Biscuiţi de casă cu cocos şi merişoare

Masă

Desert

Ocazie

Onomastică

Fel de mâncare

Biscuiți

Ingredient principal

Fructe

Biscuiți de casă cu cocos și merișoare 3 ani
Timp de preparare

30

Timp de gătire

25

Dificultate

ușor

Porţii

4 porții

Biscuiţi de casă cu cocos și merișoare vor oferi copiilor dumneavoastră o gustare delicioasă şi vor profita din plin de proprietăţile merişoarelor şi ale cocosului.

Îmi place să gătesc şi să le ofer copiilor o variantă sănătoasă a produselor din comerţ. Trebuie să recunosc că am avut multe de învăţat de pe urma alergiei fiicei mele la proteina laptelui de vacă fiind nevoită să-mi folosesc imaginaţia şi să reinterpretez aproape orice fel de mâncare. Așa am descoperit acești biscuiți de casă cu cocos și merișoare care au mare succes printre cei mici.

Ingrediente

Paşii necesari preparării

  1. Se cerne făina, se adaugă bicarbonatul de sodiu şi sarea, apoi se amestecă. În robotul de bucătărie se pun făina şi restul ingredientelor şi folosind funcţia pulse (sau pornire/oprire) se mixează până la omogenizarea ingredientelor. S-ar putea pregăti aluatul cu mâna, însă, căldura mâinilor topește crema de cocos şi aluatul cere mai multă făină decât este cazul. În lipsa unui robot, se omogenizează cu mâna și se lasă pentru câteva minute la rece.
  2. După ce aluatul nu mai este lipicios se împarte în două şi se rulează. 
  3. Cele două părți de aluat se înfășoară în folie de plastic şi se pun la frigider pentru o oră sau pentru 20 de minute la congelator. Acest lucru va permite o feliere mai ușoară a biscuiților. Este indicat să folosim un cuţit bine ascuţit pentru a tăia fără a apăsa evitând turtirea biscuiţilor.
  4. Pentru a obține biscuiţi cu o formă specială, se lasă la rece aluatul pentru 15 minute, după care se întinde o foaie de circa un centimentru grosime şi se decupează după forma dorită. La acest pas vă pot ajuta şi copiii. Va fi distractiv şi vor mânca cu mai multă plăcere biscuiţii făcuţi cu mânuţele lor.
  5. Se acoperă tava cu hârtie de copt, se aşază biscuiţii şi se coc la foc mediu (180 de grade) în cuptorul preîncălzit, până se rumenesc. Va fi un miros divin în bucătărie.
Sugestie – Untul de cocos din comerţ nu este recomandat pentru această rețetă, pentru care am folosit crema de cocos. Rețeta o găsiți aici. Se poate folosi untul de vacă în locul cremei de cocos pentru cei care nu au alergie la proteina laptelui de vacă. Crema de cocos înlocuieşte cu succes untul din lapte de vacă, oferind un gust surprinzător.

Sursă foto: Diversificare.ro

Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.Learn moreGot it