Cum pregătim copiii pentru grădiniță

Toamna e aici. Cele 2 semne importante ale toamnei  sunt fruzele copacilor căzând și copiii cu rucsacurile în spate mergând la școală/grădiniță.

Începutul anului școlar poate fi destul de stresant pentru copii, mai ales dacă este primul lor an într-un mediu nou (primul an de grădiniță, schimbarea grădiniței sau primul an la școală). Sunt anumite lucruri pe care le putem face pentru a-i pregăti, ca schimbarea să fie simțită cât mai lin posibil și copiii să se poată adapta cât mai repede noului mediu.

Grija noastră, atenția acordată copiilor și înțelegerea fenomenului poate asigura un început bun și mulți ani de școală cu succes.

Vorbiți copiilor despre schimbările care vor avea loc, cum le va fi afectată rutina  zilnică. 
Copiii ar putea fi îngrijorați de noile provocări, interacțiuni sociale. Citiți împreună cărți și discutați cum și alți copii au avut aceleași temeri și cum au trecut peste ele. Încurajați-i să-și exprime sentimentele despre începerea unui nou program, întâlnirea cu noi persoane.

Ușurați tranziția
Cu câteva zile înainte, aranjați o vizită la grădiniță, chiar în clasa unde vor învăța, făceți-i cunoștință cu educatoarea. Plimbați-vă împreună prin și împrejurul grădiniței sau jucați-vă împreună la spațiul de joacă. Se vor simți mai bine să cunoască noul mediu când sunteți încă împreună cu ei.

Stabiliți o rutină asemănătoare zilelor de grădiniță. Pregătiți-i pentru aceeași oră de somn, iar dimineața urmați aceiași pași: trezirea, micul-dejun, îmbrăcarea ca pentru plecarea la grădiniță. Vor fi mai puțin confuzi și morocănoși în primele zile de grădiniță/școală.

Aranjați o întălnire cu un viitor coleg cu care să se joace. Astfel, în prima zi se vor simți mai confortabil văzând o față familiară alături de ei.

Faceți pregătirele pentru prima zi împreună. Cu câteva zile înainte lăsați copilul să își aleagă hainele sau să-și pregătească rucsacul.

În prima zi, oferiți copilului suficient timp pentru a se instala.
Dacă e posibil, veniți puțin mai devreme la grăndiniță sau folosiți timpul petrecut în mașină sau în stația de autobuz pentru a vorbi despre ce se va întâmpla în acea zi.

Asigurați-l că veți veni după el la finalul programului. Separarea va fi mai ușoară dacă va avea siguranța că vă întoarceți după el.

Luați-vă la revedere dându-i și lui ocazia să își ia la revedere. Furișându-vă afară din clasă va înrăutăți situația pe termen lung.

E important ca la început să împărtășiți educatorului care se va ocupa de copilul vostru lucruri pe care le știți despre copilul vostru: ce îi place, ce îi displace, puncte forte, puncte slabe și orice îngrijorări pe care le-ați avea. Iar pe parcursul anului păstrați o comunicare strânsă cu cel care are grijă de cel mic.

În primele zile de grădiniță pot apărea probleme chiar și cu o pregătire bine pusă la punct. Mergeți înainte cu încredere, astfel o veți insufla și celor mici. Dați-i timp copilului să se obișnuiască cu noul mediu și dați ascultare îngrijorărilor și temerilor sau fiți atenți la semne ale acestor sentimente neexprimate explicit.

Surse (en): http://www.education.com/reference/article/Ref_Helping_Start_School/
http://www.education.com/topic/preparing-for-kindergarten/

Sursă foto: http://flic.kr/p/ahzbQA

Comentarii