A fost odată, un câmp întins. Pe câmpul acela erau o mulţime de pietre albe.
Pietrele albe erau acolo de la începutul lumii. Ele aveau o soartă tristă: stăeau nemişcate toată viaţa. Asta, fiindcă nu aveau mâini şi nici picioare.
Fiindcă nu se puteau mişca deloc, viaţa lor era tristă. Un singur lucru le însenina şi lor zilele: în fiecare dimineaţă, venea pe câmpul lor, un bătrân. Numele lui era Ruatan. Când sosea, el ţinea în mână o baghetă lungă. Bagheta era uşoară şi strălucitoare. În vârful ei, era o stea cu opt colţuri.
De fiecare dată, Ruatan lua câte o piatră în mână şi îi spunea:
– Steaua şi bagheta mea, viaţă plină îţi vor da! Apoi, el atingea piatra cu bagheta. Când o piatră era atinsă de baghetă, se întâmpla ceva magic: piatra se transforma pe loc, într-o plantă nou-nouţă. Dar, cu fiecare piatră pe care o atingea, bagheta se tot scurta. Ruatan lua cu el planta cea nouă şi se făcea nevăzut.
Celelalte pietre albe rămâneau apoi nemişcate, cu gândul la bătrân şi la bagheta lui cu stea în vârf.
– Oare unde se duc surorile noastre? se întrebau ele de fiecare dată.
De fapt, Ruatan avea o misiune foarte importantă: el trebuia să umple Pământul cu verdeaţă. La finalul misiunii sale, avea să fie răsplătit cu sănătate de fier şi tinereţe fără bătrâneţe. Chiar dacă era deja bătrân, lui Ruatan nu îi păsa deloc. Avea încredere că îşi va primi totuşi, răsplata promisă.
Acum, misiunea lui se apropia de sfârşit. Până acum, el găsise toate pietrele albe din lumea întreagă. Rând pe rând, el le făcu pe toate, plante vii. Astfel, veni şi ziua mult aşteptată: ultima piatră albă stătea singură, tocmai în mijlocul câmpului.
Ruatan, porni liniştit spre câmp. Mergând, el privea toată verdeaţa care îl înconjura:
– Iată rodul muncii noastre! îi spuse el baghetei. Dar, când o privi, văzu ceva ce îl supără mult: din bagheta lui nu mai rămăsese mare lucru. Transformase atâtea pietre până acum…
– Oare mai e bună? se întrebă el. Bagheta se scurtase, deja, foarte mult; numai steaua cu cinci colţuri mai era întreagă.
Ruatan era foarte îngrijorat:
– Dacă nu reuşesc să îmi termin misiunea? Ce se va întâmpla atunci? se întreba el.
Piatra albă de pe câmp aştepta şi ea. Era singură de tot. Dar, ştia că bătrânul Ruatan avea să sosească în curând, ca şi până atunci.
– Iată-l! Vine şi la mine! spuse ea. Am scăpat de plictiseală! Voi fi alături de surorile mele, în sfârşit!
– Iată-te şi pe tine…. Bagheta mea abia se mai vede. Nici nu ştiu cum îmi voi duce munca la bun sfârşit, spus bătrânul.
Atunci, piatra cea albă se întristă foarte tare. Putea să rămână singură pentru totdeauna.
Ruatan luă steaua cu cinci colţuri şi îi spuse:
– Doar tu mă mai poţi ajuta, steluţo! Fii bună! Fă din piatra aceasta rotundă, o minune de plantă! Ajută-mă să îmi primesc răsplata! Apoi, el luă steaua şi o aşeză pe piatra cea albă şi netedă. În gând, el se ruga să reuşească. Dar, nu credea să se întâmple aşa o minune: steaua cu cinci colţuri începu să lumineze mai ceva decât soarele. Dintr-o dată, piatra cea albă începu să lumineze şi ea şi ardea ca focul. Bătrânul nu mai vedea steluţa; vedea doar o lumină puternică. El aruncă piatra din mână ca să nu se ardă.
Piatra căzu şi se scufundă în pământul moale. În urma ei mai rămăsese doar un firicel subţire de fum gri…
– Acum nu mai am nici steaua, nici piatra… ce mă fac? se întreba Ruatan. Supărat, se aşeză pe pământ. Locul unde dispăruse piatra încă era fierbinte. Când pământul se mai răci, el începu să sape cu mâinile. Spera să afle ce se întâmplase.
După puţin timp, găsi ceva tare în sol: era ceva rotund şi călduţ.
– Asta e! se bucură el. Apoi, se opinti bine şi scoase din pământ o plantă tare şi rotundă. Ea avea la un capăt o rădăcină subţire, iar la celălalt capăt, o frunzuliţă verde. Pe frunzuliţă, stătea mică de tot, steluţa lui cu cinci colţuri.
– Misiunea ta a ajuns la sfârşit. Ai reuşit să faci un nap rotund şi verde! Aceasta este ultima şi cea mai bogată dintre plante. De aceea, numai eu puteam să îi dau viaţă. În mijlocul ei am pus toată energia mea. Ea va fi foarte bună pentru toţi oamenii. Dar, mai ales pentru cine vrea să aibă viaţă lungă şi tinereţe fără bătrâneţe, spuse steluţa.
Ruatan era mulţumit. Datorită muncii lui de o viaţă, toţi oamenii puteau să se bucure de lucruri atât de bune.
– Acum, du-te să te odihneşti! Mâine vei fi răsplătit, mai zise steluţa. Iar bătrânul aşa făcu. La urma urmei, era atât de obosit…
Când se trezi, Ruatan se pomeni într-o grădină însorită. Începu să se plimbe printre florile parfumate. Toate erau foarte frumoase. El, porni la plimbare. Tot mergând, se apropie de un lac limpede. Se aplecă să bea apă, iar chipul lui se oglindi în luciul apei.
– Sunt tânăr?! strigă el mirat şi începu să îşi pipăie faţa cu mâinile. Nu îi venea să creadă: într-adevăr, îşi primise răsplata. Avea sănătate de fier şi tinereţe fără bătrâneţe.
Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.
Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]
