Top 3 rețete de tartă delicioase

Dacă nu ai încercat până acum să faci tarte, îți recomand să parcurgi articolul despre cum să faci aluatul de tartă. Vei vedea cât este de simplu și, cu siguranță, îți vei dori să tot repeți, poate chiar și o dată pe săptămână, câte o rețetă. Pentru că se face rapid, poate fi un desert, dar și un fel principal sau gustare și va plăcea întregii familii.

Lasă-te inspirată și încearcă:

Tartă cu pere (de la 3 ani) – poate că nu este sezonul perelor, însă, această tartă merită făcută cu atât mai mult cu cât perele pot fi înlocuite cu caise, mere sau orice alte fructe doriți. Este un desert minunat care va încânta întreaga familie.

Tartă cu spanac și urdă (de la 1 an) – dacă mi se face dor de Grecia, încerc această tartă cu spanac foarte asemănătoare cu plăcintele pe care le mâncăm în vacanță.

Quiche cu ciuperci shiitake și spanac (de la 1 an) – încă mai găsiți în piețe spanac proaspăt pe care vă recomand să-l pregătiți în toate felurile posibile. Încercați și această tartă de legume ca fel principal sau gustare.