O supă cremă de mazăre aproape că se pregătește singură, iar copiii pot fi implicați activ în condimentarea ei de la final.
Mazărea este una dintre legumele îndrăgite de cei mici. Poate și din cauza aspectului care-i invită la joacă și la alergat mici mingiuțe verzi prin farfurie. La noi acasă, mazărea este ingredientul cu care nu dau greș. În condițiile în care cel mic este un pretențios critic culinar, care vine cu indicații pentru mai toate preparatele. Avantajul acestei rețete de supă cremă de mazăre: se pregătește aproape singură, iar copiii mai mari pot fi implicați activ în condimentarea supei, la final.
Se savurează caldă sau rece cu o felie de pâine făcută în casă sau crutoane aromate.
Observație: Dacă gătiți pentru copii mai mari de 1 an puteți pune un praf de sare de la început în apa cu legume. Altfel, puteți ajusta supa direct în farfuria adulților.
Important! Țineți minte întotdeauna câte frunze de dafin puneți în preparate, mai ales atunci când urmează să le pasați. Frunzele tari și tăioase ale dafinului uitate în mâncare sunt un real pericol pentru cei mici. Mai multe despre dafin, puteți citi aici.
Sursă foto: Diversificare.ro