Idei de meniu pentru petrecerea de 1 an

Prima aniversare a copilului este un motiv de mare bucurie pentru toate mămicile, însă totodată poate da dureri de cap atunci când dorim să organizăm o petrecere pentru care trebuie să pregătim gustări potrivite pentru copiii mici. Nu trebuie însă să ne descurajăm, pentru că lucrurile par mai complicate decât sunt cu adevărat și puteți pregăti multe feluri pe care să le poată savura copiii de la mic la mare, inclusiv părinții și bunicii!

În primul rând trebuie să țineți cont de vârsta copiilor invitați: sunt mulți copii sub 1 an sau majoritatea sunt copii mai mari? Celor mici (în jur de 1 an) le va face plăcere să aibă la îndemână gustări pe care le pot ține ei singuri în mână, în schimb cei mari (peste 3 ani) pot savura din preparatele sănătoase destinate adulților. Puteți alege meniul în funcție de proporția vârstelor, pregătind mâncăruri speciale pentru copii și separat pentru adulți, însă cel mai simplu e să alegeți rețete potrivite ambelor categorii.

Cel mai bine ar fi să amenajați un bufet cu autoservire într-un colț al camerei, astfel fiecare se poate servi cu ce dorește și, în același timp, în mijloc rămâne mult spațiu unde copiii se pot desfășura.

Ținând cont de alimentele potrivite vârstei, vă recomandăm câteva idei și rețete numai bune pentru astfel de sărbători!

Puteți pregăti platouri cu legume crude (roșii, adrei, castravete, tulpină de țelină, etc) sau fierte ușor la abur (broccoli, morcov, conopidă) alături de o cremă de brânză cu diverse ierburi aromate și un pate de leguminoase: pate de linte, hummus, pate de mazăre.

Din avocado puteți face o pastă tartinabilă delicoasă, sunt multe rețete adaptate vârstei, disponibile pe site: guacamole, pate de avocado si broccoli, avocado cu brânză de vaci. Tot pentru a servi pe pâine sau chiar cu grisine pregătite în casă, puteți pregăti un savuros pate de ciuperci, sau o pastă/hummus de dovlecel ușoară.

Ca și gustări calde puteți opta pentru chifteluțe de somon servite alături de o garnitură din cereale (orez cu legume sau quinoa cu legume) sau cartofi (cartofi la cuptor cu rozmarin) pe care le veți pregăti cu puțin timp înainte de petrecere pentru a se păstra calde până când masa este servită.

În loc să cumpărați sucuri îmbuteliate (fie ele și așa-numite “sucuri naturale”) puteți pregăti smoothie-uri potrivite vârstei, ca de exemplu smoothie cu pere sau limonadă proaspătă.

Din meniu nu trebuie să lipsească fructele proaspete, de sezon; acestea pot să fie așezate de la început pe masă. Dacă aniversarea se ține într-un sezon friguros, puteți pregăti mere coapte sau dovleac copt la cuptor, iar dacă sărbătoritul este născut vara, puteți face în casă, cu câteva zile înainte, înghețată cu fructe. Pe lângă acestea, puteți pregăti deserturi care se servesc cu lingurița: budincă de ciocolată, budincă de gutuie sau biscuiți pe care copiii pot să-i țină în mână și să-i mănânce singuri: biscuiți pentru bebeluși, fursecuri cu banane.

Și pentru că nu e nicio aniversare fără tort cu lumânări, ba chiar mai mult, el este apogeul petrecerii, vă recomandăm să încercați unul pe care-l poate savura inclusiv sărbătoritul: tort cu “ciocolată” , un tort sănătos, fără zahăr sau alte ingrediente neindicate pentru cei mici.

La mulți ani!! Petrecerea poate să înceapă!

Sursă foto: http://flic.kr/p/8FRw2h