Mercurul din farfurie – Partea I

Print Friendly, PDF & Email

Peștele reprezintă o importantă sursă de proteine, conţinând toți cei 9 aminoacizi esențiali de care organismul nostru are nevoie și pe care nu îi poate produce. Spre deosebire de alte tipuri de carne, proteinele din pește și fructe de mare sunt procesate mai ușor de către organism. În plus, peștele gras furnizează corpului grăsimi esențiale Omega 3 (DHA și EPA), joacă un rol foarte important în dezvoltarea creierului, buna funcționare a inimii și a ochilor, dezvoltarea fetusului și a copilului în primii ani de viață, etc. Minerale precum calciu, zinc, seleniu, cupru, potasiu, sau iod, vitamine din complexul B, precum şi alte substanţe nutritive prezente în pește fac din acesta un aliment valoros în dieta copiilor.

Însă există şi aspecte negative ale consumului de peşte, de mai multe tipuri, de la modul în care sunt hrănti şi crescuţi peştii de crescătorie, ameninţarea unor specii în curs de dispariţie, contaminarea peştilor cu metale grele (în special mercur) şi alte substanţe toxice. Mai departe vom vorbi despre contaminarea peștelui cu mercur.

Mercurul din farfurie

 Care sunt efectele mercurului asupra organismul uman?

Mercurul există în mod natural în sol, este eliberat în aer, ca rezultat al poluării industriale, şi este acumulat în râuri, lacuri,  mări şi oceane, astfel că mediul în care peştii vieţuiesc şi, implicit, se hrănesc este poluat cu acest metal. Cu cât ciclul de viaţă al peştelui este mai mare şi consumă mai mulţi peşti contaminaţi, concentraţia de mercur din acel peşte va fi mai mare. Mercurul ingerat prin consumul de pește contaminat (cu nivel mediu sau ridicat de mercur) sau consumul excesiv de peşte, în general, contribuie la acumularea unor cantităţi considerabile în organism.

De regulă, prin consumul de peşte şi fructe de mare, nu se acumulează cantităţi care  să determine probleme de sănătate pentru adulţi.  Conform WHO (Organiatia Mondială de Sănătate) mercurul acumulat în organism prin alimentaţie, precum şi cel inhalat de muncitori în cadrul proceselor industriale, este toxic pentru sistemul nervos central şi periferic. De asemenea, mercurul poate avea efecte toxice asupra sistemului digestiv şi cel imunitar, asupra plămânilor, rinichilor, pielii şi ochilor.

„Expunerea la mercur, chiar şi în cantităţi mici, poate cauza probleme serioase de sănătate şi reprezintă o ameninţare pentru dezvoltarea copiilor, în viaţa intra-uterina, şi a copiilor mici.” (World Heath Organisation) Dezvoltarea creierului şi a sistemului nervos al copiilor poate fi afectată dacă sunt expuşi la mercur, în timpul sarcinii, cu efecte asupra proceselor cognitive, a memoriei, atenţiei, limbajului şi a abilităților motorii. Copii mici sunt, de asemenea, sensibili la expunerea la mercur. Studii realizate pe populaţii care trăiesc în principal din pescuit (printre care şi comunităţi din Brazilia, Canada, China, Columbia şi Groenlanda) au dezvăluit uşoare afecţiuni cognitive, cauzate de conţinutul de mercur din peştele consumat. Riscurile pentru copiii mici sunt mai reduse decât cele pentru copii în viaţa intrauterină, însă este indicat că dieta lor să conţină peşte cu un conţinut redus de mercur.

Recomandarea organizaţiilor internaţionale de sănătate este ca femeile gravide şi cele care plănuiesc să rămână însărcinate, femeile care alăptează şi copiii mici să evite consumul de pește bogat în mercur. Limita maximă de mercur recomandată de WHO a fost redusă pentru femeile gravide de la 3.3 µg per kg greutate corporală/săptămână (pentru adulţi, în general) la 1.6 per kg greutate corporală/săptămână, pentru a asigura o dezvolare normală a fetusului.

Cum evităm acumularea de mercur prin alimentaţie?

În condiţiile acestea ce ne rămâne de făcut? Unele persoane aleg să elimine complet peştele din alimentaţie, compensând prin aportul nutritiv al altor alimente de origine vegetală sau animală. Acest lucru nu este, însă, necesar.

Este important de menţionat că toate tipurile de pește conțin mercur în mai mică sau mai mare măsură, iar acesta nu se elimină şi nu se reduce prin gătire. Mercurul se elimină din corp în mod natural, însă încet, în cantităţi reduse.

Evitarea acumularii de mercur in cantități ce depășesc limita acceptabilă stabilită de organizațiile internaționale se face printr-o informare corectă și evitarea peștilor răpitori, de dimensiuni mari, care au o viață lungă și acumulează, prin prada pe care o consumă, cantități mari de mercur. Este recomandat ca grupurile de risc, precum femei care vor să rămână însărcinate, cele care sunt gravide şi care alăptează, precum şi copiii, să evite consumul acestor pești și să opteze pentru pești mici.

În articolul următor vom vedea care sunt recomandările mai multor țări europene în privința consumului de pește pentru minimizarea nivelului de mercur din organism și a riscurilor aferente.

Surse: 

http://www.cyh.com/HealthTopics/HealthTopicDetails.aspx?p=114&np=302&id=2678

http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs361/en/

http://www.who.int/mediacentre/news/notes/2003/np20/en/

http://www.foodstandards.gov.au/consumer/chemicals/mercury/documents/mercury_in_fish_brochure_lowres.pdf

http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/contaminants/information_note_mercury-fish_12-05-04.pdf

Foto: https://flic.kr/p/4KiB7R

 

Author: Catalina

Sunt mama unui băieţel care îmi este atât critic culinar, cât şi ajutor în bucătărie. Susţin ideea responsabilităţii personale, iar, pentru mine, aceasta porneşte chiar de la respectul şi atenţia pentru propria sănătate și alimentație. Îmi place să mănânc, ador dulciurile şi mă bucur să descopăr mereu reţete pe cât de gustoase, pe atât sănătoase.

Share This Post On