Pește și fructe de mare pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos

Peștele constituie o importantă sursă de proteine. Prin consumul de pește și fructe de mare asigurăm organismului nostru nutrimenți importanți pe care nu îi mai putem găsi în alte surse. Totodată ne oferă o alternativă mai bună la alte tipuri de carne, conținând mult mai puține substanțe nocive. Adesea cei care aleg o dietă vegetariană, acceptă consumul de pește și fructe de mare, pentru importanța lor nutritivă.
Mai puțin familiare sunt pentru noi fructele de mare. Printre acestea se numără moluștele (caracatița, sepia, scoici, stridii, midii), crustaceele (creveți, homar).


Peștele și fructele de mare sunt tratate cu o atenție diferită când vine vorba de momentul introducerii în alimentația copilului.
Sunt multe specii de pește care ne sunt la îndemână pentru consum, dar putem să oferim orice fel de pește copiilor? Vom afla împreună ce este indicat pentru consumul bebelușilor, în ce cantități și ce trebuie amânat pentru mai târziu.

Ce substanțe nutritive găsim în pește și fructe de mare?

Peștele și fructele de mare conțin toți cei 8 aminoacizi esențiali de care organismul nostru are nevoie și pe care nu îi poate produce.
Proteinele din pește și fructe de mare sunt mai ușor procesate de către organism decât proteinele din alte tipuri de carne. Valoarea proteică medie este de 19%.
În general, peștele este sărac în grăsimi. Totuși, peștele gras are acele grăsimi bune pentru organism, polinesaturate și mononesaturate. Aceste grăsimi Omega 3 (DHA și EPA) sunt esențiale pentru dezvoltarea creierului și pentru o bună funcționare a inimii și a ochilor. Aceste grăsimi joacă un rol foarte important în dezvoltarea fetusului și în primii ani de viață ai copilului, dar și pentru vârstnici.
Excelentă sursă de vitamine din complexul B, în special de niacină, B12, B6. Conțin și o cantitate considerabilă de tiamină.

Excelentă sursă de minerale. Importantă sursă de calciu: în oasele moi ale peștilor mici cum ar fi sardinele și în peștele conservat, cum ar fi somonul. Alte minerale: zinc (stridii și crustacee), fier (crustacee, lufăr, creveți), seleniu (orice fruct de mare în general), cupru, potasiu, iod. Peștele proaspăt are un nivel scăzut de sodiu.
Nivel scăzut de colesterol în mai toate tipurile de pește. În crabi și homari, nivelul de colesterol este echivalent cu cel din carnea roșie de pui.
Uleiurile de pește au un efect de protecție în dezvoltarea unor boli cronice degenerative și pot avea efecte terapeutice în cazuri de artrită, arteroscleroză și vasospasm.

Când pot introduce pește și fructe de mare în dieta copilului meu?

Peștele și fructele de mare sunt considerate printre cei mai întâlniți alergeni. Unii experți sugerează vârsta de 10 luni pentru introducerea peștelui, când sistemul digestiv s-a dezvoltat și majoritatea grupelor de alimente au fost introduse în alimentație. Dacă în familie sunt înregistrate cazuri de alergii sau astm, acest pas trebuie amânat până la vârsta de 3 ani.
Tot după vârsta de 3 ani se pot introduce și celelalte fructe de mare. Ca în cazul oricărui potențial alergen, nu introduceți peștele când copilul este bolnav sau are sistemul imunitar scăzut și consultați medicul pediatru înainte de a lua o decizie.

Începeți cu administrarea unei cantități foarte mici. Jumătate de linguriță de pește gătit cu un minim de condimente, atent curățat de oase, pasat și mixat în piureuri pe care copilul deja le preferă.
Puteți începe cu un pește cu carnea albă, de apă dulce, riscul contaminării cu mercur fiind mai mic. Odată ce un tip de pește a fost agreat, puteți încerca și cu alte tipuri.

Contaminarea cu mercur: ce este și cum ajunge în pește?

Contaminarea cu mercur este o altă problemă majoră ce trebuie luată în considerare când consumăm pește, fie că este vorba despre copii sau adulți.
Mercurul se află în mod natural în mediu sau prin poluare, ajungând în apele în care peștii cresc și se hrănesc.
Pentru următoarele grupe de persoane mai vulnerabile (femeile însărcinate, cele care alăptează și copiii mici), anumite măsuri vin în ajutor pentru a preveni contaminarea cu mercur.

  1. Să nu consume pești răpitori. Peștii din vârful lanțului alimentar conțin cantități mai mari de mercur, acumulate prin consumul de pești mai mici, în timpul vieții. Acești pești sunt: rechin, macrou, tilefish.
  2. Să consume 2 mese pe săptămână din pește și fructe de mare cu conținut scăzut de mercur. Printre acestea: creveți, ton din conservă, somon, somn. Tonul albacore nu este indicat, intrând în categoria speciilor cu conținut mare de mercur.
  3. Rezumați consumul de pește prins în apele locale, lacuri, râuri despre care nu cunoaşteţi suficiente informaţii, la o singură masă pe săptămână, fără o altă masă de pește în aceeași săptămână.
  4. Nu consumați pește doar afumat și negătit.

Cum alegem peștele și fructele de mare?

Atenție la modul în care peștele este ținut în magazine!
Dacă este proaspăt, trebuie să fie ținut pe un pat de gheață, preferabil acoperit. Mirosul trebuie să fie proaspăt, nu puternic, pișcător. Ochii ar fi bine să fie clari și ușor bulbucați, iar carnea fermă, strălucitoare și branhiile de un roșu închis. Când apăsăm carnea cu degetul, ar trebui să revină la forma inițială. Dacă peștele este înghețat, fiți atenți ca ambalajul să fie intact și conținutul să nu aibă cristale de gheață, semn că a fost dezghețat și înghețat la loc.
Peștele proaspăt nu poate să stea afară din frigider mai mult de 2 ore sau 1 oră în cazul în care temperatura este mai ridicată.
Când cumpărați crustacee sau scoici proaspete în propriul înveliș, acestea ar trebui să aibă o etichetă cu specificații în legătură cu produsul și producătorul.

Cum se prepară?

Peștele și fructele de mare se servesc copiilor numai gătite suficient de mult. Peștele poate fi fiert, copt în cuptor, pe grătar sau prăjit.
Spălați bine ustensilele care au intrat în contact cu pește și fructe de mare crude pentru a nu contamina mâncarea preparată cu bacterii.
Peștele se curăță de oase mai simplu după ce a fost gătit.
Dacă alegeți peștele în conservă, optați pentru cel în suc propriu (fără alți aditivi).

Pentru bebeluși, peștele se poate servi pasat în piureurile preferate, în supe sau alături de orez, cu puține condimente. În cuptor se poate coace într-un sos slab.

Fructele de mare se pot coace pe grătar (după ce au stat în marinată pentru un plus de gust). Se pot servi alături de orez sau în alte mâncăruri (supe, salate, paste, empanadas).
Fructele de mare necesită o perioadă foarte scurtă de preparare și, în general, se adaugă la sfârșitul procesului de gătire.
Anșoa se folosesc în unele mâncăruri sau sosuri ca și condiment.

Surse (en): 
http://www.babycenter.in/baby/startingsolids/introducingfish/
http://wholesomebabyfood.momtastic.com/fishbabyfoodrecipes.htm
http://www.babycenter.in/baby/startingsolids/howtocookfish/
http://www.drgreene.com/qa/babies-and-seafood 
http://www.nmfs.noaa.gov/fishwatch/seafood_and_health.htm

Sursă foto: https://flic.kr/p/cArPUE