Salată cu somon și avocado 10 luni

Salată cu somon și avocado

Masă

Cină

Dietă

Fără gluten

Fel de mâncare

Salată

Ingredient principal

Legume

Timp de preparare

10

Timp de gătire

15

Dificultate

ușor

Porţii

2 porții

Declarată de ștrengarul meu “cea mai bună salată din lume”, este un preparat simplu, rapid și rafinat. Salată cu somon și avocado. Poftă bună!

Această salată cu somon și avocado a fost declarată de ștrengarul meu “cea mai bună salată din lume”. A fost și cea mai rapidă și simplă masă pe care am pregătit-o. Gustul cel mai plăcut îl găsim de regulă în simplitate: câteva ingrediente proaspete și pline de culoare, potrivite pe sprânceană, legate cu un sos acrișor și stropite cu ulei cu iz de mediterană.

Ingrediente

Paşii necesari preparării

  1. Somonul de gătește foarte ușor, la aburi. Se poate folosi somon proaspăt sau congelat, ideal să fie de captură.
  2. Se asezonează somonul cu puțină sare (pentru copiii mai mari de 1 an) și un praf de piper, după gust, apoi se așază în aparatul de gătit la aburi. 
  3. Dacă nu aveți un aparat special, puteți obține un rezultat similar într-o tigaie antiaderentă, astfel: 
  4. Se pun 2-3 linguri de apă în tigaie, se așază fileul de somon și se acoperă cu capac. Astfel, apa se evaporă destul de repede și creează aburi sub capac. 
  5. După 5-7 minute se întoarce somonul pe cealaltă parte și se completează cu 1-2 linguri de apă, dacă este nevoie.
  6. Se gătește pentru încă 5 minute și se mai lasă 2-3 minute fără capac pentru a se evapora apa complet și pentru a se rumeni puțin.
  7. Între timp, se spală bine legumele. Castravetele și roșia se taie cubulețe, ca pentru bruschete.
  8. Avocado se spală și se curăță de coajă. Pentru a verifica dacă este bine copt, urmați sfaturile de aici. Un avocado copt se cojește cu ușurință, similar unei banane, trăgând ușor de coaja sa. Se taie cubulețe sau felii, după preferință.
  9. Ardeiul se taie și el în fâșii subțiri, iar somonul, când este gata, se rupe în bucăți mici.
  10. Se amestecă toate ingredientele într-un castron încăpător, se presară cu sare și piper, apoi se stropesc cu ulei de măsline și suc de lămâie.
Acest preparat se savurează imediat, deoarece avocado oxidează rapid. Din canțitățile acestea se obțin două porții zdravene, suficient cât să satisfacă pofta mamei și a copilului.

Sursă foto: Diversifcare.ro