Broccoli cu nucă de cocos – o rețetă exotică și aromată.
Broccoli cu nucă de cocos – un preparat exotic, cu ajutorul căruia cel mic va experimenta noi arome. În plus, va putea mânca broccoli cu mâna ceea ce, cu siguranţă, va fi distractiv!
Acest preparat se poate realiza atât într-o tigaie, cât și într-o tavă la cuptor.
Se pune pe foc tigaia cu uleiul, boabele de muștar și fulgii de ardei, dacă ați ales să-i folosiți.
Deasupra, adăugăm ceapa tăiată în felii groase, ghimbirul tăiat în pătrățele, lăsând totul 3 minute la foc iute.
Pentru broccoli, punem la fiert o oală cu apă şi sare, iar când aceasta clocotește, adăugăm buchețelele și le lăsăm maxim 4 minute, astfel broccoli-ul rămâne aldente.
Când este gata, îl adăugăm în tigaie și amestecăm cu restul ingredientelor, stingem focul și adăugăm nuca de cocos, migdalele și zeama de la cele două limes.
Dacă ați ales să gătiţi acest preparat la cuptor, diferența constă în a pune ceapa pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și a o lăsa 5 minute la copt.
Ghimbirul se dă prin răzătoarea mică și se adaugă împreună cu celelalte ingrediente la dressing. Poftă bună!