Roșia – alimentul studiat îndeaproape de medicină pentru efectele lui benefice

Din punct de vedere botanic roșiile sunt fructe. Având însă în vedere scopul lor culinar și faptul că nu sunt servite sub formă de desert, le găsim încadrate de regulă în categoria “legume”.

Deși descoperită mult mai devreme, roșia a fost adusă în Europa abia la începutul secolului al 16-lea și nu a fost deloc bine primită în bucătării. Pentru început a fost folosită în scop ornamental, fiind considerată otrăvitoare (de fapt doar rădăcinile și frunzele plantei din care rodește roșia sunt otrăvitoare).

Prima rețetă tipărită care conținea și roșii datează din 1692 și provine din Italia.
Abia în 1797 Encyclopaedia Britannica anunța că roșia a ajuns să fie folosită în mod uzual în mâncăruri.

Insulele Canare sunt cel mai mare producător mondial de roșii – 200 000 de tone sunt exportate de aici, pentru Nordul Europei. De cea mai mare parte din export beneficiază Belgia, care se ocupă și de distribuția către vecini.

Astăzi se cultivă peste 300 de soiuri de tomate, de la roșii de dimensiuni foarte mici până la roșii care pot cântări până la 900 de grame fiecare.

Ce substanțe nutritive conțin roșiile?

Roșiile sunt o sursă excelentă de vitamina C, vitamina E, acid folic și potasiu, vitamina A și vitamina K. Ele conțin, de asemenea, și cantități mici de fibre, care ajută digestia, seleniu și magneziu.

Consumul de roșii ajută absorbția fierului din alimente datorită conținutului mare de  vitamina C. Aceasta se găsește în cea mai mare cantitate în lichidul gelatinos care înconjoară semințele.

Licopina, cea care dă roșiilor culoarea specifică lor, este un anti-oxidant, cu efect chiar mai puternic decât vitamina C. Licopina protejează organismul împotriva cancerului, bolilor cardio-vasculare, proceselor degenerative, tulburărilor de metabolism și împotriva diferitelor intoxicații.

Licopina este mai ușor asimilată din roșiile coapte decât din cele crude.

Încercați să consumați roșiile în combinație cu alimente grase, cum ar fi uleiul de măsline, avocado sau pește gras (ton sau somon). De ce? Licopina din roșii este solubilă în grăsimi, ceea ce înseamnă că este mai bine absorbită de organism atunci când este consumată în combinație cu grăsimi de tipul celor recomandate mai sus.

Când pot introduce roșiile în alimentația copilului meu?

Roșiile sunt puternic acide, lucru care le face vinovate de reacții nedorite la bebeluși, cum ar fi iritații pe piele, în jurul gurii sau eritem fesier.
Există și persoane care au intoleranță la roșii (afecțiune care se manifestă prin vomă și respirație îngreunată), în concluzie, sunt multe posibile probleme de urmărit, pe care trebuie să le avem în vedere odata ce introducem roșiile în alimentația diversificată.

Sursele pe care le-am verificat recomandă să oferim copiilor roșii la o vârstă cât mai apropiată de 1 an, dar nu mai devreme de 10 luni. Și doar roșii fierte / coapte, nu crude. Aciditatea lor scade prin procesare termică.

Persoanele care suferă de astm au experimentat accentuarea suferinței dacă au consumat roșii, în timp ce problemele de reflux s-au agravat la copiii care au  consumat roșii.

La fel ca în cazul tuturor alimentelor nou introduse în alimentație, vă sfătuim să vă consultați cu medicul pediatru pentru a stabili când e bine să oferiți copilului roșii, și deasemeni să luați în considerare regula celor 4 zile, pentru un plus de siguranță.

Cum se aleg și cum se păstrează roșiile?

Roșiile trebuie să fie bine coapte, ferme dar nu foarte tari, nepătate, nelovite și de preferat cu tot cu codițe și ramurica pe care au crescut, ceea ce le va ajuta să reziste mai mult timp fără a se deteriora.

Dacă totuși cumpărăm roșii necoapte, le putem ajuta să se coacă dacă le punem într-o pungă de hârtie, împreună cu un măr sau o banană, fructe care conțin etilenă (nu puneți roșiile necoapte în frigider pentru că nu se vor mai coace).

Nu lăsați roșiile să se coacă în soare, pentru că efectele pe care le veți obține vor fi afectarea texturii și pierderea aromei.

Roșiile păstrate la frigider vor fi mai aromate și mai suculente dacă înainte de a le folosi le scoateți din frigider și le lăsați 30 de minute la temperatura camerei.

Cum se curăță roșiile?

Avem la îndemână 2 variante eficiente:

1. Scufundați roșia în apă clocotită, pentru 30 de secunde (nu mai mult, ca să nu se declanșeze fierberea ei). Scoateți roșia din apa fierbinte, treceți-o prin apă rece, apoi curățați-o cu un cuțit. Coaja ar trebui să se desprindă foarte ușor.

2. Înfigeți o furculiță în roșie. Țineți apoi roșia deasupra flăcării de la aragaz, răsucind-o ușor, până când îi acoperiți cu flacăra întreaga suprafață. Lăsați-o să se răcească și apoi curățați-o cu un cuțit. Coaja se va desprinde ușor.

Delicioase în sosuri care pot fi adăugate la piureuri, pizza sau carne, roșiile adaugă un plus de savoare supelor și ciorbelor. Le puteți găti în nenumărate feluri, care mai de care mai apetisante pentru copii, dar și pentru părinții lor.

Sursă (ro): http://www.formula-as.ro/2006/735/medicina-naturista-25/rosiile-7332
Surse (en):
http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodtip&dbid=31
http://www.wholesomebabyfood.com/tomatoesbabyfoodrecipes.htm
http://www.homemade-baby-food-recipes.com/tomato-baby-food.html
http://www.innvista.com/health/foods/vegetables/tomato.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/Tomatoes

Sursă foto: http://flic.kr/p/5eCZJ6