Mirabela privea spre cer: o căuta pe mama ei, printre stele. Însă, pe cer sunt multe stele luminoase. Oricât privea, nu o vedea pe mămica ei. Chiar dacă nu o vedea, ea tot o căuta pe cer, în fiecare seară.
Cu mai mult timp în urmă, o boală grea o luase de pe pământ. Iar acum, mama ei trăia pe cerul nopţii.
Mirabela, locuia doar cu tatăl şi cu fratele ei. Casa lor era foarte mică. Pe lângă casă, ei mai aveau doar două gâşte şi o grădină cu zarzavaturi. Tot anul trebuia să se descurce doar cu ce aveau în grădină. Dar, zarzavaturile nu ajungeau vreme îndelungată. Mai ales iarna, mâncarea era foarte puţină. Chiar după Crăciun, cămara lor rămânea goală. Tatăl lor pleca atunci în sat, la muncă. Dar, chiar şi munca era puţină iarna. Oamenii se îngrămădesc la căldură atunci când este frig afară. Nimeni nu avea nevoie de muncitori când era zăpadă şi ger.
Dar, tatăl Mirabelei făcea ce făcea, şi venea cu de-ale gurii acasă, în fiecare zi. Iar asta, datorită unor oameni cu suflet bun. Ei îi mai dădeau câte ceva de mâncare. Toată lumea din sat ştia cât de greu îi era să se descurce. Aşa că, fiecare încerca să ajute, chiar şi cu o bucăţică de pâine.
În anul acela însă, nici sătenii nu o duceau prea bine. Se abătuse peste satul lor o secetă grea. Iar acum, toţi sufereau din lipsa hranei. Fiecare om mânca mai puţin. Proviziile erau împărţite cu grijă, ca să ajungă până la recolta următoare.
Mirabela şi familia ei o duceau acum, mult mai rău. Nici oamenii buni din sat nu le mai dădeau mare lucru. Fiecare trebuia să îşi îngrijească familia şi proprii copii.
Cu toate acestea, tatăl Mirabelei încă pleca în sat în fiecare zi. Prin ger şi omăt, el mergea din uşă în uşă şi cerea de muncă sau mâncare. Treceau şi patru zile până când primea câte ceva şi el. Iar atunci, el o lua la fugă spre casă, foarte fericit.
– Copilaşii mei vor mânca azi! îşi spunea el.
Însă o dată, o femeie i-a dat nişte mâncare mai veche şi i-a zis:
– Ia mâncarea asta! Să ştii că e veche de cinci zile. Nu m-am îndurat s-o arunc pe foametea asta. Aşa că, omul o luă.
– Şi dacă e veche, nouă ne este atât de foame, încât ni se va părea bună, răspunse omul.
Ajuns acasă, el puse totul pe masă. Erau două ouă gata fierte, o jumătate de pâine întărită şi trei roşii.
El şi copiii săi s-au aşezat la masă.
– Eu voi mânca o roşie şi o bucăţică de pâine, spuse Mirabela.
– Atunci, eu voi mânca un ou şi o bucăţică de pâine, spuse fratele ei.
– Iar eu, voi mânca celălalt ou şi o roşie, spuse tatăl lor.
Le era atât de foame încât au mâncat totul pe nerăsuflate. După masă, cu toţii se duseră la culcare.
Când se trezi, Mirabela nu se simţea prea bine.
– Cred că totuşi, mâncarea era prea veche, spuse ea.
Apoi, ea se duse la fratele ei. El încă nu se trezise.
– Hai, ridică-te somnorosule! spuse Mirabela. Ai dormit mai mult ca oricând!
Dar, el nu avea de gând să se trezească.
– Mă simt rău… Cred că mâncarea era prea veche…. spuse el cu greu.
Atunci, Mirabela se grăbi să îl trezească pe tatăl ei. Însă, şi el se simţea foarte rău.
– Cred că oul pe care l-am mâncat era stricat… spuse el încet.
– Ce să fac? Ce să fac? se întreba Mirabela speriată. În satul nostru nu avem niciun medic! Ce nenorocire!
Acum, fetiţa era foarte speriată.
