Prune, o sursă importantă de antioxidanți și fibre

Prunele sunt fructe extrem de populare la noi în țară, și cu toate acestea senzația mea este că nu explorăm la maxim beneficiile pe care consumul lor poate să ni-l aducă.

Prunele au mari proprietăți energizante, în special datorită conținutului natural de zaharuri, cu efecte benefice în alungarea oboselii sau a stresului. Pe lângă faptul că mențin constant nivelul de zahăr și mențin inima sănătoasă, prunele contribuie pozitiv la majoritatea funcțiilor intestinale. Au efect diuretic datorită celulozei, reglează tranzitul intestinal în special pe timp de noapte, atunci când organsimul își pune în ordine funcțiile, previne constipația, ajută digestia și curăță intestinele. Prin efectul antioxidant ajută la prevenirea apariției ridurilor.

Ce substanțe nutritive conțin prunele?

Cele mai importantante substanțe nutritive ale acestui fruct sunt:  vitamina C (o prună asigură 10% din necesarul zilnic), vitamina A (sub formă de beta-caroten; o prună asigură 4.5% din necesarul zilnic), fibrele (o prună asigură 3.5% din necesarul zilnic), vitamina B2, potasiul, magneziulcalciulfierul.

Atât prunele proaspete, cât și cele uscate conțin doi fitonutrienți unici care au calități antioxidante deosebite, protejând celulele de acțiunea unor radicali liberi. De asemenea, acești fenoli puternici protejează stratul natural de grăsimi care compun neuronii creierului uman.

Tot din categoria beneficii este de menționat faptul că prezența în prune a vitaminei C ajută la o mai bună absorbție a fierului din alte surse.

Continut caloric este foarte redus – 54 la 100 de grame (36 la un o pruna medie de 66 de grame = 1% din necesarul zilnic).

Când pot introduce prunele în alimentația copilului meu?

Nici prunele proaspete și nici cele uscate nu prezintă un risc ridicat de alergie. Aceste fructe sunt așadar recomandate pentru a fi introduse în alimentația diversificată a bebelușului începând cu vârsta de 6 luni.
La fel ca pentru fiecare aliment nou pe care îl oferiți micuţului, nu uitaţi să cereţi sfatul medicului curant şi să urmaţi regula celor 4 zile.

Cum se aleg și cum se păstrează prunele?

Prunele sunt, în general, disponibile la piaţă din luna mai până toamna timpuriu. Dacă vreți să cumpărați prune care sunt gata coapte, numai bune de consumat, trebuie ca la atingere acestea să fie ușor moi. Evident, acestea nu trebuie să aibă urme de lovituri, tăieturi sau pete de diferite culori (albe, negre, maronii). Prunele coapte ar trebui să reziste la frigider pentru 3-4 zile.

În cazul în care prunele nu sunt suficient de coapte (sunt tari), este bine să le lăsați vreme de o zi sau două la temperatura camerei, fără a le înveli în nimic altceva. Mai apoi, din momentul în care sunt coapte, pot fi ținute la frigider aproximativ trei zile.

Pentru sezonul rece, prunele se pot congela; sâmburii se scot pentru ca pruna să-și păstreze intacte proprietățile și după decongelarea ulterioară. După ce au fost scoase din frigider, înainte de a fi consumate, prunele ar trebui lăsate la temperatura camerei pentru 15 minute, pentru a fi mai zemoase și mai dulci.

Prunele se pot păstra / consuma și uscate. Prin uscare, prunele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive, și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor este mai mic. Important este ca prunele care vor fi uscate să fie coapte, dar nu prea coapte /alterate. Pentru mai multe detalii legate de uscarea alimentelor, urmăriți articolul nostru.

Cum se pot oferi prunele bebelușilor?

Prunele se pot oferi într-o varietate de forme: proaspete sau uscate, în compot, magiun, dulceață, deserturi (găluștele cu prune, orez cu prune uscate, tarte, prăjituri), specialități de pâine sau sucuri.

De obicei prunele se consumă proaspete, în forma lor naturală. Se pot introduce la micul dejun / gustarea de dimineață tăiate în feliuțe de mici dimensiuni și încorporate în cereale sau piureuri de alte fructe; sau se pot servi sub formă de magiun sau dulceață pe felii de pâine integrală cu unt. De asemenea pot fi adăugate în gustările de după-amiază: încorporate în budinci de orez sau paste, tarte cu fructe, sub formă de compot, în varianta proaspătă sau coapte în cuptor împreună cu alte fructe, cum ar fi merele.

Prunele uscate sunt o variantă de consum din ce în ce mai populară. Uscate, pe lângă avantajul pe care l-am menționat mai sus, acela că pot fi păstrate mai mult timp decăt prunele proaspete, au un nivel mai ridicat de antioxidanți.

Surse (en):
http://wholesomebabyfood.momtastic.com/plums-prunesbabyfoodrecipes.htm
http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=35

Surse (ro):
http://en.wikipedia.org/wiki/Prune

Sursa foto: http://flic.kr/p/6VZVa8