Grâul – Poveste pentru copii

A fost odată o câmpie stearpă. Pe acea câmpie nu crescuse niciodată, nici măcar un firicel de iarbă.
În apropiere, era un deal împădurit.
Sus, în vârful dealului, era o căsuţă cu acoperiş din ţigle roşii. Acolo locuia un om foarte harnic. El avea animale şi o familie numeroasă. De aceea, avea nevoie de multă hrană.

Pentru a avea hrană, el şi familia sa aveau câteva oi şi o vacă. Pe lângă acestea, el cultiva pământul de pe întreg dealul.
Fermierul semăna pe dealul lui tot felul de legume, cartofi şi verdeaţă: pătrunjel, leuştean, ţelină, mărar, spanac, lobodă, ceapă şi multe, multe plante foarte bune de pus în ciorbe şi în tot felul de mâncăruri delicioase. Însă, legumele, cartofii şi verdeaţa, nu erau tocmai destule. De fiecare dată când se aşezau la masă, soţia lui spunea:
– Ne-ar trebui şi o bucată de pâine. Iar el îi răspundea:
– Aşa este. Dar, pâinea se face din făină de grâu. Noi nu putem semăna grâu pe dealul nostru. Grâul şi alte cereale cresc bine pe câmpii drepte, nicidecum pe un deal cum este al nostru. Apoi, mâncau ceea ce aveau, fără pâine. Auzise omul de la cineva că grâul are nevoie de loc drept şi întins; asta îi spunea şi el soţiei sale.
În fiecare zi, omul şi soţia sa, lucrau pământul. Când oboseau, se aşezau sub un stejar şi stăteau de vorbă.

Timpul trecea, iar vara era pe sfârşite. Treaba era gata în grădina lor. Fiindcă aveau puţin timp liber, ei s-au dus să se plimbe prin pădurea de pe deal. Mergând, au tot coborât printre pomi. Nu a durat prea mult şi au ajuns şi la câmpie.
– Ce câmpie întinsă şi goală! a spus bărbatul mergând pe pământul sterp.
– Câtă ţărână irosită! se mira şi femeia.
Atunci, lor le răsări în minte, o idee:
– Să semănăm grâu acolo! au spus amândoi odată.
Zis şi făcut; a doua zi de dimineaţă, omul plecă spre târg. De acolo el a cumpărat doi saci plini cu grâu. A încărcat sacii în trăsură şi a pornit înapoi spre casă. Pe drum, se gândea fericit la grâul acela:
– Câtă pâine va ieşi din seminţele de grâu… spunea el, mulţumit. Am unde să semăn grâul. Pot să fiu liniştit fiindcă vom avea tot ce ne trebuie.

Aşa era. Însă, toată lumea ştie că grâul nu se face cu una cu două. El se seamănă, se îngrijeşte şi apoi, se aşteaptă.

De ce se aşteaptă? Pentru că, şi grâul, ca şi toate celelalte plante, trebuie să crească şi să se coacă la soare.  Doar aşa se poate face în cele din urmă, pâinea. Însă, omul nu ştia mare lucru despre semănatul grâului.

I-au trebuit omului două zile ca să termine de arat câmpia aceea. Apoi, îi mai trebui o zi întreagă pentru semănat. După semănat, omul mai avea unul dintre sacii cu grâu. La final, el şi soţia lui erau atât de obosiţi încât abia au cărat sacul rămas până acasă. În acea noapte au dormit un somn fără vise, foarte adânc.

A doua zi, ei au mers la câmp din nou: vroiau să vadă cât de mult a crescut grâul lor.

Când au ajuns, au fost cam dezamăgiţi: nu se vedea nici măcar un fir de grâu.

În zilele care au urmat, ei au tot mers la câmp, să vadă afle dacă grâul a început să crească. De fiecare dată însă, grâul nu se vedea deloc.

Până la urmă, ei au crezut că au muncit degeaba fiindcă grâul nu se vedea nicăieri. De aceea, ei nu au mai mers la câmpie. În schimb, aveau multe de făcut în grădina cu legume. Toată vara, bărbatul şi soţia lui au tot curăţat grădina de buruieni şi au udat roşiile şi ardeii cu apă curată.

Într-o zi pe când ei se aflau la treabă, s-a pornit un vânt aducător de ploaie. Într-o oră, cerul era plin de nori negri şi urâţi. Însă, chiar dacă erau nişte nori negri şi urâţi, ei nu aduceau nimic rău. Ba, dimpotrivă, aceia erau norii pe care îi aşteaptă toţi oamenii care au grădini cu legume şi grâu semănat pe câmpie.

– Iată femeie, vine o ploaie zdravănă de vară! a spus bărbatul. Apoi, cei doi şi-au luat lucrurile şi s-au dus grăbiţi în casă; nu vroiau să îi prindă ploaia pe-afară.

Ploaia a venit nervoasă şi zgomotoasă. Se auzeau tunete puternice şi se vedeau fulgere luminoase. Însă, în loc să le fie frică, lor şi copiilor lor li se umpleau sufletele de bucurie:

– Vine ploaia, vine ploaia mult aşteptată! se bucurau cu toţii.

Şi de ce se bucurau pentru o ploaie atât de urâtă?

