Copilul meu vrea să fie vegetarian

În jurul vârstei de 1 an și 6 luni fiul meu cel mic a decis să nu mai mănânce carne. Noi, părinții și fratele mai mare nu suntem vegetarieni. Am încercat atunci toate metodele posibile de a-i oferi carne. Pasat, cubulețe și chiar “ascunsă” în piureuri. Am încercat pui, vită, curcan, struț și nimic. Fiecare masă cu carne era refuzată total sau parțial în funcție de cantitatea pe care eu încercam să i-o dau. M-am resemnat și am început să mă documentez despre ce înseamnă un copil vegetarian.

Primul moment a fost de panică iar apoi, pe măsură ce am început să învăț mi-am dat seama că nu este atât de greu să crești un copil sănătos cu un meniu vegetarian. Ca să fiu mai exactă există vegani – nu consumă nici un produse provenit de la animale, pescatarieni – vegetarieni care mănâncă pește, lacto – ovo – pescatarieni – consumă lapte, brânză, ouă pește și lacto – ovo – vegetarieni, se hrănesc cu produse lactate, ouă și produse vegetale. Noi ne-am încadrat în ultima grupă.

Pentru mine au fost un ghid important următoarele aspecte:

  • carnea nu este indispensabilă organismului uman.
  • carnea trebuie înlocuită cu alimente bogate în fier și riboflavină
  • fierul din legume și cereale se absoarbe la fel de ușor ca cel animal numai dacă este consumat împreună cu vitamina C.
  • copilul este vegetarian și nu subponderal. Porțiile lui trebuie să fie echilibrate caloric.
  • fierul nu este singurul lucru important din carne, proteinele joacă și ele un rol.

Odată lecția învățată am purces pe drumul copilului vegetarian.

Ne-am aprovizionat cu alimente bogate în fier și cu o cantitate suficientă de proteine:

  • bob, năut, linte, fasole uscată, quinoa – sunt bogate în fier dar și o sursă foarte bună de proteine
  • semințe de floarea soarelui, dovleac – le-am oferit întotdeauna sub formă de pateu, nu întregi
  • melasă – un îndulcitor natural foarte gustos cu un conținut mare de fier, o linguriță conține 3,5 mg de fier ceea ce reprezintă 50 % din necesarul unui copil între 1 și 3 ani
  • cereale integrale. Ele există și în varianta îmbogățită cu fier. Eu am evitat și am folosit cereale integrale simple.
  • fructe uscate: stafide, prune uscate, caise confiate
  • legume: broccoli, spanac
  • produse pe bază de soia nemodificată genetic
  • alte surse: suc de prune, pepene roșu

Am încercat să îi ofer mese cât mai variate, la intervale regulate. Am continuat să îl alăptez și i-am făcut periodic analize pentru a vedea cum stă. I-a mers bine și a luat în greutate normal.

Carnea am înlocuit-o cu alimente sănătoase; nu am început să îi dau orice doar să mănânce. O dietă lacto – ovo – vegetariană oferă necesarul de vitamine, minerale, proteine și calorii pentru o dezvoltare armonioasă și sănătoasă a unui copil.

În mod suprinzător, din pură coincidență sau nu, după ce Dimitri a devenit vegetarian i s-au rărit crizele de astm pe care le făcea. A încetat să fie vegetarian după ce nu a mai făcut nici o criză timp de trei luni. Ulterior am întâlnit mărturii ale altor părinți cu copii cu astm. Toți povesteau că după începerea unei diete vegane sau vegetariene crizele de astm s-au rărit și starea de sănătate a copiilor s-a îmbunătațit.
Pe termen, lung o dietă lacto – ovo – vegetariană, pare să aibă, după toate studiile, numai efecte benefice asupra individului.
Vegetarienii sunt mai puțin expuși cancerului de colon și stomac, datorită cantității de fibre mai mari pe care o mănâncă. Inima le este protejată pentru că grăsimile saturate au un nivel scăzut. Au șanse reduse de a face diabet și o tendință de a vedea mai bine și de a fi mai puțin afectați de boli ale ochiului.

Îmi doresc să reușim într-o zi să trecem cu toții la un stil de viață vegetarian, îl consider sănătos, ușor de urmat și din punct de vedere al sacrificiului animal este etic. Preocuparea mea majoră este că nu am siguranța vegetalelor cumpărate. Caut tot timpul alternative cât mai organice sau dacă nu, măcar apropiate de natural.
Am ajuns la concluzia că un copil știe cel mai bine ce tip de regim i se potrivește. Dacă intenționați să deveniți vegetarieni și să vă creșteți copiii așa, începeți prin a strânge informații. Luați legătura cu un nutriționist, întrebați medicul pediatru care este necesarul de vitamine și minerale pentru vârsta copilului și dacă vreți să îi dați suplimente, care ar putea fi acelea.

Surse (en):
http://www.livestrong.com/article/195067-iron-rich-foods-for-vegetarians/

http://www.vegetarian.org.uk/factsheets/iron.html
http://www.livestrong.com/article/201358-vegan-foods-that-are-high-in-iron/
http://www.savvyvegetarian.com/articles/plant-food-protein-chart.pdf
http://food.vegtalk.org/minerals/raw-legumes/iron.html
http://www.askdrsears.com/topics/family-nutrition/vegetarian-diets/12-frequently-asked-questions-about-vegetarian-diet

Sursă foto:
http://flic.kr/p/4TNLiV