cât sunt de nesănătoase și evită să le ofere copiilor. Ele nu conțin nutrimenții necesari și antioxidanții de care corpul are nevoie în lupta împotriva bolilor. Pe lângă acestea, dulciurile din comerț sau cele cu mult zahăr, așa numitele ”calorii goale” -pentru că de cele mai multe ori, în afară de aportul caloric, nu aduc niciun beneficiu, trebuie evitate. Vă recomand să citiți articolul detaliat despre zahăr  ca să aflați de ce este el periculos pentru sănătate și ce alternative sănătoase există.
Unii medici recomandă și excluderea lactatelor din dietă, în perioada de răceală și gripă, pentru că acestea întrețin și favorizează secreția de mucus din organism.

Rerecomandările de mai sus se referă strict la alimentație, ele nu reprezintă o schemă de tratament! Pentru aceasta, vă recomandăm să vă adresați medicului!

Surse (ro): 
http://revistaplafar.ro/remedii-naturale.html
http://www.formula-as.ro/2006/731/medicina-naturista-25/medicamentul-vietii-mierea-de-albine-i-7253

Surse (en):
http://www.mayoclinic.com/health/cold-remedies/ID00036
http://app1.unmc.edu/publicaffairs/todaysite/sitefiles/today_full.cfm?match=5163

Sursă foto: http://flic.kr/p/4of41B