Ei bine, ploile de vară, ca şi cele de toamnă ori de primăvară, aduc apă curată şi răcoroasă. Toate plantele, ca şi noi oamenii ori animalele pe care le iubim cu toţii, au mare nevoie de apă. Iar pentru plante, cea mai bună apă din lume este cea adusă chiar de ploaie. Cu cât este ploaia mai bogată şi mai gălăgioasă, cu atât se bucură plantele mai mult. Dacă ploaia vine cu stropi mari, atunci plantele se răcoresc. Dacă apa este mai multă, atunci ea intră adânc în pământ, tocmai până la rădăcinile tuturor plantelor. Unde mai pui că după ploaie, aerul este atât de curat şi de frumos mirositor! Şi de aceea, familia întreagă se bucura mult şi privea totul pe fereastră.

Curând, totul se opri, iar soarele se arăta din nou. Pământul era ud şi negru. Asta însemna că ploaia adusese apă destulă.

În câteva zile, grădina oamenilor era plină de buruieni, însă şi legumele lor erau mai înalte. Omul şi soţia lui s-au pus din nou pe treabă. A trecut o săptămână până au reuşit să smulgă toate buruienile. Apoi, au ajuns în sfârşit, şi la câmpie.

– Ce câmpie plină de verdeaţă! s-a mirat femeia.

Biata de ea, credea că pe câmpie, în loc de grâu crescuse iarbă! Însă, acea iarbă era chiar grâul pe care îl semănaseră cu atâta trudă. Omul era foarte mulţumit:

– Stai liniştită, vezi cum arată grâul nostru? Asta înseamnă că am făcut treabă bună, spuse el.

După un timp, veni vremea recoltei. Era toamnă. Cu toţii ştim că toamna se scutură frunzele şi se usucă iarba. Tot toamna, în grădini se culeg roadele muncii. Oamenii au început să strângă cartofii, ardeii, ceapa şi tot ce mai aveau de recoltat. La urmă, s-au dus în grabă la secerat. Însă, nu aveau ce să secere fiindcă grâul lor era uscat ca toată iarba iar de spice, nu putea fi vorba…

De aceea, omul şi femeia erau din nou dezamăgiţi.

Ei au lăsat în urmă toate speranţele legate de grâu şi de pâine:

– Cred că nu vom reuşi să facem pâine niciodată, a spus omul trist. De supărare, el s-a dus repede şi a luat celălalt sac de grâu de acasă. Apoi, l-a împrăştiat peste tot.

– Du-te în bătaia vântului! spuse el dezamăgit.

Avea şi el dreptatea lui… era supărat pentru că nu reuşise să facă grâu. Însă, el nu ştia totul despre cereale. De fapt, el nu ştia mai nimic despre asta. Nu văzuse în viaţa lui o cultură de grâu, ci doar auzise despre asta dar, credea că toate plantele se seamănă în aceeaşi perioadă a anului.

Iarna  veni plină de zăpadă şi de bucurie. Timpul era îndeajuns acum, că nu mai era de muncit la grădină. Familia se ducea la joacă în fiecare zi. Zăpada era bună şi pentru oameni de zăpadă şi pentru săniuş.

Apoi, veni primăvara cu ghiocei şi cu iarbă crudă. Omul şi soţia lui erau din nou puşi pe muncă. După ce au plantat tot ce aveau nevoie în grădină, femeia a spus:

– Parcă m-aş duce la câmpie… ce o fi pe acolo oare?

Şi s-au dus. La câmpie, au avut o mare surpriză: totul era plin de o iarbă verde şi foarte deasă. Omul a spus:

– Să fie oare grâu ce vedem noi aici? spuse bărbatul gândindu-se la sacul de grâu pe care îl trântise nervos pe câmp toamna trecută.

– Om trăi şi om vedea… a răspuns femeia. Ea nu s-a mai grăbit să se bucure de această dată, ci a hotărât să mai aştepte o vreme.

După un timp, veni din nou vremea ploilor bogate. După ploi, când pământul s-a zvântat, familia s-a dus la plimbare, pe deal şi pe câmp. S-au uitat la plantele lor şi erau mulumiţi de ceea ce vedeau: totul era plin de roade încă necoapte. Pentru perioada de vară, exact aşa trebuia să arate totul. Apoi, cu inima strânsă, ei au coborât spre câmpie. Mergând, li se arăta o câmpie întinsă şi neobişnuit de galbenă. Ei se aşteptau să vadă câmpia verde, cum era totul în jur. Dar nu, câmpia era galbenă, de la un capăt la celălalt.

Omul şi soţia lui erau surprinşi. Nici nu ştiau ce însemna asta. Apoi, cu toţii, şi ei şi copiii au intrat în lanul auriu: era plin de spice de grâu copt şi numai bun de secerat.

– Acum e bun de recoltat şi grâul!! a strigat omul, în culmea fericirii. Era fericit fiindcă aflase în sfârşit cum se cultivă grâul şi mai ales, fiindcă nu muncise degeaba atâta vreme.

Dar, munca nu se terminase căci încă mai erau multe de făcut: începea secerişul.

Cu multă trudă şi răbdare, omul şi femeia au secerat tot grâul. Apoi, l-au dus degrabă şi l-au transformat în făină la moara din apropiere. Cu acea făină, ei au putut face mult dorita pâine şi, pe lângă asta, multe, multe plăcinte şi alte bunătăţi pentru copiii lor.

De atunci, omul şi ai lui au tot semănat grâu. Însă, acum el ştia că grâul se seamănă toamna, atunci când se culeg roadele tuturor plantelor de grădină.

Sfârşit!

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: oanacatalina@diversificare.ro

Pentru copii, descărcaţi ilustraţia de colorat!

graul

Comentarii