Supă cremă de avocado (de la 8 luni)

Supă cremă de avocado – o supă ușoară pentru un somn ușor. Avocado, sau para aligator, este o sursă excelentă de potasiu și grăsimi monosaturate, benefice organismului.

Supă cremă de avocado Ingrediente:

– 2 avocado
– 1 ardei roșu
– câteva crenguțe de pătrunjel sau coriandru
– 1 L de supă de bază
– 1/2 de lămâie sau lime (pentru copiii mai mari de 1 an)
– câteva linguri de smântână dulce sau de cocos (opțional, de la 10 luni-1 an)

Mod de preparare:

Eu prefer avocado “has”, cel cu coajă de crocodil, verde închis. Are un gust mai plin, mai untos decât cel verde deschis.

Indiferent de soiul folosit, important este ca fructul să fie foarte bine copt. Se taie avocado în două, eliminăm sâmburele și cu lingurița scoatem pulpa. Ardeiul și pătrunjelul se taie grosier. Într-un blender mixăm avocado, ardeiul, pătrunjelul, supa de bază caldă (în funcție de consistența dorită) și sucul de lămâie sau lime pentru copiii mai mari. Lăsăm să se răcească. Se servește la temperatura camerei. În funcție de vârsta copilului, putem condimenta cu puțin piper. Smântâna se amestecă în supă în momentul servirii.

Se decorează cu câteva frunze de pătrunjel. Supa se poate servi cu crutoane sau tartine cu usturoi.

Sursă foto: http://flic.kr/p/9udZbq

Author: Andreea

Sunt pasionată de gătitul sănătos și cu ingrediente naturale. Învăț să creez acele combinații care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor și să le ofere plăcerea gustului.

Share This Post On
  • iulia teodorescu

    buna!!! o intrebareȘ avocado se fierbe si el sau nu? mai sunt si alte retete cu avocado pt bebe de 6 luni? te pup!!

    • Iulia, avocado nu se fierbe. Doar supa de baza este procesata termic in reteta asta. Mai avem pe site din fericire retete cu avocado pentru bebelusi. Si noi il apreciem si includem in multe retete. Un search pe site iti va arata optiunile.

  • toader larisa

    Eu i-am dat fetitei mele de 9 luni piure de avocado cu mar si branza a mancat o cana de 200ml,este foarte bun

  • Claudia

    ardelul este in stare cruda, copt, fiert? Multumesc!

    • Claudia, ardeiul este crud. Deasemeni avocado, pătrunjelul. Doar supa de bază se face pe foc.

      • Claudia

        Multumesc, o sa incerc in saptamana care urmeaza,poate accepta avogado 🙂

        • Vă dorim spor la păpat!

  • cristina e

    eu am facut reteta, dar avocado a fost cam crud si nu a iesit bun,,,,sfatuiesc pt cine cumpara avocado necopt bine sa il fiarba (sfat pt reteta asta)

  • Andreea Archip

    Mulțumim de comentariu Cristina e. Într-adevăr, avocado trebuie să fie foarte bine copt pentru această rețetă (și în general pentru a ne bucura de gustul bun al fructului). Știm că un avocado este bine copt când îl cumpărăm dacă apăsăm ușor cu degetul în partea de sus a fructului (unde este mai îngust) și degetul nostru lasă o ușoară urmă.
    Dacă îl cumpătăm necopt îl putem lăsa la temperatura camerei să se coacă, eventual într-o pungă de hârtie pentru a grăbi procesul coacerii. Chiar dacă este prea moale și ușor înnegrit, tot este bun de consumat.
    Însă e bine de știut că avocado NU se fierbe niciodată pentru că își schimbă gustul devenind amărui și cel mai probabil își pierde și calitățile nutritive.

  • bobolina

    correct! avocado se consuma numai crud si va poate confirma fetita mea de 6 luni ca este delicios! am sa-i fac si eu supa aceasta, numai ca nu sunt sigura ca-i pot da ardei crud…are voie? pana acum i l-am amestecat cu alte fructe si branzica de casa sau cereale si i-a placut. La cat e de bun ca aliment, era si culmea sa-l refuze!

    • Carmen Calin

      Buna Bobolina, unii copii tolereaza bine ardeiul crud, altii pot avea niste probleme. Poti sa vorbesti cu medicul, sa-i testezi toleranta la aliment, poti sa-l introduci in reteta si copt, nu cred sa fie vreo problema.

  • Ruxandra

    Acest fel de mancare se serveste la masa de legume sau la cea de seara?

    • Carmen Calin

      Buna Ruxandra, este un fel de mancare potrivit pentru oricare dintre cele 2 mese.

  • Andreea Laczko

    Sunt noua aici…iar supa de baza ma duce la un link cu supa de conopida recomandata la copii mai mari. E o greseala sau nu stiu eu sa navighez pe aici? 🙂

    • Andreea Archip

      Andreea, ai facut totul bine. La acea reteta de supa de conopida gasesti si reteta de supa de baza. Voi scrie o reteta separata de supa de baza si ma voi referi la aceea apoi. Multumesc de feedback! Supa de baza se poate da de la ineceputul diversificarii.