Porumbul este o cereală versatilă, care se poate folosi în alimentaţie sub diferite forme: făină sau mălai, boabe în conservă, floricele de porumb (pop-corn), sirop dulce sau porumb proaspăt, copt și fiert. Pe timp de vară porumbul, fiert sau copt, este un deliciu pentru copii, iar ştiuleţii întregi le pot pune la încercare abilitățile de coordonare ale celor mai mici dintre ei, fiind un exerciţiu ideal pentru cei care învaţă să mănânce singuri.
Deşi este un aliment omniprezent în alimentaţia noastră, mai ales prin tradiţionala mămăligă, există lucruri pe care probabil nu le ştiai despre porumb, care îi vor încânta și pe copii.
Iată 5 lucruri interesante despre porumb:
1. Cereală antică
Porumbul a fost cultivat pentru prima oară acum aproximativ 9000 de ani, pe tertitoriul unde se află în prezent Mexicul, iar mai tarziu a ajuns și în nordul continentului. La început ştiuleţii de porumb aveau dimensiuni reduse, de mărimea degetului mare, iar prin încrucişări selective a ajuns la dimensiunile pe care le cunoaştem acum.
2. Producţie globală
Deşi orginar din America Centrală, în prezent porumbul este cultivat pe toate continentele, mai puţin Antarctica.
3. Cea mai valoroasă cultura americană
Porumbul este cea mai importantă cultura în Statele Unite ale Americii, fiind în fruntea topului din punct de vedere al volumului şi a valorii producţiei. Exportul este esenţial pentru agricultură nord-americană, care produce 40% din recolta mondială, fiind cel mai mare producato din lume.
4. Aliment, dar nu numai
Deşi folosit de oameni ca ingredient alimentar, porumbul reprezintă şi o importanţă sursa de hrană pentru animale, însă întrebuinţările sale nu se rezumă numai la asta. În prezent 40% din producţia americană de porumb este folosită la fabricarea combustibililor bio precum etanolul, care contribuie la reducerea gazelor poluante emise de vehicule. Există peste 3500 de întrebuinţări pentru porumb, de la alimente până la mase plastice, baterii sau adezivi şi multe alte produse chimice.
5. Curiozităţi „matematice”
Un porumb are în medie 800 de boabe aşezate pe 16 rânduri. Indiferent de numărul lor, porumbul va avea întotdeauna un număr par de rânduri cu boabe.
Surse:
http://swampyacresfarm.com/RandomCornFacts.html
http://www.campsilos.org/mod3/students/
https://en.wikipedia.org/wiki/Maize
http://www.dairymoos.com/interesting-facts-about-corn/
Sursa foto: