Fragul (Fragaria vesca) sau căpșuna de pădure este o plantă erbacee din familia Rosaceae cu o arie mare de cultivare ce produce fructe comestibilie, de mici dimensiuni și formă conică, albe sau roșii.
Fructul de frag pare să le fi fost cunoscut oamenilor încă din Epoca de Piatră, însă și-a căpătat celebritatea în perioada Persiei Antice când semințele sale au luat Drumul Mătăsii ajungând în Estul îndepărtat și în Europa. Aici, fragul a fost cultivat la scară largă până în secolul al XVIII-lea când a fost înlocuit cu căpșuna comună, de grădină, mai mare și cu soiuri mai variate.
Fructul de frag are un parfum mai intens ca cel al căpșunei fiind, în prezent, și mai puțin cultivat ca aceasta din urmă (Turcia este principalul producător). Planta are o perioadă de înflorire îndelungată și tinde să-și piardă vitalitatea în câțiva ani – după înfloriri repetate este atacată de boli care o distrug. Rizomul, frunzele și florile sunt părțile plantei utilizate adesea în scopuri medicinale.
Ce substanțe nutritive conțin fragii și ce beneficii aduc?
Fragul este o sursă excelentă de vitamina C, vitamina E, vitamine din complexul B, dar și minerale ca: zinc, potasiu, magneziu, fosfor. Substanțele fitochimice – taninuri și elagitaninuri (flavonoizi), împrumută fragului proprietăți antiinflamatoare și antioxidante care ajută organismul în lupta cu radicalii liberi, reglează nivelul zahărului din sânge, iar studii recente au confirmat rolul pozitiv al acidului elagic și al izotiocianaților din plantă în prevenirea unor forme de cancer și în inhibarea depunerii și oxidării colesterolului. De asemenea, atât fructul cât și celelalte părți ale plantei sunt recunoscute pentru proprietățile antidiareice, diuretice și astringente.
Din frunzele și inflorescențele de frag se prepară un ceai recomandat în tratamentul afecțiunilor hepatice, intestinale, ale splinei sau în probleme de circulație sanguină proastă.
Când pot introduce fragii în alimentația copilului?
Fragul se numără printre alimentele cu potențial alergen ridicat. Astfel, este bine ca planta (fie fructul sau celelalte părți ale ei) să le fie oferit celor mici după vârsta de 1 an, în cazul în care nu există un istoric de alergii la căpșune sau fragi în familie. Recomandarea noastră este să consultați medicul pediatru al bebelușului înainte de a introduce fragul în alimentația diversificată a copilului și să respectați regula celor 4 zile.
Cum aleg și cum prepar fragii?
Este bine ca fructele să fie consumate în stare proaspătă pe cât este posibil, mai ales în perioada de primăvară-vară când sunt disponibile în magazine. Din fructele de frag se prepară magiun, dulcețuri aromate, dar și diverse sosuri pentru paste.
Aroma lor intensă face din aceste fructe un ingredient ideal pentru lichioruri, sucuri, smoothie-uri și sunt un adaos potrivit la salata de fructe. Din fragi se pot prepara deserturi – înghețată, prăjituri, biscuiți și pot înlocui foarte bine căpșunile din tarte.
În ceea ce privește depozitarea fructelor de frag, aceste pot fi ținute la frigider timp de cel mult 2 zile. Este bine să le spălați doar înainte de a le consuma și nu înainte de a le depozita la rece, deorece se alterează foarte ușor. O altă metodă de conservare a fragilor este congelarea, mai ales dacă vreți să beneficiați și în anotimpul rece de gustul lor și substanțele nutritive pe care le conțin.
Surse:
http://en.wikipedia.org/wiki/Fragaria_vesca
http://www.phytochemicals.info/plants/wild-strawberry.php
http://www.liveandfeel.com/articles/health-benefits-of-wild-strawberry-1769
Sursă foto: http://flic.kr/p/jt4qH