Floarea soarelui este una dintre primele plante cultivate în Statele Unite ale Americii. Nativii americani au folosit-o de mai bine de 5000 de ani și în Europa a fost adusă de exploratorii spanioli, ulterior răspândindu-se pe întreg continentul. Astăzi uleiul de floarea soarelui este cel mai cunoscut din lume, iar semințele constituie un aliment energizant datorită vitaminelor și mineralelor conținute, posibilitățile de utilizare fiind nesfârșite.
Semințele de floarea soarelui sunt de 2 feluri:
- cu coajă neagră – din care se extrage uleiul de floarea soarelui
- dungate (gri/alb cu negru) – folosite direct in consumul alimentar, în stare crudă sau prăjite
Ce substanțe nutritive conțin semințele de floarea soarelui?
Semințele de floarea soarelui sunt bogate în proteine, triptofan și fitosteroli, care ajută la reducerea nivelului de colesterol în sânge. Conțin grăsimi bune (grăsimi monosaturate și polinesaturate) în proporție de 90%, dar au multe calorii, deci trebuie consumate cu măsură.
În plus, aceste semințe conțin seleniu, magneziu, cupru, vitamina E, vitamina B, acid folic, vitamina D, zinc, fier, fosfor. Studiile arată că 30 grame de semințe conțin:
– 76% din cantitatea zilnică necesară corpului de vitamina E
– 24% din doza zilnică recomandată de seleniu
– 12% din proteinele necesare zilnic corpului
Când pot introduce semințele de floarea soarelui în alimentația copilului meu?
Este recomandat ca semințele de floarea soarelui să fie introduse în alimentația bebelușului după vârsta de 1 an, dar numai după consultarea medicului pediatru și cu respectarea regulii celor 4 zile.
Cum aleg și ofer copilului meu semințele de floarea soarelui?
Este de preferat ca semințele de floarea soarelui să fie organice și consumate în stare crudă, nesărate și neprăjite, pentru a se păstra toate vitaminele.
Când cumpărați semințe decorticate, aveți grijă să nu fie îngălbenite, aceasta fiind semn că sunt râncede. De asemenea, dacă le cumpărați vrac, mirosiți-le pentru a vă asigura că sunt proaspete. Având în vedere conținutul de grăsimi și râncezind relativ repede, este de preferat să le stocați într-un recipient închis ermetic la frigider. Pot fi de asemenea stocate și în congelator, textura și gustul nefiind afectate foarte mult de temperaturi scăzute.
Semințele se pot presăra în salate, sau pot fi transformate în pateuri și sosuri (mai ales pentru bebelușii care încă nu au învățat să mestece, pentru a preveni riscul înecării). Dau un gust aparte omletelor și aduc un plus nutrițional presărate în cereale/terci.
Pot fi combinate cu alte nuci și semințe și fructe uscate pentru a crea gustări gustoase și sănătoase.
Surse (ro):
http://viataverdeviu.ro/
http://sfatulparintilor.ro/
Surse (en):
http://en.wikipedia.org/wiki/Sunflower_seed
http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=57
Sursă foto: http://flic.kr/p/99dCeD