Top 5 rețete cu paste (de la 8 luni)

Întâi de toate, trebuie să știm că pastele, mai ales cele din faină integrală, conțin carbohidrați complecși, seleniu, potasiu, magneziu și sunt o bună sursă de fier,  proteine vegetale, vitamina A, E, F și B. De asemenea, conținutul ridicat de fibre oferă organismului sațietate, iar faptul că rămânem la o singură porție (și nu două, ca în cazul pastelor albe) este din nou un avantaj – sistemul digestiv nu este agasat și va funcționa în parametri normali.

Apoi, mai trebuie menționat faptul că prepararea greșită a pastelor atrage după sine o creștere nejustificată a zahărului în sânge. De aceea, iată câteva trucuri pentru manevre corecte de gătire:

• 100 g de paste se fierb într-un litru de apă;
• Pastele fierte nu se clătesc cu apă rece pentru că își pierd gustul;
• Pastele se servesc imediat;
• Nu se adaugă niciun fel de ulei în apă la fiert pentru că, la final, pastele nu vor mai absorbi sosul și nu se vor mai îmbina aromele;
• Pastele nu se vor lipi dacă vor fi amestecate imediat ce au fost puse la fiert.

Mai multe despre paste puteți citi aici.

Noi avem o zi pe săptămână în care mâncăm paste și, recunosc, le preferăm pe cele simple cu roșii cherry, busuioc proaspăt și parmezan ras deasupra, însă, mai jos vă las pentru inspirație 5 rețete delicioase!

1. Paste cu broccoli (de la 10 luni) – o rețetă simplă de paste, gustoasă și sănătoasă care îi va obișnui pe cei mici cu alimentele verzi, mai ales că broccoli este bogat în vitamine, fibre solubile și minerale.

2. Paste cu fructe coapte și curmale (de la 9 luni) – un desert pe cinste cu paste! Curmalele sunt folosite ca îndulcitor pentru cei mai mici membrii ai familiei.

3. Paste distractive (de la 1 an) – una dintre rețetele de paste care au succes la noi în familie, mai ales că cei mici sunt încântați de culorile pe care le nimeresc.

4. Mâncare de mazăre, paste și ciuperci (de la 8 luni)mazăre și paste integrale reprezintă proteină completă!

5. Pastele “Fetei de la colț” sau paste cu ton (de la 1 an) – rețeta conține câteva detalii referitoare la tipul de ton cumpărat, dar și câteva tips-uri de urmat în prepararea lor. Cu succes garantat!

Sursă foto: www.bitstop.ca

Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.Learn moreGot it