Deși numele lor ar putea să ne facă să ne imaginăm că sunt originare din Persia, piersicile au o istorie mai veche de 2000 de ani, care începe însă din China, țara lor de origine.
Fructul menționat apare în scrieri chinezești din secolul al X-lea înainte de Hristos, în timp ce în Persia și regiunea mediteraneană a ajuns pe Calea Mătăsii în vremuri mai apropiate de zilele noastre, însă tot de dinainte de Hristos. Mult mai târziu fructul a fost cultivat în Europa, apoi dus de către exploratorii spanioli în America, în secolul al XVI-lea, pentru ca în secolul al XVII-lea să ajungă și în Anglia și Franța.
Piersicile și nectarinele sunt înrudite, diferențele dintre ele constând în faptul că piersicile au puf, nectarinele nu, nectarinele sunt un pic mai mici, mai dulci și mai intens colorate decât piersicile. Nectarinele se întâmplă să crească în pomi din care rodesc piersici, sau invers.
În continuare voi face referire la piersici, însă caracteristicile enumerate le vor privi și pe suratele nectarine. În ceea ce privește rețetele care conțin piersici, merită menționat faptul că ele pot la fel de bine să conțină nectarine, cu care pot fi înlocuite cu succes.
Piersicile au miezul de culoare albă sau gălbuie – cele albe sunt mai dulci și mai puțin acide iar cele galbene sunt mai puțin dulci și mai acide. Culoarea exterioară a piersicii nu spune nimic despre cât de copt este fructul. Un indiciu de valoare este pielița piersicii de lângă codiță – un galben intens spune despre piersică faptul că e bine coaptă. Culoarea verde e indiciu clar că fructul e necopt și cel mai probabil nici nu se va mai coace odată cules.
Când pot introduce piersicile / nectarinele în alimentația copilului meu?
Piersicile și nectarinele sunt fructe care se fac vinovate de reacții alergice în puține cazuri. S-a constatat însă faptul că persoane alergice la latex au și predispoziție pentru alergie la piersici / nectarine. De asemenea trebuie luat în considerare istoricul de alergii din familie, care trage un semnal de alarmă în cazul în care este unul nefavorabil. Alte reacții alergice ale copilului sunt tot atâtea indicii pentru a amâna introducerea piersicilor în alimentația diversificată.
Pentru copiii care nu prezintă risc de alergii, piersicile sunt indicate ca prim aliment de introdus în meniul diversificat, de la 4 sau 6 luni. Sunt fructe ușor digerabile, care ajută și tranzitul intestinal. Fiind ușor purgative, ele sunt de evitat în caz de diaree și recomandate în cazuri de constipație (fac parte dintre fructele ale căror nume începe cu litera P, numai bune pentru un tranzit leneș – prune, pere, piersici).
Sfatul nostru este să consultați medicul pediatru al copilului, înainte de a introduce piersicile în meniul diversificat. Luați de asemenea în considerare și regula celor 4 zile.
Ce substanțe nutritive conțin piersicile?
Între vitaminele care fac piersicile atât de sănătoase, se regăsesc: provitamina A, vitamine din complexul B, vitamina C și acidul folic. Piersicile mai au în componența lor fier, magneziu, fosfor, zinc, iod, potasiu, seleniu și fibre.
Conținutul generos de apă din piersici (87-89%) contribuie la efectul lor revigorant şi compensează pierderile de săruri minerale cauzate de transpiraţia excesivă.
Aportul de fibre este cel care ajută tranzitul intestinal şi este benefic şi pentru persoanele hipertensive, deoarece fibrele reglează nivelul colesterolului şi scad tensiunea arterială.
Potasiul din piersici le face să fie de mare ajutor copiilor sau adulților anemici, dar și persoanelor hipertensive.
Cantitatea considerabilă de antioxidanţi din piersică (carotenoizii) inactivează radicalii liberi şi combate procesele degenerative de la nivelul celulelor. De aceea, piersica este un aliat în lupta pentru prevenirea cancerului şi a bolilor cardiovasculare.
Piersicile au reacție alcalină, la fel ca și caisele, fiind astfel un regulator de digestie (multe dintre alimentele pe care le consumăm au reacție acidă).
Cum aleg și cum păstrez piersicile?
Alegeți piersici ferme, dar nu tari, fără pete, bine coapte. Le puteți păstra la temperatura camerei (pentru 2 zile) sau la frigider, până la 4 zile. Sunt fructe sensibile, motiv pentru care ideal este să le depozitați într-un singur strat, nu unele peste altele, pentru a nu se altera prematur.
Surse (ro):
http://www.adevarul.ro/societate/sanatate/alimentatie/Nectarinele-imunitatii-piersicile-aliatele_0_102589755.html
http://www.farmaciata.ro/nutritie/item/434-piersicile-intarzie-imbatranirea
Surse (engl):
http://en.wikipedia.org/wiki/Peach
http://www.homemade-baby-food-recipes.com/peach-baby-food-recipes.html
http://www.liveandfeel.com/medicinalplants/peach.html
http://www.freshforkids.com.au/fruit_pages/peach/peach.html
Sursa foto: http://flic.kr/p/6KceUu