mucenici muntenești 12 luni

Mucenici munteneşti

Masă

Desert

Ocazie

Petrecere

Fel de mâncare

Desert

Ingredient principal

Mirodenii

Timp de preparare

20

Timp de gătire

30

Dificultate

ușor

Porţii

6 porții

Mucenici munteneşti – un desert specific românesc. Se pregatesc de regulă pe 9 martie, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor 40 de Mucenici.

Deserturile cu nucă au fost întotdeauna preferatele mele, în special acești mucenci munteneşti. Însă cele cu care mă întâlneam mult mai rar pe parcursul unui an, mă ţineau cu sufletul la gură de câte ori se apropia momentul pregătirii lor.

Singurul lucru pe care îl au în comun mucenicii munteneşti şi cei moldoveneşti este nuca. Și, desigur, faptul că sunt atât de buni, încât pot crea dependenţă. Acum, în ajunul sărbătorii Sfinţilor 40 de Mucenici, vom învăţa cum să pregătim mucenci munteneşti.

Ingrediente

Paşii necesari preparării

  1. Mai întâi pregătim aluatul, care va avea nevoie de câteva ore pentru a se usca. Așadar, este bine să îl pregătim chiar în seara de 8 martie.
  2. Mai întâi, se amestecă făina cu sarea şi se adaugă treptat apa călduţă, frământând până când aluatul devine nelipicios. Se poate folosi şi maşina de frământat pentru aproximativ 15 minute.
  3. Aluatul se întinde pe masa de lucru înfăinată, până se obţine o foaie de aproximativ 2-3 centimetri care se presară cu făină.
  4. Se pot decupa mucenicii cu formele specifice sau se improvizează cu alte forme de mărime similară. Se pot folosi forme rotunde, de mărimi apropiate pentru a decupa un cerc care se încrucişează pentru a forma simbolul infinitului.
  5. Se aşează mucenicii într-o tavă presărată cu făină şi se lasă la temperatura camerei până se usucă, sau peste noapte.
  6. Produsul finit se pregăteşte într-un vas cu apă adusă la punctul de fierbere.
  7. Se adăugă un praf de sare, mucenicii uscaţi, zahărul (dacă folosiți miere, adăugați-o la final, când preparatul s-a răcit), scorţişoara, coaja de lămâie şi portocală, extractul de vanilie, şi se fierb până când mucenicii devin moi.
  8. Se adăugă nucă mărunțită nu foarte fin şi se savurează reci.Poftă bună!
Sursă foto: https://flic.kr/p/bpvRvU