Prunele din Harrmadin

Povestea despre prunele din Harrmadin începe în… Harrmadin.
Acesta era un orăşel din mijlocul deşertului. Acolo locuiau câţiva oameni şi cămilele lor bătrâne şi însetate. Pe cerul limpede soarele ardea cu putere, căci acolo nu ploua niciodată. Însă, fără ploaie plantele nu creşteau iar fântânile erau aproape lipsite de apă.

Cu mult timp înainte Harrmadin era un loc bun bun pentru oameni. Pe atunci erau acolo plante verzi, iar cămilele nu ştiau ce era setea. Acum însă, cerul nu le mai dădea nici măcar o mică picătură de apă… De la cei mai bătrâni până la cei mai mititei dintre copii, cu toţii se uitau spre cerul albastru. Cu toţii aşteptau să le cadă din cer măcar puţină apă. Şi aşa trecu un an, doi ani, trei ani… şi ploaia tot nu venea. Oamenii deveneau bolnavi din lipsă de apă, iar cămilele nu mai puteau să îi ajute pe lângă case…

Dar iată că într-o bună zi intră în oraş un om cu femeia şi copiii lui. Ei au spus că vor să locuiască acolo, căci tare le mai plăceau soarele şi căldura…Când auziră acestea, oamenii din oraş s-au mirat foarte tare. Cu toţii se rugau la cer pentru apă şi răcoare, iar ei tocmai asta îşi doreau: multă căldură. Însă oamenii din oraş erau atât de supăraţi pentru că nu aveau apă încât nu s-au gândit de două ori când i-au alungat din oraş. Cum apa era foarte puţină, ei nu aveau de gând să împartă cu nimeni nicio picătură…

Bine ar fi fost dacă cei din Harrmadin ar fi vorbit câte ceva cu vizitatorii lor. Dacă ar fi fost mai buni la suflet, locuitorii oraşului ar fi aflat că familia aceea putea să le facă mult bine. Ei nu au aflat că străinii aceia erau fermieri harnici şi fântânari iscusiţi. Din moşi strămoşi ei făceau fântâni şi cultivau plante felurite pe unde treceau. Oriunde se afla neamul lor de fântânari, făcea cum făcea şi răsărea apă vie chiar şi din piatră seacă.

Acum, alungaţi din oraş, fântânarii şi-au ridicat în apropiere un mic adăpost. După ce şi-au găsit un loc mai ferit de vântul deşertului, ei s-au apucat să facă ceea ce ştiau mai bine: o fântână. Au săpat adânc în nisipul fierbinte şi au ajuns cu greu la puţin pământ umed. Asta era semn că mai jos era apă. Bucuroşi, ei au făcut primul puţ de apă, apoi au mai făcut unul, şi încă unul. Între cele 3 puţuri, ei au săpat şanţuri prin care au făcut să curgă apa. După ce au făcut asta, ei au luat un săculeţ de pânză din care au scos nişte seminţe lunguieţe. Apoi au plantat seminţele în nisipul ud…

Trecu un timp şi din seminţele acelea au început să răsară nişte tulpiniţe fragede. Ele s-au înălţat repede şi au devenit tot mai puternice. Când creşteau tulpinile, apăreau şi frunzele ca nişte pene lungi şi verzi. Ca să le fie bine plantelor, ei le udau rar, căci acele plante nu prea aveau nevoie de apă. În vârful fiecărui copăcel, sub frunze, răsăreau mănunchiuri de curmale dulci. Fântânarii le foloseau la multe mâncăruri bune sau le mâncau chiar şi crude. Curmalele erau dulci şi aveau înăuntru un sâmbure lunguieţ şi tare, care era oprit pentru a fi semănat.

Trecură multe nopţi şi multe zile de când famlia de fântânari fusese alungată din Harrmadan. De un timp, printre locuitorii oraşului se auzea că undeva în apropiere, apăruse de curând o oază. “Dar oazele cu plante nu apar atât de repede!”, spuneau locuitorii din oraş. Ei nu ştiau dacă să creadă una ca asta sau nu… O astfel de oază putea fi nemaipomenit de bună în deşertul lor fierbinte. Trecuseră ani întregi de când ei se chinuiau să găsească o oază ca aceea de care auzeau acum!

Fără să stea mult pe gânduri, oamenii au hotărât să meargă să vadă chiar cu ochii lor minunea aceea. Şi s-au pus pe înhămat la cămile şi au încărcat multe burdufuri pentru apă. Apoi s-au dus să caute oaza.

Preţ de câteva ceasuri ei au mers prin arşiţă. La un moment dat, au zărit după o dună de nisip, vârfurile unor copaci neobişnuiţi. Tot privind la frunzele lungi ca nişte pene cu ace, au ajuns la o bucată de pământ roditor. Acolo, în jurul unui mic iaz cu apă curată, creşteau copacii aceia cu frunze lungi. În mare grabă, cu toţii şi-au umplut burdufurile cu apă proaspătă şi şi-au potolit setea. După aceea, au început să se uite în jurul lor, la copaci. Pe lângă tulpinile înalte, pe nisip, crescuseră nişte floricele şi iarbă verde.  Şi printre firele de iarbă erau căzute câteva fructe neobişnuite. Ei au văzut că în copaci atârnau buchete  mari cu fructe. Arătau ca şi când cineva le-ar fi legat laolaltă sus în pom. Privind mai atenţi au putut vedea că toţi acei copaci aveau fructe, unele mai verzi, altele mai roşii iar altele aproape maro. Tot uitându-se, oamenii se întrebau unii pe alţii dacă au mai văzut asemenea copaci vreodată.

Tot privind şi mirându-se, nu băgară de seamă că se făcea seară. Soarele apuse curând iar ei s-au văzut nevoiţi să înnopteze acolo.  A doua zi de dimineaţă se pregăteau să plece spre oraşul lor încărcaţi cu apă şi fructe. Însă nici nu apucară să încalece pe cămile când fură opriţi din drum.

– Aţi venit la furat! se auzi un glas supărat.

Oamenii s-au uiat să vadă cine vorbea. Nu mică le-a fost mirarea să îşi dea seama că cel care le vorbea era chiar unul dintre cei pe care îi izgoniseră din Harrmadin, de frică să nu rămână fără apă.

– Acum că aici avem apă aţi venit să ne-o luaţi, continuă omul acela.

Abia acum şi-au dat seama oamenii cu cămile cum apăruse acea oază acolo. Fără îndoială, familia alungată o făcuse cu multă, multă muncă. Văzând că oaza nu era a nimănui, oamenii din Harrmadin s-au simţit tare ruşinaţi de purtarea lor. Însă fântânarii erau oameni iertători şi nu au ţinut supărare. Ba chiar i-au primit pe toţi locuitorii oraşului în oaza lor. Fie că aveau nevoie de apă sau doreau seminţe de plantat. Fântânarii erau bucuroşi să poată fi de folos şi ştiau că aşa e bine, ca oamenii să se ajute între ei.

Curând, fântânarii au construit şi alte puţuri adânci şi au făcut şanţuri prin care curgea apa.  Cu timpul, oamenii din Harrmadin şi-au făcut casele tot mai aproape de oază fântânarilor şi au învăţat să cultive curmale. Mai apoi, lumea întreagă pleca în deşertul fierbinte, să caute vestitul oraş unde cresc „prunele din Harrmadin”, vestite pentru gustul lor dulce și proprietățile miraculoase.

Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.

Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: oanacatalina@diversificare.ro

Comentarii