prăjitură cu nucă fără făină 3 ani

Prăjitură cu nucă fără făină

de Oana M
Masă

Desert

Ocazie

Onomastică

Fel de mâncare

Desert

Ingredient principal

Semințe & nuci

Timp de preparare

20

Timp de gătire

15

Dificultate

ușor

Porţii

5 porții

Prăjitură cu nucă fără făină este atracția principală la mesele festive pe care le organizăm.

O rețetă delicioasă de prăjitură cu nucă fără făină. Gustul predominant de nucă va încânta întreaga familie și va fi perfectă pentru orice masă festivă!

Ingrediente

  • Ingrediente pentru foi: Cantități pentru o tavă de cuptor: 350 g nucă, pisată mărunt (măcinată la blender)
  • 100 g zahăr brun, pudră (sau îndulcitori naturali) și pentru cremă 250 g zahăr brun pudră (sau îndulcitori naturali)
  • 10 albușuri
  • 1 linguriță amoniac, stinsă cu lămâie
  • Ingrediente pentru cremă: 10 gălbenușuri
  • 2 pachete unt
  • pudră vanilie

Paşii necesari preparării

  1. Mod de preparare pentru foi:Se bat albușurile spumă cu zahărul, se adaugă apoi treptat nucile fin măcinate. 
  2. Se împarte compoziția în patru. 
  3. Se pune hârtie de copt pe dosul unei tăvi. 
  4. Se întinde 1/4 din compoziție (cu o lingură de lemn, într-un start subțire) și se coace câte o foaie în cuptorul preîncălzit, la foc mic, timp de 10-15 min. 
  5. Foile de prăjitură vor ieși crocante, de aceea, va trebui să ai grijă când le scoți de pe hârtia de copt să nu se rupă.
  6. Mod de preparare pentru cremă:Se freacă gălbenușurile cu zahărul la bain-marie până se îngroașă crema. 
  7. Untul se bate spumă cu pudra de vanilie, apoi se încorporează lingură cu lingură în crema răcită.
  8. Se umplu foile de prăjitură cu nucă cu crema de vanilie. 
  9. Se pune o foaie, apoi crema și tot așa până când la sfârșit se acoperă cu cremă. 
  10. Se păstrează prăjitura la rece pentru o zi, apoi se taie bucăți folosind un cuțit cald și umezit.

Deasupra, se poate rade ciocolată, se poate adăuga frișcă, nucă pisată, fulgi de cocos, pudră de roșcove sau ce vă place mai mult.

Sursă foto: https://flic.kr/p/cAQW2A