DESPRE NOI

Pasionate de gătitul sănătos, scriem despre misterul diversificării alimentației pentru bebeluși și copii. Pe diversificare.ro vă informați despre alimentele ce pot fi introduse în dieta unui bebeluș, descoperiți meniuri zilnice echilibrate, precum și numeroase rețete pe categorii de vârstă, urmând principiile diversificării.

Cine suntem noi?

FONDATOR

Eugenia Dobrescu
Eugenia Dobrescu

Eugenia Dobrescu – tehnician nutriționist, consultant în lactație certificat internațional-IBCLC și un om pasionat de alimentația copilului de azi și a adultului de mâine.

Sunt Eugenia, mamă a doi copii minunați care au adus cea mai mare shimbare nu doar în viață, ci și în cariera mea. Și mai sunt un om care se bucură cât poate și care vrea să-i bucure și pe ceilalți.

Odată cu noua “meserie” de mamă, am adăugat și antreprenoriatul și voluntariatul ca activități profesionale.

În 2011, de nevoie, am început să studiez nutriția copilului. M-am luat în serios și, dorindu-mi ca, de ceea ce aflu și încerc, să profite și alți părinți, am inventat www.Diversificare.ro ca o sursa bună și bogată de informare pentru toți părinții ajunși la etapa diversificării alimentației copiilor și nu numai. Acum, după 5 ani, portalul www.Diversificare.ro e recomandat tinerilor părinți de pediatri dar și de alți părinți ai căror copii sunt deja mari.

În 2012, am făcut încă un pas înainte – întorcându-mă însă puțin mai înapoi – către alăptare și lapte matern. Am dezvoltat un al doilea proiect, www.Mamagazin.ro, un magazin on-line cu produse care încurajează alăptarea și creșterea naturală a copilului.

Din noiembrie 2013, lucrez ca voluntar al Asociației Inima Copiilor în sectia de Terapie nou-născuți de la Spitalul Marie Curie. Săptămână de săptămână am ajutat mamele să-și alăpteze nou-născuții în condiții de terapie intensivă dar și cu sfaturi pentru perioada de după externare.

Așa am ajuns să mă implic în proiectul primei bănci de lapte matern din România, proiect pentru care am căutat finanțare vreme de un an, dar care va porni curând, foarte curând. Laptele matern e cea mai bună hrană pentru orice copil (n-o spun eu, o spun medicii, o spune Organizația Mondială a Sănătății), iar pentru copiii prematuri sau grav bolnavi, laptele matern este pur și simplu VITAL.

Suntem aproape de momentul în care Doctorul Cîrstoveanu și colegii săi din secția de Terapie nou-născuți de la Spitalul Marie Curie, unde va funcționa banca, vor putea oferi lapte matern donat micilor pacienți care nu îl pot primi chiar de la propria mama.

Și, pentru că am început spunând că, înainte de toate, sunt mamă, bucuriile mele cele mai mari se leagă de copiii mei cu care mă joc și de la care învăț lucruri, când bucătărim sau dansăm sau doar râdem. Când nu sunt cu ei, fac sport, alerg în aer liber (nu mă aștept să ajung în prima jumătate a clasamentului la maraton, totuși), și fac planuri. Multe planuri. Alte planuri.

EDITOR ȘEF, PROJECT MANAGER & SOCIAL MEDIA MOTHER

Oana Mănescu

Oana Mănescu

Știți cum se spune: când ai o pasiune, totul curge lin, ca o poveste. Așa s-a întâmplat și cu pasiunea mea pentru scris care a devenit un job cu acte în regulă. De peste 15 ani sunt jurnalist, cu experiență în diferite domenii precum nutriție, parenting, sănătate, body&mind, travel, lifestyle și multe altele. Am scris, practic, de fiecare dată, pentru proiectele care mi-au plăcut și în care am crezut.

În familia Diversificare.ro am intrat cu entuziasm în 2014, la diversificarea celui de-al doilea copil. Pentru că mi-am dat seama că dincolo de rolul de mamă, pasiunile nu mor niciodată, din contră, se îmbină armonios. De atunci, gătesc alături de baieții mei, suntem preocupați și vorbim adesea despre ce punem în farfurie și avem în plan mai multe rețete filmate pe care chiar ei să vi le prezinte.

Îmi doresc să găsiți inspirație pe site-ul nostru, așa cum ne-a oferit și nouă de la început și să descoperiți răspunsuri poate la întrebări care nu au fost lămurite. Vă invit și pe grupul nostru dedicat să povestim mai multe – Diversificare.ro!

 

EDITORI

Adela Petruse

Să învăț despre lume, prin ochii copiilor mei, asta e o mirare. Și să mai și pot scrie despre asta… ei bine, asta e o bucurie.
Sunt încântată de participarea-mi în această echipă și nădăjduiesc să fiu de ajutor tuturor celor care își îndreaptă privirea spre articolele mele.

 

Foști editori:

Oana Jindiceanu, Cătălina Bulugea, Anca, Alexandra, Alexandra AronAndreea, Bianca, Carmen, Dana, Elena, Ioana Vlad, Irina, Miruna, Sânziana, Vali, Alexandra Barbu, Sabina Dumitrescu, AlexandraGabrielaAdinaRoxanaStefaniaAdelina și Sorin

Și pentru noi, drumul diversificării a fost provocator. Totuși, ne-am descurcat și acum vrem să vă împărtășim din propriile experiențe.
Ne documentăm, experimentăm, scriem despre reușite gastronomice și nu numai.

Ai întrebări despre diversificare?
Vrei să ne documentăm și să scriem un articol despre o anumită temă?
Nu îți place ceva din ce citești aici?
Ai rețete sănătoase și de succes pentru copii pe care vrei să le spui și altor părinți?

Scrie-ne un e-mail pe adresele:
eugenia(at)diversificare(punct)ro
oana(at)diversificare(punct)ro