Pe lângă gustul și textura sa, care au făcut din ananas un fruct des întâlnit în diverse preparate culinare, acesta mai are și alte atuuri: o bogăție nutrițională care îl recomandă pentru un consum regulat. Despre proprietățile sale s-a vorbit deja în articolul dedicat, așadar să aflăm șă alte lucruri mai puțin cunoscute despre ananas.
Iată câteva lucruri intersante despre ananas:
O altă descoperire a lui Columb
Ananasul este originar din sudul Braziliei și al Paraguayului, dar a fost cultivat din vremuri străvechi şi în America de Sud de către maiasi şi azteci. În expediţiile sale, Columb a întâlnit ananasul şi l-a adus cu el în Europa, unde a devenit un simbol al bunăstării, fiind cultivat la marile case regale în sere create special. Uneori erau expuse la petreceri opulente în mod repetat până când se stricau.
Ananas zemos
Vreţi un pont pentru un ananas zemos? Înainte de a fi tăiat se ţine pentru 1-2 zile la temperatura camerei.
Un fruct sau mai multe?
Ananasul este rezultatul alăturării mai multor flori cu fructe mici, de aici şi aspectul său exterior. Pentru a obţine un fruct este nevoie de mai mult de 200 de flori, de culori diverse.
Cum să plantezi un ananas
Capătul cu frunze al ananasului poate fi plantat în pământ unde va dezvolta rădăcini şi se va forma o plantă nouă. Totuşi, nu va rezista în condiţiile climatice din ţara noastră.
Perioada de creştere
Un fruct are nevoie de mai mult de doi ani pentru a fi complet dezvoltat, deşi, de regulă, ananasul este cules înainte de a fi complet copt.
Enzime digestive
Frcutul de ananas crud conţine cantităţi semnificative de bromelaină, o enzimă care descompune proteinele, motiv pentru care reprezintă un real ajutor pentru digestie și are efecte antiinflamatorii. Tot bromelaina face din sucul de ananas un bun ingredient pentru marinarea cărnii, care devine mult mai fragedă.
Tot bromelaina este motivul pentru care gravidele nu ar trebui să consume prea mult ananas. Aceasta poate provoca naşterea atunci când este consumată în cantităţi foarte mari. Ar fi nevoie de 7 fructe întregi pentru a avea un asemenea efect.
Vin de ananas
Părţile rămase din procesarea fructelor pentru a fi conservate sunt folosite pentru a produce vin sau oţet