salată de iarnă 1 an

Salată de iarnă

Masă

Cină

Dietă

Fără gluten

Fel de mâncare

Fel principal

Ingredient principal

Legume

Timp de preparare

20

Timp de gătire

30

Dificultate

ușor

Porţii

4 porții

O salată de iarnă foarte versatilă, putând fi folosită ca garnitură sau se poate adauga peste cartof sau năut fiert pentru o salată consistentă și savuroasă.

În fiecare an aștept cu nerăbdare toamna, pentru toate bunătățile cu care ne bucură natura, dar si pentru toate minunățiile cu gust de copilărie: zacuscă, compoturi, murături și alte cele. Dintre toate, această salată de iarnă este de departe preferata mea. Poate fi folosită ca și garnitură dulce acrișoară alături de un cartof fiert. Cu o mână de năut, ea va deveni o salată și mai interesantă.

Ingrediente

Paşii necesari preparării

  1. Morcovul și țelina se dau pe răzătoarea mare, iar ceapa, gogoșarul și gogonelele se toacă mărunt. 
  2. Într-un vas încăpător se amestecă oțetul cu zahărul și sarea și se pun pe foc.
  3. Mai departe se vor opări pe rând legumele. 
  4. Mai întâi se pun gogoșarii și gogonelele în lichidul bine încins, se amestecă și se lasă până când dă în clocot. 
  5. Se scot legumele cu o paletă perforată și se pun într-o strecurătoare.
  6. Oțetul se lasă în continuare pe foc până atinge punctul de fierbere. 
  7. Se repetă operațiunea pentru morcovi și țelină, iar apoi, din nou, pentru ceapă și frunzele de țelină tocate mărunt. 
  8. Se transferă, pe rând, legumele opărite într-un vas încăpător, unde se adaugă și se omogenizează uleiul și muștarul în compoziție.
  9. Se sterilizeză borcanele şi capacele. 
  10. Se pune compoziția în borcane cu capac şi se aşază pe o tavă în cuptorul preîncălzit. 
  11. Timp de aproximativ 5 minute se lasă focul dat la minim după care se opreşte şi se lasă în cuptor până se răcesc borcanele. 
  12. Dacă observaţi că începe să fiarbă conţinutul opriţi focul mai devreme.
  13. Nu lăsaţi borcanele nesupravegheate în cuptor cu focul pornit.
Să te bucuri de masă!

Sursă foto: Diversificare.ro