– Dacă mama ar fi fost aici, ea ar fi ştiut ce să facă…
Mirabela nu avea de ales: trebuia să aştepte. A aşteptat şi a aşteptat, dar fratele şi tatăl ei erau bolnavi, chiar şi după două zile.
– Mâncare nu am, apă nu vor… ce să fac? Ce să fac? spunea fetiţa cu lacrimi în ochi. Apoi, ea se gândi la mama ei:
– Măcar să îi spun şi mamei… Poate mă va auzi de acolo, din cer.
Mirabela se duse afară. Privi spre cer şi le povesti stelelor tot ce se întâmplase, plângând.
Ea le povesti o dată, apoi încă o dată, apoi încă o dată. Fetiţa plânse toată noaptea aceea; apoi, plânse toată ziua. Când veni din nou seara, ea încă plângea.
De pe cer, mama ei o privea. Văzând-o atât de tristă şi de speriată, ea începu să verse lacrimi fierbinţi. Apoi, celelalte stele începură şi ele să plângă. Lacrimile lor erau atât de multe încât, pe cer se porni o ploaie cu lacrimi de stele. Lacrimile lor cădeau ca nişte stele căzătoare tocmai jos, pe Pământ.
Mirabela privi în jur: stelele căzătoare se apropiau cu mare viteză de grădina casei ei.
– Mama! Mama le-a trimis! se gândi fetiţa.
Apoi, stelele căzătoare se prăbuşiră peste tot. Fetiţa fugi repede să afle ce se întâmplase.
Multe stele erau deja căzute pe jos. Unele stele picaseră cu atâta forţă încât erau înfipte adânc în sol.
Mirabela se apropie de o stea şi o luă în mână. Era destul de mică şi moale. Acum, nu mai era tocmai o stea… Ci doar, o lacrimă de stea. Avea cinci colţuri şi miezul moale iar coaja era foarte subţire.
Fetiţa se apucă să culeagă lacrimile acelea căzute pe jos.
– Parcă ar fi nişte fructe fermecate! Poate mămica mi le-a trimis, se gândi Mirabela. Le voi duce fratelui şi tatălui meu! După ce vor mânca din fructele acestea, se vor vindeca! spuse ea cu încredere.
Apoi, ea se grăbi să se întoarcă acasă. Acolo, spălă bine toate fructele. După aceea, ea le oferi fratelui şi tatălui ei, să le mănânce.
În dimineaţa următoare, amândoi erau perfect sănătoşi. Fetiţa era foarte fericită şi le povesti tot ce se întâmplase.
– Vreau să văd unde au căzut stelele! spuse fratele Mirabelei.
– Şi eu, spuse tatăl lor.
Aşa că, Mirabela se hotărî să le arate şi lor câmpul unde căzuse ploaie de stele. Apoi, au pornit să îl vadă.
Dar, acolo îi aştepta o mare surpriză: tot câmpul era plin de nişte arbori foarte înalţi: erau copacii de carambola! Ei erau rodul stelelor căzute pe câmp.
– Sunt copaci cu stele! strigă Mirabela fericită. De acum, avem multe fructe de mâncare! Avem destul pentru tot satul! se bucura ea. Apoi, ei au chemat tot satul să culeagă fructele minunate de carambola.
Era adevărat: copacii erau foarte mulţi. Toată lumea putea să culeagă multe fructe. De atunci, în satul Mirabelei nimeni nu a mai simţit foamea şi nici boala.
Acest material este realizat de diversificare.ro și este protejat prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu completările și modificările ulterioare. Este interzisă copierea, modificarea, afişarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licenţierea, crearea unor materiale derivate (inclusiv înregistrări audio sau video ale materialului disponibil pe site) sau utilizarea conţinutului site-ului în orice scop fără confirmarea prealabilă scrisă din partea diversificare.ro.
Citarea corectă în condițiile legii se face prin menționarea titlului materialului, numelui autorului, anului publicării și a sursei de unde provine materialul. Pentru informații despre folosirea acestui material ne puteți contacta la: [email protected]
Ilustraţia de colorat se poate descărca aici:
