Pentru aluatul de tagliatelle, ouăle se amestecă într-un vas cu cele două linguri de apă şi se frământă împreună cu făina până când se obţine un aluat elastic.
Aluatul se întinde într-o foaie subţire care se lasă cinci minute la uscat, însă nu mai mult fiindcă se usucă prea tare şi devine sfărâmicioasă.
Se rulează foaia şi se taie cu un cuţit ascuţit în făşii de 1 centimetru.
Fâşiile de aluat se desfac şi se lasă la uscat câteva minute.
Tagliatellele se fierb în apă cu puţină sare şi se servesc cu brânză sau sosuri, după preferinţă.
Pentru un plus de savoare se pot adăuga în aluatul de tagliatelle ierburi aromate, ca mărarul sau cimbrul, tocate foarte mărunt.
Aceste paste se pregătesc în 30 de minute şi ajung pentru 4 porţii.