budincă cu orez și mere 3 ani

Budincă cu orez și mere (de la 3 ani)

de Anca
Masă

Gustare

Dietă

Fără gluten

Fel de mâncare

Budincă

Ingredient principal

Fructe

Timp de preparare

30

Timp de gătire

120

Dificultate

ușor

Porţii

4 porții

Budincă cu orez și mere – un desert sănătos de care se pot bucura atât copiii, cât și părinții!

Budincă cu orez și mere – un preparat gustos și sănătos.
Orezul este o alternativă foarte bună pentru bebelușii sau copiii care suferă de intoleranță la gluten. Totodată, el este un aliment cu ajutorul căruia veți putea prepara mese consistente pentru cei mici, în primele luni ale procesului de diversificare.

Pentru astăzi, vă propun această budincă pe care s-o oferiți copiilor ceva mai mari.

Ingrediente

  • 1 cană de orez brun
  • 100 ml lapte, de vacă
  • 1 ou
  • 6 linguri zahăr brun, (puteți elimina zahărul din rețetă și-l puteți înlocui cu un îndulcitor natural cum ar fi siropul de agave sau siropul de arțar)
  • 4 linguri stafide
  • 3-4 mere, dulci
  • un pumn de nuci, (prăjite sau nu, cum preferați)

Paşii necesari preparării

  1. Fierbeți orezul brun (hidratat peste noapte) în jur de 45 de minute sau până când este bine fiert. Eliminați eventualul exces de apă rămas după fierbere.
  2. Încorporați în masa de orez: oul crud, 3 linguri de zahăr sau 4 linguri de sirop de agave/arțar, stafidele și laptele. 
  3. Puneți acest amestec într-o tavă de copt unsă cu unt, în cuptorul încins, la 180 de grade, timp de 30 de minute.
  4. Între timp prăjiți nucile până se rumenesc puțin. Tăiați-le cu cuțitul în bucăți care să poată fi mâncate de către copil fără dificultate. 
  5. Curățați merele de coajă și tăiați-le cu un cuțit în felii subțiri, cu suprafață mare. Dacă alegeți să dați merele prin răzătoare, veți pierde sucul lor, deci nu e indicat. 
  6. Adăugați merele și 3 linguri de zahăr/sirop de agave sau arțar peste nuci și țineți-le pe foc 2-3 minute, amestecând continuu. 
  7. Încorporați o linguriță de cacao sau carob (pudră de roșcove) cu amestecul de mere cu nuci (dacă pregătiți budinca pentru copii mai mici, eliminați lingurița de cacao din rețetă).
  8. Scoateți vasul din cuptor și adăugați deasupra, uniform, amestecul cu mere. Mai puneți la cuptor încă 20 de minute.

Sursă foto: http://www.flickr.com/photos/arriabelli/2297256018/