salată de năut cu praz 10 luni

Salată de năut cu praz și roșii

Masă

Cină

Dietă

Fără gluten

Fel de mâncare

Salată

Ingredient principal

Legume

Timp de preparare

10

Timp de gătire

180

Dificultate

ușor

Porţii

2 porții

Dacă năutul este gata fiert, această salată de năut cu praz îți va lua fix 10 minute să o prepari.

Vitamine, minerale, proteine și fibre. Această salată de năut cu praz și roșii are tot ce-i trebuie! Este gustoasă, hrănitoare și foarte atractivă pentru cei mici. Aceștia se vor delecta mâncând cu mâna bucățele colorate și își vor dezvolta motricitatea și coordonarea.

Ingrediente

Paşii necesari preparării

  1. Năutul se hidratează peste noapte sau mai mult. De regulă, îl țin cam 24 de ore, timp în care îi schimb apa cel puțin o dată. Pentru că năutul fierbe greu, mi se pare complet nerezonabil să stau cu vase înșirate timp de o zi și apoi să îl fierb încă 2-3 ore pentru doar 100-200 g, așa că vă voi spune ce truc folosesc:fierb câte o pungă de năut o dată, folosesc cât am nevoie, iar restul îl pun la borcan cu apa în care a fiert. Pun capace și fierb borcanele pentru 5 minute și am propria conservă în cămară pe care o pot folosi oricând am nevoie. Exact așa cum am scris în acest articol.
  2. Aceasta a fost partea ceva mai complicată. Ce urmează este floare la ureche! Salata se spală bine și se taie fâșii dacă este nevoie, roșiile se taie în sferturi, iar prazul rondele.
  3. Dacă optați pentru sare (de la vârsta de 1 an), aceasta se pune prima, se amestecă și se lasă să stea 1-2 minute. Astfel, gustul sării pătrunde mult mai bine în legume. Se adaugă piperul, uleiul și lămâia, se amestecă toate ingredientele și gata!
Sunteți poftiți la masă!

Sursă foto: Diversificare.ro