Nuci de macadamia sau minuni australiene

Nucile de macadamia sunt originare din pădurile tropicale ale Australiei, însă găsesc mediu propice cultivării şi în alte câteva zone bogate în minerale precum: Hawaii, America centrală, Brazilia şi Africa de sud. Arborele de macadamia creşte până la 15 metri în înălţime, iar după 7 ani ajunge la maturitate şi începe să producă roade. Există două tipuri de nuci comestibile: unul cu coaja moale şi fină. iar altul cu coaja tare. Aromatele nuci aparţin familiei Proteaceelor şi sunt cunoscute şi sub denumirea de nuci de Australia sau nuci de Queensland. Învelite de o coajă verde fibroasă, nucile macadamia sunt rotunde şi au o coajă maronie, care acoperă miezul alb-crem.

Ce substanțe nutritive conțin nucile de macadamia și ce beneficii aduc?

Considerate a fi cele mai gustoase nuci din lume, sunt surse importante de proteine şi minerale, dar şi de energie. Nucile de macadamia conţin o cantitate mare de acizi graşi mononesaturati care ajută corpul să menţină echilibrul între omega 6 şi omega 3, precum şi să producă lipoproteine cu densitate ridicată (HDL sau colesterol “bun”). Ele sunt de asemenea bogate în proteine, carbohidraţi, fibre, fitonutrienti, vitamina E, tiamină (B1), riboflavină (B2), niacină, acid pantotenic (B5), acid folic (B12), seleniu, potasiu, fosfor, magneziu şi calciu. Toate acestea contribuie la susţinerea unui sistem  osos sănătos şi a unei danturi puternice, întărirea sistemului imunitar, consolidarea sistemului nervos şi îmbunătăţirea sănătăţii pielii. Mai mult, consumul regulat de nuci de macadamia ajută la formarea de ţesuturi noi şi încetinirea procesului de îmbătrânire. Pot fi folosite pentru a ajuta digestia însă consumate în cantităţi mari pot avea şi efect invers.

Când pot introduce nucile de macadamia în alimentația copilului?

Sunt rare cazurile în care provoacă alergii însă,făcând parte din categoria nucilor, se introduc în alimentația copiilor începând cu vârsta de 1 an. Copiilor cu istoric de alergii, dermatite sau intoleranțe li se vor oferi nuci și alune abia începând cu vârsta de 2 ani. Indiferent de momentul introducerii în alimentație, trebuie să fim foarte atenți la pericolul de înec, aşa că oferiţi copiilor mici nuci mărunţite sau măcinate. Ca în cazul oricărui aliment nou introdus în dieta bebelușului, consultați medicul pediatru și respectați regula celor 4 zile.

Cum aleg și cum utilizez nucile de macadamia în alimentație?

Nucile de macadamia au un conţinut ridicat de grăsimi, aşa că devin râncede foarte rapid după ce sunt decojite. Culoarea de la interior trebuie sa fie deschisă, altfel înseamnă că sunt vechi. Cele ambalate în vid sunt o alegere bună, însă odată deschise se vor păstra la frigider  cel mult două luni. Spre deosebire de alte tipuri de nuci, cele de macadamia nu se hidratează înainte de a fi mâncate. Se pot consuma ca atare sau în deserturi, amestecuri de nuci, alune şi cereale.

Surse:
http://www.seedguides.info/macadamia-nuts/
http://www.nutrition-and-you.com/macadamia-nut.html
http://homecooking.about.com/od/foodstorage/a/macadamiastorag.htm
Sursa foto: https://flic.kr/p/E29R