Rodia şi leopardul

Leo era un leopard singuratic. El trăia ascuns, în munţi. Fiind singur, pleca la vânat uneori: era carnivor, ca toate felinele.

Într-o zi, Leo plecă la vânat, după cum avea obiceiul. Se strecura cu agilitate printre copaci şi pietre. Avea, ca întotdeauna, un plan bine stabilit.
În acea zi, urmărea o turmă de antilope; ele erau destul de uşor de prins. Se apropie de turmă şi aşteptă.

Antilopele mergeau să se adape la râu. Acum era cel mai bun moment să atace.
Leo aştepta. Turma tocmai se apropia de apă. Dintr-o dată, au apărut nişte călăreţi cu suliţe în mâini. Antilopele s-au speriat şi au început să alerge în toate direcţiile.
– Ce se întâmplă? se întreba leopardul. Leo era surprins; nu mai văzuse niciodată călăreţi. Nici nu ştia că mai sunt şi alţi vânători pe muntele lui.
Apoi, călăreţii au început vânătoarea. Ei au aruncat suliţele spre turmă. Unele antilope au căzut la pământ. Apoi, călăreţii le-au luat ca pradă şi au plecat.
Leo a pornit spre malul râului. Vroia să vadă ce rămăsese în urma călăreţilor.
Ajuns acolo, el începu să meargă încet pe urmele lor. Oamenii nu erau prea departe. Leo îi auzea foarte bine. La un moment dar, el auzi un zgomot şi se opri.
– Ce o fi? se întreba el. Apoi, ascultă cu atenţie. Când se apropie, Leo găsi un pui de antilopă.
– Ia te uită! Ce noroc a dat peste mine, să găsesc un pui de antilopă neajutorat, se gândea leopardul.
Bietul pui era obosit. Mama lui fusese prinsă de călăreţi. Puiul de antilopă a fugit cât a putut după ei; îi era frică să rămână singur. Dar, până la urmă, a căzut la pământ, epuizat. Acum, soarta lui era în mâinile lui Leo. De aceea, se aşeză alături de el şi aşteptă să treacă noaptea.
– Ce are antilopa asta? se întreba el. Văzându-l atât de neputincios, lui Leo i se făcu tare milă de pui…

Când răsări soarele, leopardul dormea dus. Puiul de antilopă deschise ochii. Pentru că era încă pui, nu ştia ce era un leopard. El credea că toate animalele erau antilope ca şi el. De aceea, era bucuros că nu se trezise singur.
– Am un nou prieten, se gândea puiul de antilopă.
Pentru că avea un nou prieten, puiul s-a gândit să îi dea ceva în dar. Însă, nu prea avea nimic de dăruit…
El privi în jurul său. Nu foarte departe era un pom cu rodii. În ţara lor erau mulţi pomi cu rodii.
– Ce fructe coapte sunt în pomul acela! Prietenului meu îi vor plăcea mult! se bucura puiul de antilopă.
Nu se mai gândi prea mult şi porni într-acolo. El luă cu gura o creangă întreagă cu rodii din pom. Apoi, se grăbi să i-o dăruiască prietenului său.

