Chifle aromate cu măsline (de la 1 an)

Print Friendly, PDF & Email

Aceste chifle aromate cu măsline se pot transforma într-un sandwich gustos, sănătos și apreciat de copii și adulți. Poftă bună!

Chifle aromate cu măsline

365.347: Round loaf

 

 

 

 

 

 

 

 

Ingrediente:
– 700 gr făină albă (cantitatea poate fi și ceva mai mare, până la 1 kg)
– 2 lingurițe  de sare
– 25 gr drojdie proaspătă
– 350 ml apă călduță
– 5 linguri de ulei de măsline extravirgin
– 2 linguri de oregano proaspăt
– 180 gr de măsline negre tăiate bucăți

Mod de preparare:
Într-un vas se amestecă drojdia și jumătate din cantitatea de apă. Se poate lăsa peste zi la dospit, dar se poate folosi și imediat.
Se pune apa cu drojdia în mijlocul făinii, se adaugă restul de apă, sarea și uleiul de măsline. Se amestecă până se obține un aluat moale. Se răstoarnă aluatul pe o masă pe care s-a presărat făină înainte și se frământă timp de 8-10 minute. Se pune aluatul într-un vas și se acoperă cu o folie unsă cu ulei. Se lasă la cald să crească cel puțin o oră sau până când își dublează volumul. Se poate lăsa chiar și peste noapte la crescut.

Se  pune iarăși aluatul pe suprafața de lucru și se întinde o foaie pe care se așează bucățile de măsline negre. Se adaugă și oregano și se împăturește ușor astfel încât oregano și bucățile de măsline să fie distribuite cât de cât uniform în interorul aluatului. Se formează apoi chifle și se pun într-o tavă de copt unsă cu ulei.
Se lasă tava acoperită timp de 45 de minute la crescut. Se pune tava la copt după ce cuptorul a fost preîncălzit la 220 de grade Celsius. Timpul de coacere este de 35-40 de minute, până când chiflele sunt rumenite.

Sursa foto: https://flic.kr/p/9HBm7e

 

 

Author: Alexandra

Datorită fiului meu am început să încerc tot felul de reţete care trebuie să fie pe cât de arătoase pe atât de gustoase şi în primul rând sănătoase.

Share This Post On