Ulei din tărâțe de orez, cel mai sănătos ulei din lume?

Alegerea uleiului potrivit pentru gătit pare să fie o misiune imposibilă cu atât mai mult cu cât avem acces la atât de multe informaţii, uneori contradictorii, încât nu ştim ce să mai credem. Un ulei intens mediatizat în ultimii ani pentru lista lungă de beneficii şi folosit la scară largă în India sau Japonia, este uleiul din tarâțe de orez. Acesta este promovat ca fiind „cel mai sănătos ulei din lume”. Însă efectele sale asupra sănătăţii ridică şi nişte semne de întrebare.

Ce este uleiul din tarâte de orez?

Ştim cu toţii ce este orezul. Tărâțele, învelişul exterior al boabelor de orez, precum şi uleiul extras din acestea sunt utilizate în scop medicinal în tratarea diabetului, tensiunii arteriale, colesterolului ridicat, obezităţii, alcoolismului şi SIDA. De asemenea este folosit în prevenţia cancerului de stomac şi colon, bolilor cardiovasculare, dar şi pentru întărirea sistemului imunitar sau îmbunătăţirea funcţiei hepatice. Uleiul din tarâte de ovăz este popular în Asia datorită punctului de ardere ridicat (254⁰C), fiind folosit în deosebi în pregătirea mâncărurilor prăjite și care necesită temperaturi înalte.

Care sunt beneficiile uleiului din tarâte de orez?

Bogat în tocoferol şi tocotrienol, două tipuri de vitamina E, uleiul din tarâte de orez este un inamic feroce al radicalilor liberi, consideraţi a fi cauza principală a cancerului.
Gamma-oryzanol este un antioxidant puterninc întâlnit doar în uleiul din tarâte de orez, şi este considerat char mai puternic decât vitamina E în lupta cu radicalii liberi. Aduce beneficii majore în scăderea nivelului de colesterol şi tratarea afecţiunilor legate de menopauză.
Există 27 tipuri de fitosteroli în uleiul din tarâte de orez. Sunt substanţe nutritive care pot reduce nivelul de colesterol, au efecte anti-inflamatorii, inhibă înmulţirea celulelor canceroase şi înbunătățesc sistemul imunitar.

Ce semne de întrebare ridică uleliul din tarâte de orez?

Disproporţia dintre omega 6 (34.4%) şi omega 3 (2.2%) ridică semne de întrebare privind efectele benefice asupra sănătăţii per ansamblu. Într-adevăr, lista efectelor benefice este lungă însă care sunt dezavantajele unui raport dezechilibrat între omega 3 şi omega 6? Proporţia ideală a acestor grăsimi în dieta noastră este de 3:1, aşadar dacă alegeţi să folosiţi în mod curent uleiul de târâte de orez la gătit este indicat să suplimentaţi aportul de omega 3 din alte surse. Dezechilibrul acestor acizi graşi din corp este legat de afecţiuni precum diabet, cancer, boli cardio-vasculare sau boli de piele. Din acest punct de vedere, aspectul negativ al uleiului din tărâțe de orez îl poziţionează în aceeaşi categorie cu uleiul de floarea soarelui, canola sau uleiul de porumb.

Cum aleg uleiul din tarâte de orez?

Pentru a vă asigura că oferiţi ce este mai bun copiilor, este recomandat să alegeți uleiuri vegetale bio, denumire care certifică faptul că uleiul nu a fost supus unui proces de rafinare chimică. Este recomandat ca uleiul să fie păstrat într-un loc răcoros, ferit de lumina soarelui.

Uleiul din tarâțe de orez este un aliment ce nu trebuie trecut cu vederea. Punctul său ridicat de ardere face din el unul dintre uleiurile ideale pentru prăjit sau gătit la temperaturi înalte. Totuşi, alimente prăjite rămân pe lista neagră a mâncărurilor aşa că este indicat să le folosim cât mai rar. În privinţa efectelor dovedite a fi benefice pentru sănătate, consultaţi întodeauna un specialist.

Surse:
http://www.nutritionbreakthroughs.com/blog/2015/02/23/studies-find-rice-bran-oil-benefits-menopause-cholesterol-immunity-more/
http://www.webmd.com/vitamins-supplements/ingredientmono-852-rice%20bran.aspx?activeingredientid=852&activeingredientname=rice%20bran
http://preventdisease.com/news/13/021113_Rice-Bran-Oil-One-Big-Health-Disadvantage-Outweighs-All-Its-Advantages.shtml
http://en.wikipedia.org/wiki/Rice_bran_oil

Sursa foto:
https://flic.kr/p/cATJN3