Leo tocmai se trezea din somn. Ca în fiecare dimineaţă, avea o foame de lup.
– Prada mea cea fragedă… mormăi Leo cu gândul la puiul de antilopă.
Leopardul deschise ochii încet. El credea că prada încă nu s-a trezit. Când şi-a dat seama că era singur, a căscat gura mare, să urle de nervi. Dar, surpriză: puiul de antilopă tocmai arunca o rodie, fix în gura lui mare şi căscată…
Leo închise gura imediat. Nici nu ştia ce îl lovise dar, mesteca rodia cu poftă: era suculentă şi gustoasă.
– Nu am mâncat în toată viaţa mea de leopard, ceva atât de gustos!
Când a auzit aceste vorbe, puiul de antilopă s-a bucurat nespus. Apoi, i-a dăruit leopardului toată creanga cu rodii. Leo le-a devorat în câteva clipe, pe toate.
– Aveam de gând să te servesc la micul dejun, puiule de antilopă… se gândea Leo.
– Sunt bune? Sunt bune? întrebă puiul de antilopă nerăbdător.
– Sunt foaaarte buneee… mârâi Leo. Lui îi părea rău pentru un lucru: primise un dar delicios. De aceea, se simţea dator. Acum nu mai putea să îl mănânce pe puiul de antilopă.
– Pe mine mă cheamă Gnu. Sunt un pui de antilopă. Acum ești prietenul meu.
Când a auzit asta Leo, se simţi şi mai prost.
– Iar eu, care mă gândeam să te mănânc dintr-o înghiţitură… mârâi el.
Însă Gnu era prea fericit ca să înţeleagă ce mârâia Leo.
– Acum, că suntem prieteni, vom petrece toate zilele împreună? întrebă Gnu.
– Presupun… răspunse Leo nervos.
Apoi, Leo şi Gnu au pornit spre râu. Acolo nu era nici urmă de turma de antilope…
– Unde or fi? se întrebă Gnu.
– Au fugit de călăreţii cei răi, răspunse Leo. Apoi, în gândul leopardului răsări un gând: “dacă îl duc la turma lui, scap de el. Apoi, voi putea vâna oricât, fără să mă simt vinovat!”
Leo îi spuse lui Gnu:
– Te voi ajuta să îţi găseşti din nou turma. Eu am mirosul foarte dezvoltat şi sunt un alergător foarte rapid. Cât ai clipi, vei fi din nou împreună cu ai tăi!
Auzind asta, Gnu se bucură mult.
– Poţi face asta pentru mine? întrebă el.
– Sigur că da! Chiar acum mă pun pe mirosit!
Zis şi făcut: Leo începu să adulmece nisipul şi aerul. Nasul lui era într-adevăr, extraordinar. Odată cu adierea vântului, simţi un miros slab de antilopă.
– Gata, ştiu încotro avem de călătorit! Să plecăm de îndată! spuse el grăbit.
Nici nu a mai stat pe gânduri că a început să alerge cât de repede putea. Gnu alerga şi el. Însă, puii de antilopă aleargă mult mai încet decât leoparzii. De aceea, Leo se pomeni la un moment dat, singur.
El se opri şi privi în urmă. Foarte departe, era Gnu.
– Să mă întorc după el… mârâi Leo.
Astfel, Leo se întoarse înapoi, până la puiul de antilopă. Gnu era foarte obosit şi respira foarte repede: alergase prea repede.
– Ce mă fac cu tine… spuse Leo.
Însă, îi veni o idee: ” Îl voi lua în spate! Aşa, vom ajunge imediat la turmă!” se gândi leopardul.
Apoi, el îi spuse lui Gnu să se urce pe spinarea lui.
– Ţine-te bine! strigă el. Apoi, porni din nou în mare viteză.
După câteva văi şi stânci, cei doi prieteni erau aproape de turmă. Leo spuse:
– Gnu, iată, am găsit turma ta. Du-te singur. Eu nu imi pot arăta faţa. Altfel, antilopele vor fugi de mine.
– Dar, de ce să fugă de tine? Eşti prietenul meu… spuse puiul.
Leo se simţea foarte vinovat. El vânase multe antilope în trecut. De aceea, se simţea foarte vinovat.
– De ce să fugă de tine, Leo ? insista puiul de antilopă.
– Păi… fiindcă sunt un necunoscut, minţi Leo.
Gnu porni singur spre turma lui. Leo îl privea cu tristeţe:
– Măcar, dacă nu pleca, nici eu nu mai eram singur… spuse leopardul.

Leo se întoarse acasă. Pe drum, el poposi sub pomul cu rodii. Puţin câte puţin, Leo începu să îl îndrăgească pe micul Gnu. Tot timpul, îşi amintea cum primise creanga aceea cu rodii în dar. Şi cât de delicioase erau rodiile!

– Ce gust bun aveau! îşi aminti el. Apoi, luă câteva şi le înfulecă. Astfel, îşi potoli foamea setea. Şi pentru că rodiile erau atât de bune, el se gândi:

– Voi rămâne pe aici o vreme, cât mai sunt rodii în pom. Voi mai sta de veghe, să nu i se întâmple ceva lui Gnu. Şi, voi avea toate rodiile pentru mine.

Apoi, leopardul porni spre turma de antilope. Însă acum, nu mai pleca la vânătoare ci, la pază.

De sus, de pe stânci, el privea turma şi pe Gnu. Antilopele erau liniştite. Acum că avea un prieten antilopă, Leo se gândea la ceva neobişnuit pentru un leopard: să renunţe la vânătoare.

– Cum să mai vânez antilope? Orice pradă arată ca Gnu… Voi mânca rodii de acum înainte. Sunt suculente… şi crocante… şi roşii… şi sunt pur şi simplu delicioase! Sunt exact aşa cum îmi place mie mâncarea, spunea leopardul.

După câteva zile, Leo era foarte plin de viaţă. Acum, că se hrănea cu rodii, el era foarte vesel dimineaţa. Când se trezea din somn, nu mai era nervos şi nu mai mârâia ca înainte. Totul, numai datorită rodiilor şi micului său prieten vegetarian.

Sfârşit!

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]

Pentru copii, puteţi descărca ilustraţia de colorat!

leopardul leo si rodia albnegru cu logo