Conopida – soră bună cu broccoli; prieten sau duşman pentru bebeluşi?

Gândind retrospectiv, despre conopidă sau broccoli nu-mi amintesc să fi făcut parte din experiența mea culinară mai veche de 3 ani. Poate că broccoli nu este una dintre legumele care se găseau pe toate drumurile până recent, însă despre conopidă nu putem spune același lucru. Mama o prepara murată, doar așa. Dacă m-a ademenit vreodată să o încerc și altfel, nu-mi amintesc.

Cert este că eu, odată ce am descoperit conopida și felurile grozave în care o poți găti, am bifat-o pe lista de alimente favorite. Se poate găti rapid sau cu efort ceva mai mare, fără grăsimi, cu grăsimi puține sau foarte multe, în funcție de cât de sănătos îti dorești să fii sau să mănânci.

Conopida face parte din aceeași familie ca și broccoli și varza. O recunoaștem în general ca fiind de culoare albă, însă există și variante de culoare verzuie, orange sau, foarte rar, liliachie.

Când pot introduce conopida în alimentația copilului meu?

Dacă te bazezi preponderent pe zicerile din popor, conopida “nu e bună pentru ăla mic” decât foarte târziu, în niciun caz înainte de 1 an.
Contrar acestor crezuri însă, leguma e potrivită pentru bebeluși imediat ce s-au obișnuit cu alimentele solide, adică în jurul vârstei de 8 luni. Grija cea mai mare pentru mămici merge către gazele pe care conopida le-ar putea cauza micuților. Dacă ați remarcat astfel de probleme, ca urmare a consumului de alte alimente de către copil, ar fi indicat să amânați introducerea conopidei în alimentația lui pentru după 9-10 luni.

În același timp, recomandarea noastră fermă este ca înainte de a introduce conopida în alimentația diversificată, să vă sfătuiți cu medicul pediatru.
Luați deasemeni în calcul aplicarea regulii celor 4 zile, ca măsură de protecție suplimentară, pentru prevenirea și observarea unor posibile reacții nedorite.

Conopida nu se regăsește între alimentele cu risc potențial ridicat pentru alergii, însă există persoane care pot dezvolta reacții alergice și la acest aliment.

Ce nutrienți conține conopida?

Conopida se găsește printre alimentele cu densitate mare de nutrienți, raportat la numărul de calorii conținute.

“Varza cu studii superioare”, cum a numit-o Mark Twain, conține potasiu, vitamina C, calciu, vitamina A,mangan, acid folic, dar și alte vitamine și minerale, în cantități mai mici.
Vitamina C si manganul sunt antioxidanți care susțin lupta împotriva radicalilor liberi și protejează organismul împotriva cancerului.
Fibrele conținute în conopidă ajută sistemul digestiv (12 grame de fibre la 100 de calorii), vitamina K și acizii omega 3 (prezenți în conopidă sub forma acidului alfa-linolenic) sunt nutrienți cu rol anti-inflamator.

Cum aleg și cum păstrez conopida?

Alegeți o conopidă grea pentru dimensiunile ei, cu frunze proaspete – semn că leguma este proaspătă, nu “trecută”. Dimensiunea nu are importanță nici pentru gust, nici pentru calitățile nutritive.

Conopida trebuie să aibă inflorescențele destul de tari, nelovite, nepătate.

Leguma se păstrează bine la frigider, până la o săptămână, dacă este proaspătă, în pungă de hârtie sau chiar neînvelită. Nu recomandăm punga de plastic pentru că păstrează umezela, ceea ce conduce la deteriorarea accelerată.
O idee bună este să așezați conopida în frigider cu inflorescențele în sus, tocmai pentru ca umezeala să nu se scurgă în “pălăria” ei.

Cum se gătește conopida?

Conopida se poate consuma crudă – în salate (pentru copii s-ar putea să fie mai dificil să o poată mânca astfel), fiartă în apă sau la aburi, prăjită sau coaptă.

În timpul fierberii conopida își poate schimba culoarea, ca reacție la materialul din care este fabricat vasul în care fierbe. Pentru a-i păstra culoarea, puteți adăuga suc de lămâie în apa în care fierbe conopida.

Conopida gătită poate fi consumată ușor ca “finger food” de către bebeluși. Dacă alegeți să o fierbeți, o puteți pudra cu puțin turmeric la final, în timp ce la cuptor ați putea-o găti în ulei, sare, piper și puțin praf de usturoi. Aromele sunt deosebite, iar gustul nu-l va dezamăgi pe prichindel.

Alte mirodenii care pot însoți conopida în mâncăruri sunt: rozmarinul, ceapa, piperul și cimbrul.

Dacă alegeți să fierbeți conopida, 5-8 minute ar trebui să fie suficiente pentru preparare, dacă o pregătiți la cuptor, timpul de coacere e mai lung, în jur de 20-30 de minute. Dacă fierbeți sau coaceți conopida prea mult timp, leguma ajunge să degaje un miros neplăcut și să fie prea moale.

Prin fierbere, nutrienții solubili în apă s-ar putea pierde, de aceea e indicat să folosim apa în care a fiert conopida pentru subțierea piureului pentru bebeluș, păstrându-i astfel nutrienții.

Deși frunzele conopidei sunt comestibile și chiar aromate, ele necesită timp mai îndelungat de preparare și nu sunt folosite frecvent în mâncăruri.
Frunzele pot fi folosite însă pentru a da un plus de aromă supelor de legume, la fel ca și partea mai lemnoasă a conopidei, pe care de regulă o aruncăm după ce tăiem inflorescențele.


Surse (en):
http://www.homemade-baby-food-recipes.com/cauliflower-baby-food-recipes.html
http://www.wholesomebabyfood.com/cauliflowerbabyfoodrecipes.html
http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=13
http://en.wikipedia.org/wiki/Cauliflower
http://www.innvista.com/health/foods/vegetables/caulifl.htm


Sursă foto: http://flic.kr/p/7vaLiB