Mango Chutney (de la 3 ani)

4093664257_e502afb997_z Ingrediente:
– 6 mango verzi, aproape coapte,
– 300 g sirop de arţar (sau 150 g sirop de agave),
– 800 g curmale,
– 80 g ghimbir,
– 4 ardei iuţi,
– 1 căpăţână usturoi,
– 1 linguriţă de sare,
– 2 linguri oţet.

Mod de preparare:
Mango se decojesc și se taie felii: Peste acesta se adaugă sare, se acoperă cu apă şi se lasă aşa peste noapte.

A doua zi se spală şi se amestecă într-o oală cu toate celelalte ingredientele curăţate şi tocate în prealabil, cu excepția îndulcitorului. Se pune pe foc. Când feliile de mango sunt fierte, se adaugă îndulcitorul şi se mai lasă pe foc încă două ore.

Sosul chutney se păstrează în borcane închise ermetic şi sterilizate. Acesta trebuie lăsat la macerat timp de 4 săptămâni înainte de a fi consumat pentru a se amesteca aromele. Se serveşte alături de multe preparate simple, asiatice sau europene, fie ele cu carne sau legume sau chiar cu pâine simplă.

Sursa foto: https://flic.kr/p/7eK6Le

Author: Alexandra

Datorită fiului meu am început să încerc tot felul de reţete care trebuie să fie pe cât de arătoase pe atât de gustoase şi în primul rând sănătoase.

Share This Post On